Crăciun în vreme de război

Încă nu căzuse prima zăpadă, când Mihăiță a început să-și meșterească, în grajd, o stea de Crăciun.
 
A cioplit cu bărdița șipcile din lemn moale, de tei, le-a legat cu sârmă și ținte și le-a împodobit, cum s-a priceput el mai bine cu panglici, cu mărgele și cu cioburi de oglindă.
 
Când și-a isprăvit opera, o atârnă de o grindă, în raza strecurată prin spărtura acoperișului. "E chiar frumoasă!", gândi și un val fierbinte îi inundă inima.

În seara de ajun, îl luă cu el pe frate-său Ion și începură a colinda pe la casele gospodarilor. Mai degrabă pe la casele gospodinelor, căci toți bărbații mai în putere erau duși în Marele Război. Satul părea pustiu. Rare erau gospodăriile ce-i așteptau, cu lămpile puse în ferestre. Se vedea și după cele câteva mere și nuci, adunate în trăistuțe și după cei câțiva colăcei, atârnați, în șirag, la cingătoare.

Au ajuns și la poarta cea mare a conacului. Printre ostrețe se zăreau marile geamuri luminate și trăsurile de pe alee. Larma muzicii, a râsetelor și a cântecelor rusești ajungea, în valuri, până în uliță.

Băieții și-au luat inima în dinți și au bătut în poartă. Când, îndemnați de slujitori, au pătruns în salonul uriaș, au încremenit. Lumina bogată a candelabrelor, masa plină cu bunătăți, uniformele ofițerilor și straiele strălucitoare ale doamnelor le-au luat graiul.

Cineva a făcut un semn și orchestra s-a oprit. Pe rând, s-au stins și celelalte zgomote. "Dați-i drumul, copii!" le-a poruncit un glas din spate. "Steaua sus răsare ca o taină mare...". Cazacii, cu gândurile duse în stepa îndepărtată, la copiii, nevestele sau iubitele lor, ascultau, cu ochii umezi.

Aerul plin de fum al salonului încremenise în magia momentului. Amețiți de succesul neașteptat, băieții au hotărât să-l întindă cât mai mult, cântând toate colindele știute. La urmă, gazdele și musafirii le-au umplut trăistuțele cu fructe, bomboane, prăjituri și, mai ales, cu ruble de argint.

Când au ajuns acasă, mama le-a deșertat agoniseala pe masă. Le-a numărat banii și i-a privit, un pic surprinsă, un pic bucuroasă. "Știți voi cât face grămada asta de bani?" Firește că nu știau, căci niciodată nu mai ținuseră în palmă monede dintr-acelea, cu semne și litere de neînțeles.

Se pare că mama a fost mulțumită, căci le-a dat la fiecare câte o piesă de cinci lei și a încuiat ceilalți bani într-un sipet. Mult mai târziu au aflat cât adunaseră la conacul prințului: destul, cât să cumpere două perechi de boi, treizeci de oi sau un loc de casă frumos!

Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)