Întunericul din mine

Tresar când îmi șoptește suav "ești bună, gagico. Am să te mai caut". Pufnesc cu dispreț și-i întorc privirea în oglindă. Stă în spatele meu, pe vasul de toaletă, în timp ce îmi reîmprospătez roșul de pe buze, pierdut mai devreme în spasme spontane, căci nu preconizasem o întâlnire fierbinte. Nu că ar fi fost, de fapt. Omul e un arogant cu buzunar larg și scula în vânt. Iar partida n-a fost reușită, abia am prins două orgasme în douăzeci de minute, timp în care omul de pe toaletă a gâfâit obosit, chinuindu-se să-mi țină piept.

Acum stă spășit acolo, în poziție grotescă și-mi aruncă priviri languroase și cuvinte drăgăstos-triviale, în timp ce un lichid sub formă de jet se aude în interiorul vasului de toaletă.

Mi-e scârbă. Mi-e scârbă de mine, că sunt atât de frumoasă și mă pierd în brațe trecătoare pentru un spasm în plus și-o promisiune în minus. Scuip în chiuvetă și mă spăl a treia oară pe dinți. M-am săpunit îndelung după ce am terminat cu omul de pe veceu. Acum prelungesc procesul de conturare al buzelor, așteptând nerăbdătoare să plece. Mă fac că nu observ că se ridică, trage apa și pleacă fără să se spele pe mâini. Mi-e scârbă, gândesc iar, pregătind dezinfectantul și frecând cu sârg clanța de la baie. În geanta cu instrumentele de machiaj am și un pumnal karambit. Nu știu dacă merită să-l folosesc azi, ar fi un efort în plus pe care nu mi-l permit. Nu acum, când mai am doi mușterii care așteaptă.

Ajung seara acasă și mă opresc în pragul ușii. Locuiesc într-un apartament imens, dintr-un complex situat la marginea orașului. Mi-aș fi dorit o casă, o curte și-un câine. Am asta în plan. Mai întâi să termin cu viața actuală. Apartamentul meu e colorat. Zâmbesc mulțumită. Poziționarea camerelor este atipică. Îmi place verdele gros al draperiilor și roșul aprins al micilor carpete plasate din loc în loc pe jos. Și-mi place că văd din hol, în linie dreaptă, tocmai până la a patra cameră, dispusă perpendicular pe living. Îmi arunc umbrela în cuier, gândind că m-am plimbat degeaba toată săptămâna cu ea, căci nu a plouat. Mă trântesc obosită pe canapea și mi-e lene să iau o cârpă să șterg urmele de sânge rămase pe vârful umbrelei. Am verificat și după ce am împlântat-o în trupul mizerabilului care a încercat să mă violeze după ce i-am repetat că nu mai vreau sex în seara aceea. Dar, parcă poți să fii sigură după o singură ocheadă aruncată în grabă? Oftez supărată. Va trebui să o arunc. Era umbrela mea preferată, mi-a dat-o Ginger când a revenit de la Paris. "Damn!" Ah, nu. "Merde!".

Prima dată... pe Romy l-am ucis. N-aș fi vrut. Cu el depășeam un număr onorabil de orgasme, și nu toate cu scula din dotare. Dar, ca de obicei, a pretins mai mult. "Îmi pare rău", le-am zis. "N-am sentimente de dat". De ce nu le-a ajuns o bucată din mine, cea mai suculentă, aș spune eu? Ce e prostia asta cu sentimentele? Ah, Romy... Pufăi absentă din țigara electronică studiindu-mi unghiile îngrijite. Mda. Unghia mică stângă trebuie refăcută. Și-mi amintesc că am rupt-o în seara asta când i-am zgâriat falca lui Mark. Mark îl chema? Sau Mitch? Nu, Mark. Mitch nu era prea dotat, săracul. S-a descurcat cu degetele. Știam eu de ce aleg un pianist...

Știu, vă veți întreba de ce vorbesc cu atâta liniște despre crimele mele, de ce le înfăptuiesc, cum profit de pe urma lor și, mai ales, ce beneficiu îmi aduc. Răspunsul e "niciunul!". E doar plăcerea de moment. E o plăcere spontană. Nu am de unde să știu dinainte dacă clienții îmi vor plăcea. Sigur, mereu am crezut că îi aleg pe sprânceană. Dar uite, s-a întâmplat și să dau greș. De unde să știu eu că unul a avut o fostă cu același nume cu al meu, pe care a violat-o? L-am omorât. De unde să știu dinainte că altul a avut o cățelușă pe care, după ce s-a îmbolnăvit din neglijența lui, a aruncat-o în stradă? Par lucruri mărunte. Dar nu sunt. Uite. De când m-am mutat în partea de sud a țării, mi-am propus să fiu mai precaută. Să nu mai omor pe nimeni. Nu am lăsat urme pe nicăieri, nu degeaba am studiat criminalistică. Chiar vreau să mă potolesc. Am spus, nu mai vreau decât o casă, o curte și-un câine.

Mă ridic, totuși, până la cuier să verific umbrela. O spiță ruptă și mânerul strâmb. Oftez iar și o arunc la coș. Dau să urc scările spre dormitor, ce-i cu mine, chiar m-a obosit ziua asta și-n timp ce le urc, îmi amintesc de Roger, încuiat în camera de la subsol. Asta e a patra zi de când nu i-am dat să mănânce. Am uitat, pur și simplu. Fac o cruce pe care o pecetluiesc cu un "amin" spus în șoaptă, după ce sărut degetele împreunate și-mi promit "asta-i ultima crimă. Jur!"

Voi adormi devreme în seara asta. Mâine e vineri și mi-am propus o activitate minunată cu copiii de la grădiniță, aflați în grija mea.