Într-un gest care ar putea stîrni nedumerire, poetul Andrei Novac își reeditează, acum, o carte recentă, adăugîndu-i imagini, desene, grafie. De ce? Răspunsul cel mai probabil ar fi: pentru a relansa și a reîntregi, a întări plastic forța Verbului, într-o încercare de a regăsi capacitatea plastică unificatoare, anti-separatoare, a Poeziei și, prin ea, a Umanului.
Mai mult decît atît, scrisul, reîntregindu-se, acum, cu imaginea, cu linia desenată, cu grafia plastică, liberă, visătoare, a mîinii, evadează din Carte, dar numai pentru a-i reaminti acesteia că este Volum, și chiar mai mult, făcînd-o să se spațializeze, să (re)devină Carte-Lume: sîntem în Carte și scriem, lucrurile nu sînt scrise o dată pentru totdeauna, le scriem noi, cu felul în care trăim Viața.
Reunite sub genericul plastic al Poeziei, în reîntîlnirea masculin-feminin text-desen asistăm la o serie, la o linie neîntreruptă de răsturnări și de conțineri, de treceri de la interior la exterior și invers: "un spațiu uriaș pe care îl împăturesc / ca pe un șervețel". Dar de ce Cub, de ce intuiția Cubului? Nu este oare acesta Zarul fondator al lui Mallarmé (reluat obsesiv, cîndva, în anii '60, de un artist vizual-poet de talia lui Marcel Broodthaers), pe care Artistul reunit, reunificat Andrei Novac-Flavia Lupu, îl re-lansează acum, pentru a relansa Hazardul Vieții? Ba da.
Înăuntru, Cubul e închisoare; în afară, el este libertate: zar, hazard, imprevizibilitate, alegere, decizie. Și, alt fapt misterios și aventuros, în pagina bidimensională a Cărții, Cubul-Zar este reprezentat în Spațiu (are/lasă umbră, umbră care e Perspectiva, Viitorul, zarea zarului), și, în continuare misterior și provocator, pe fiecare față vizibilă prezintă aceeași Imagine, într-o încercare de a conjura Hazardul, care continuă să amenințe, deschizător de drumuri, ca o Umbră-Perspectivă, prin fețele lui nevăzute. Cubul nu poate fi cuprins cu privirea, tocmai de aceea Zarul trebuie mereu relansat, pus să se rostogolească la nesfîrșit, chiar dacă știm sigur că undeva, cîndva, se va opri - pe o față ascunsă, "spațiul uriaș" devenind atunci "un punct uriaș".
Cartea-spațiu Prin închisori și prin libertate a artistului reunit Andrei Novac-Flavia Lupu este, afectiv, revigorantă și francă, de o prospeține rece, lucidă, matură, și cu o "tăietură", o linie precisă, chiar dacă dureroasă, propunîndu-ne spre meditație situația strict actuală a omului, aceea a închiderii în deschis, a obligației de a trăi moral și ne-somnambulic în transparența totală a orașului-Cosmos. Relansînd Arta prin reunirea forțelor risipite ale Umanului însuși, grație erotismului de fond al Creației (iubire cosmicizantă), acest act de reamintire a necesității artei totale a Umanului reîntregit regăsește revelația extatică a marii Transmutații: "starea de fapt se transformă în rugăciune".
