28.12.2021

Vulgaritatea e molipsitoare, întotdeauna; delicatețea niciodată.
Emil Cioran


Trafic draconic. Vitrine excesive. Consum excesiv. Vârf de kitsch. Luminițe. Cheltuieli iresponsabile. Rezoluții. Priviri electrizante. Mâncare multă. Nostalgii. Muzici obositoare. Final de an 2021 și debut de "familiaritate lăbărțată" (Petru Creția) în lumea paralelă din online. Bilanțuri clasice, dar uneori necesare. Necesare în intimitate, nu în expuneri elogioase sau dramatice de la tribuna rețelelor de socializare. Fluvii de texte siropoase vor curge pe social media și în urările care vor veni tăvălug spre noi. Parcă ești forțat să te (auto)evaluezi, să te pui într-o oglindă augmentată pentru a te prezenta lumii la raportul anual, să faci analiza maniheistă a anului, să pui ștampile, să îți prezinți viața, eventual din unghiul cel mai fotogenic, să scrii niște rânduri lăcrămoase despre familia ta, viața ta, prietenii tăi, experiențele tale de peste an. Înainte de invenția social media, unde oare își descărcau indivizii aceste rezervoare de cuvinte, de talent literar și recunoștință?

Dacă nu ești prezent pe online, devii barbar. Nu ești parte din cetate. Podcast-urile sunt noutatea acestui an. Ele sunt noua formă de existență alternativă. Până și biserica e prezentă pe online. Preoții nu fac excepție, au și ei conturi de socializare, participă la podcast-uri. Parcă sunt mai mundani ca oricând. Mastodonții tehnologici, deși aproape invizibili, ne invadează viața precum Godzilla din film, iar noi îi primim cu entuziasm. Nici în biserică nu lipsesc. M-am nimerit la Catedrala Sfântul Iosif exact în ziua în care se lansa postul de televiziune al Arhiepiscopiei Catolice, Angelus TV. Venisem pentru un concert de orgă și am găsit atârnate pe coloanele bisericii ecrane mari unde ne vedeam fie noi, enoriașii, fie o vedeam pe organistă cu mișcările ei precise și elegante. Un maestru de ceremonii încordat și sclivisit - de la pupitrul de unde de obicei predică preotul -, a făcut anunțul inaugurării postului TV. Sentimente de scorțoșenie și mondenitate neadecvată mă încercau. Mi-am regăsit mai greu canalul de conectare, înconjurată fiind de ecrane și monitorizată de camere de luat vederi. Parcă în biserică aveai intimitate și timpul se oprea... Nici biserica nu mai poate opri timpul. Nu te mai afli doar în paza lui Dumnezeu, ci și în paza camerelor de luat vederi. Nu mai cobori doar în tine, ci și urci spre ecran. Asiști și vizual la concert. Vizualul capătă și el noi semnificații în biserică.

Marin Gherasim - Reconstrucția absidei
Voluptatea expunerii caracterizează lumea în care trăim. Până deunăzi, discreția, pudoarea erau calități, se cerea să fii decent, să nu fii inadecvat în public și nici chiar cu prietenii. Acum oamenii simpli își povestesc viața pe rețelele de socializare, se expun în lentila concavă a vitrinei, iar vedetele și pseudovedetele care până mai ieri se considerau hărțuite de paparazzi care le urmăreau pentru a le surprinde în posturi neconvenționale sau în momente de intimitate, le-au confiscat acestora meseria prin aderarea la social media unde se postează ele însele cât mai atipic, cât mai intim, mai îmbrăcate sau mai dezbrăcate, unde spun ele singure ce, cât și cu cine au mâncat, pe cine iubesc, după cine suferă, pe cine susțin. Știrile despre vedete sunt pe aceste conturi, iar ziarele clasice au ajuns să fie precum peștișorii care vin și curăță colții rechinului cel mare după ce a devorat o pradă gustoasă: preiau o informație din contul vedetei pe care o distribuie în ziarul lor sub formă de noutate. Vedetele nu mai au secrete. Paparazzi trebuie să se reinventeze.

Se pare că trăitul la comun a ajuns un modus vivendi. Ideea de trăit la comun nu mai provoacă fiorii pe care îi provoca generației părinților noștri. În online se trăiește la comun de bunăvoie. Iar dacă în copilărie era un calvar pentru unii să li se dea o compunere pe o temă dată, acum, aceleași persoane au dese puseuri de talent scriitoricesc și compun urări, ode și necroloage stufoase în funcție de evenimentul pe care îl trăiesc. Toate acestea îmi fac impresia că niciodată nu au fost mai contrazise gândurile despre discreție și intimitate ale Anei Blandiana. "Nimic nu-mi repugnă în mai mare măsură decât etalarea sentimentelor, așezarea lor cât mai avantajoasă în galantare, grija cu care, pentru a avea siguranța că vor fi observate, lentila vitrinei este aleasă concavă. O privire sumbră, devastată de suferință, în public, îmi trezește neîncrederea, suspiciunea. Eu știu că bijuteriile inestimabile se păstrează de obicei în seifuri și că purtatul lor cu ostentație la lumina zilei este indecent, dacă nu cumva dovedește că e vorba numai de grațioase bucățele de sticlă. Eu știu că nimic nu e mai greu de observat decât un mare sentiment. Adevărata tristețe poartă zâmbete amabile; adevărata duioșie surâde, cu pudoare, ironic; adevăratele drame trec pe lângă noi pe stradă, fără să ne atragă atenția, adevăratele sacrificii au grijă să pară lipsite de importanță, adevărații poeți nu pot fi deosebiți în mulțime." (Ana Blandiana, Spaima de literatură, editura Humanitas, București, 2004, pagina 33).

Al doilea an de molimă nu i-a făcut pe oameni nici mai buni, nici mai toleranți, nici mai generoși și nici mai empatici, așa cum se zvonea că vor deveni. Unul dintre lucrurile cele mai frapante privind retrospectiv anul ce se așterne în urma noastră, este resursa nesecată de combustibil inflamabil a umanității. Lumea s-a împărțit în două cete: smintiții vaccinați și mișeii nevaccinați, iar dihotomia aceasta afectează relații de familie, de prietenie, de muncă, de vecinătate. Dar, pe de altă parte, oamenii parcă au fost constant în căutarea unui pretext pentru dispreț, iar molima aceasta doar le-a sporit pofta de gâlceavă și clevetire.

Un pretext pentru dispreț a fost și un interviu al sopranei Angela Gheorghiu, care le-a oferit unora un prilej pe care nu îl puteau rata de a îmbrăca hainele lor preferate, cele de sancționatori, de a vitupera cu lăcomie, de a își arăta disprețul gratuit și de a scoate din tolba supradimensionată furie, jigniri, mojicii, lovituri, scuipături. E drept că artista minimizează meritele lui George Enescu, ale Mariei Tănase și ale altora. Dar ea vine cu măsurătorile ei pentru succes, cu optica ei foarte pragmatică și bine cunoscută despre ce înseamnă succes. Succesul cuantificabil. Iar absența unei cariere de anvergură, fără prezențe constante pe scenele cele mai importante ale lumii, fără oameni care sunt dispuși să doarmă pe jos - în fața teatrelor - sperând că vor obține un bilet la un spectacol, fără o agendă supraaglomerată, fără bonificații pe măsură, fără spectacole vândute cu casa închisă, nu reprezintă tocmai cel mai înalt criteriu valoric pentru soprana noastră. Angela Gheorghiu așa vede succesul fiindcă ea așa îl trăiește. Acesta a fost drumul ei și nu cunoaște altul.

Pe lângă o voce absolut magnifică ce te face să trăiești unele dintre cele mai înalte emoții, "Draculette" are și o tehnică impecabilă, dar mai are și alte abilități cu care nu suntem poate obișnuiți: conștiența propriei valori, încredere în sine, asertivitate, inteligență socială. Și a știut să se folosească de acest buchet rar de calități, dar și să profite de ofertele de destin pe care, cu siguranță, le-a avut în parcursul ei spre reușita incontestabilă. Ea este un pachet. Ceea ce George Enescu nu era. Calitatea artistică a lui George Enescu este indiscutabilă. El a fost un artist profund (să ne gândim numai la indicațiile exhaustive ale partiturilor lui), un om smerit, un suflet sensibil și generos, dar lipsit de apetență pentru succes, negociere și promovare, la fel ca multe alte personalități din domeniul artistic. Enescu a pendulat între vioară, compoziție, pian și dirijat, însă sufletul lui era compoziția. Nici Enescu, nici Pascal Bentoiu, nici Clara Haskil - artiști despre care soprana spune pe drept cuvânt că sunt uitați, deși foarte talentați -, nu aveau dexteritatea necesară pentru a găsi calea spre succesul absolut, să descâlcească cu îndemânare nodurile hățișului din spatele succesului și, cel mai probabil, nu aveau nici conștiența propriei valori, așa cum o are Angela Gheorghiu. Iar contextul social de care au avut parte nu le-a fost favorabil. Clara Haskil, de pildă, era o pianistă formidabilă, însă dacă citim volumul dedicat ei, vom regăsi un om excesiv de timid și de neîncrezător în sine. Deci total opusul seducătoarei noastre dive.

Dincolo de orice asperitate a interviului dat de Angela Gheorghiu, valoarea ei artistică este de netăgăduit. Dar până și valoarea aceasta a fost contestată de către lătrătorii de serviciu (majoritar bărbați, deci a fi domn și a nu jigni o femeie nu mai este un criteriu valabil în epoca politically correctness-ului). Unii au acuzat-o de lipsă de patriotism, alții s-au grăbit să o amenințe că în curând va rămâne fără voce și se va îngrășa, drept consecință va fi uitată. Mă întreb dacă kilogramele în exces ale sopranei Montserrat Caballé au făcut-o să fie uitată? Praful uitării nu se va așterne ușor peste Angela Gheorghiu, a cărei voce plină de culori și ușor recognoscibilă face istorie deja. Mai degrabă va rămâne un reper pentru întreaga suflare muzicală și melomană. Alții au făcut-o chiar incultă muzical, și au blamat-o că percepe onorarii exagerate și de aceea nu este invitată să performeze în țară. Se pare că românii sunt obișnuiți să plătească doar calitatea de import. De la ai noștri așteptăm pomeni și plocoane. Oare nu ar fi mai etic să îi respectăm plătindu-i așa cum îi plătim și pe străini? Mă îndoiesc că Gautier Capuçon, de pildă, este mai prost plătit în Franța pentru că e țara lui. Cred că tocmai pentru că e al lor, francezii îl plătesc onorabil. În treacăt fie spus, în România vin artiști de primă mână, deci din categoria Angelei Gheorghiu, în cadrul festivalului Enescu și mă îndoiesc că nume precum Daniel Barenboim, Valery Gergiev, Antonio Pappano, Simon Rattle sunt plătiți simbolic.

Poate că urechea colectivă nu este obișnuită cu sonoritățile de tipul celor emise de Angela Gheorghiu în acel interviu. Subconștientul colectiv este obișnuit ca marele artist să nu aibă firescul propriei valori, să plece capul pentru a i se tăia gâtul cu precizie, să spună doar alții despre el că e bun (precum părinții din generațiile trecute care își pupau copiii doar în somn ca să nu îi răsfețe), să fie modest - eventual fals modest - și să presteze pe gratis doar pentru că e de-al nostru. Ar putea chiar să ne arunce de pe scenă și câțiva gologani în semn de prețuire. Toate acestea fac parte din seria: artistul trebuie să fie slinos, sărac, timid, să meargă cu 331, să se mulțumească cu puțin, să nu pretindă, să nu aibă o voce în societate. Din păcate, cu astfel de mentalități, nu vom învăța respectul cuvenit valorii și calității.

Toată mobilizarea creată împotriva acestei zeițe a muzicii mă face să cred că lumea gândește colectiv, ceea ce, așa cum susține Gabriel Liiceanu, este egal cu moartea gândirii, sau că viețile oamenilor sunt guvernate de spiritul de haită căci colportorii au fost numeroși. Din păcate, se pare că forța de contaminare a disprețului este imensă. Inexplicabil cum admirația și echidistanța nu sunt la fel de contagioase. Dintr-o dată, toate meritele acestei magnifice soprane au fost anulate. Nu îmi amintesc să fi văzut aceeași mobilizare și atunci când numele Angelei Gheorghiu pe afișele celor mai importante teatre din lume a făcut ca biletele - care nu au prețuri deloc simbolice - să se epuizeze în câteva minute de la punerea lor în vânzare.

În arhiva mea de amintiri și emoții legate de muzică există una foarte vie și impresionantă. Acum ceva ani, ne-am luat bilete către Londra fiindcă voiam să o vedem pe "Draculette" la Covent Garden, probabil în La Bohème. În momentul în care s-au pus în vânzare biletele, nici nu ne-am dezmeticit bine că deja se epuizaseră. Am plecat totuși spre Londra. Odată ajunși acolo, ne-am dus cu curaj la casieria Royal Opera House sperând că vom căpăta un bilet din cele returnate. Dar, ce să vezi? În fața intrării era o coadă imensă de oameni, mulți dintre ei stăteau pe jos, alții aveau saci de dormit, pături, mâncare. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu acești oameni, dacă sunt homeless ori stau la vreo coadă la reduceri. Ei bine, acei oameni dormiseră pe asfalt că să prindă un bilet din cele care urmau să fie returnate (dacă era vreunul returnat) la spectacolul Angelei Gheorghiu. Am stat de vorbă cu unii dintre ei. Ar fi fost în stare să îți vorbească despre această soprană și virtuozitatea ei vocală neîncetat. Erau conștienți că șansele de returnare a câtorva bilete erau mici, însă nu încetau să spere și nici nu aveau de gând să plece de la coadă până la ora spectacolului (biletele puteau fi returnate până cu puțin timp înainte de începerea concertului, iar cei ce își petrecuseră noaptea pe asfalt aveau prioritate). Până la orele prânzului din ziua spectacolului nu fusese returnat nici măcar un bilet. Acesta este un alt tip de frenezie care se creează în jurul Angelei Gheorghiu. De aici își absoarbe ea seva care o face să o considere pe Maria Callas doar o colegă.

Angela Gheorghiu este o mare artistă și, ca orice artist, este dificilă, cu volute, capricioasă, cu toane, chiar conflictuală, cu păreri spinoase. Artiștii, fațetați cum sunt ei, sunt mijlocitori ai fericirii. Ei contribuie la sinestezia care compune depozitul nostru de emoții luminoase, de emolienți pentru suflet, sinestezie care dă relief spiritului nostru. Pictorul Marin Gherasim spunea că nu poate picta când se simte împăcat cu sine. "Numai starea de conflict interior mă trimite imperios la șevalet." (Marin Gherasim, A patra dimensiune, editura Paralela 45, Pitești, 2006, pagina 25). Noi, muritorii - căci artiștii sunt nemuritori - avem nevoie de conflictele și capriciile lor. Pare-se că, cu cât sunt mai capricioși, cu atât sunt mai productivi artistic.

Pe de altă parte, nu-mi amintesc să fi fost vreodată contestate calitățile scriitoricești ale lui Hemingway pentru că era un alcoolic notoriu sau cele ale lui Tolstoi care își silea soția să îi citească jurnalele. "Aceasta a fost îngrozită să descopere - pe atunci jurnalele aveau o formă total necenzurată - că ele conțineau detalii ale întregii lui vieți sexuale, inclusiv vizitele la bordeluri și acte sexuale cu țigănci, prostituate, localnice, propriile sale iobage și, nu mai puțin important, prietenele mamei sale." (Paul Johnson - Intelectualii, editura Humanitas, București, 2006, pagina 172). În cazul lor lucrurile se separă....

Nădăjduiesc că toți acești tălmăcitori vigilenți se vor manifesta la fel de virulent și atunci când politically correctness-ul ne va impune pe scenele lumii artiști valoroși nu pe criterii de merit, ci mai degrabă pe criterii ideologice.

Andrada Feșnic - Fractured Realities
Realitățile noastre sunt fracturate de pierderea capacității de a admira, de tehnologie, de dihonie, de ideologii. Parcă suntem cu toții mutilați, dar nu știm. Cei care mergeau în război și se întorceau fără o mână sau un picior conștientizau asta fiindcă nu mai aveau mâna sau piciorul, puteau vedea mutilarea. Noi nu le vedem pe ale noastre, mutilările noastre nu sunt vizibile. Îmi pare uneori că ne mutilăm voit. Ne mutilăm sufletul, sentimentele, viețile pentru a încăpea într-un pat al lui Procust strâmt și incomod, dar cu spațiu suficient pentru dezmăț, dispreț, scuipat și detestat.

*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 25 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)

9 comentarii

  • Excepțional!
    Dragoș , 28.12.2021, 12:17

    Excepțional articolul. Felicitări! După un an în care toți "specialiștii" misogini și-au permis să ridice privirea către Angela Gheorghiu, citesc un articol echilibrat și argumentat.


  • felicitari pentru articol
    Cristina G., 28.12.2021, 20:16

    Felicitari pentru articol! Din pacate, foarte putini au reusit sa citeasca si sa si inteleaga declaratiile Angelei Gheorghiu; majoritatea s-a luat dupa titlurile “de senzatie” aparute pe paginile social media ale unor patrioti convinsi folosind cuvinte execrabile si jignitoare la adresa primadonnei. Profilele social media ale numerosilor atotstiutori agresivi ne arata cu precadere “barbati” bagatori de seama si fara un job real, vloggeri si jurnalisti autoproclamati sau cucoane nefericite de profesie.. “comentatoare”…Acestia nu doar ca nu au calcat in viata lor intr-o opera sau intr-o sala de concerte, dar au venit si cu “dovezi” despre cateva turnee sustinute de Enescu in America cativa ani la rand, care de fapt si de drept nu demonstreaza decat spusele distinsei soprane…Reactiile pline de ura si de venin ale “cunoscatorilor” nu vorbesc decat despre..ei insisi. In plus, au inceput deodata sa nege vehement valoarea artistica a Angelei Gheorghiu (exact lucrurile pentru care ea este blamata), valoare absolut imposibil de contestat (este cel mai mare artist roman in lume, un artist universal. nici nu este nevoie sa zica undeva ca este din Romania, in momentul actual este un ambasador al tarii prin simplul fapt ca..exista. Sora mea locuieste in Germania si acolo cand spui ca esti roman, nemtii iti raspund “angela gheorghiu, nadia comaneci, sau brancusi”). Aceste comentarii (imposibil de reprodus datorita limbajului dar si datorita greselilor de limba romana…) nu demonstreaza decat lipsa completa de cultura si de educatie, precum si ignoranta in care Romania se afla. Soprana nu a contestat de fapt valoarea lui George Enescu (ci doar ca aceasta este una exagerata si, de ce nu, usor fabricata, in Romania..inca de pe vremea comunismului) Cred ca scopul a fost unul educativ: mai exista si alti artisti romani de mare valoare despre care nimeni nu vorbeste/ nu stie in Romania (si despre care nimeni nici nu a mentionat nimic, nici macar dupa acest interviu), dar pe care publicul larg si cunoscator din intreaga lume ii apreciaza, chiar si mai mult decat pe Enescu..In plus, de cand este o crima sa ai preferinte? Am ajuns la concluzia ca Angela Gheorghiu nu are de ce sa mai cante in Romania acum si sper ca nici nu o va face. Este o rusine fara margini ca aceasta nu a fost invitata de peste 30 de ani sa cante intr-un spectacol complet de opera, rezultatul incompetentei managementului ONB si nu numai - intamplarea face sa cunosc pe cineva care a lucrat in Ministerul Culturii - bani sunt si au fost distribuiti intotdeauna pentru cultura (multi, nu putini) - deci scuza aceasta ca nu exista buget nu sta in picioare.. Cu siguranta absenta sopranei pe scenele din Romania este un posibil “trigger” pentru declaratiile poate uneori prea sincere, dar total asumate, ale divinei. De asemenea, remarc cu tristete ca niciun coleg de breasla din Romania al sopranei nu si-a aratat sustinerea publica fata de aceasta.

    • RE: felicitari pentru articol
      agnes, 29.12.2021, 09:45

      Asa este. Comentatorii cei mai spurcati au fost fix aia care nu au obiceiul de a intra intr-o sala de spectacol sau astia au fost cei mai multi, ei nu stiu ce inseamna sa rezisti macar intr o sala de spectacol o ora jumatate cat dureaza un concert, ca sa nu mai zic sa intelegi ceva din ce se cinta acolo. Dar nici breasla nu i-a sarit in ajutor, ba chiar s-a bucurat. Articolul este foarte bine scris si puncteaza fin cit de inveninati suntem. Eu nu am stiut de interviul Angelei Gheorghiu, dar am aflat fix de la colportorii despre care vorbeste autoarea dupa ce am citit pe facebook si pe o gramada de ziare on line critici la adresa ei si m-am dus si eu la interviul original. Nu mi s-a parut chiar asa o mare tragedie ce spune ea acoo, ba chiar are dreptate ca noi cumva ne folosim de Enescu, l-am mitificat, dar uitam de altii. E bun Enescu, dar are dreptate Angela Gheorghiu, dar asta nu s a mai scris, ca el este exceptional in lucrarile din ultima parte a vietii. Si aveti dreptate ca sint bani, desigur ca sunt. Cine cunoaste putin culisele, stie ca sint bani, dar ei prefera sa joace cartea fitelor lui Gheorghiu decit sa se aseze la masa cu ea si sa puna cartile pe fata. Si femeia mai vrea si calitate la colegi, la sala, la sonorizare, iar la noi e mai greu cu asta. Asa este, e inadmisibil ca cea mai mare soprana a noastra a ajuns la cest nivel mondial si la noi nu a performat. Fite cred ca au si alde Celine Dion, Rihana, Madonna si alti cintareti pop care vin pe la noi. A fost o revelatie acest articol. Numai bun pentru spiritul sarbatorilor :). Foarte buna si partea cu biserica. Bravo!

    • RE: felicitari pentru articol
      Calu troian , 03.01.2022, 14:15

      Nu înțeleg de ce trebuie ca cineva sa se erijează în apărătorul Angelei Gheorghiu, bătând câmpii despre sora care locuiește în Germania, cum nemții întreabă de Angela Gheorghiu, dacă le spui ca ești din România? Chiar vreți sa credem prostiile astea? Dacă te muti oleacă mai încolo, francezii te întreabă de Enescu, Brâncuși, Ionesco, etc. și în nici un caz de Angela Gheorghiu în primul rând! Dacă aroganta și infatuarea acestei doamne ar fi mai mici, nu ar fi făcut aceste afirmații, care numai caracter educativ nu au, numai dacă ții cu tot dinadinsul!

  • ACEST ARTICOL AR TREBUI PRELUAT DE MULTE SITE-URI
    Corina Manu, 30.12.2021, 10:04

    Acest articol este o lecție de stil și verticalitate cum nu prea se mai vede pe la noi. Toți cei care au preluat interviul Angelei Gheorghiu și au rastalmacit vorbele ei ar trebui să citească și să publice acest articol sau măcar rândurile care o vizează. E frumos și începutul cu nebunia scrisului pe net, apoi monitorizarea tot mai mare de care avem parte și apoi ne transformam noi înșine în monitorizatori și cazul Angelei Gheorghiu vine ca cireașa de pe tort și e frumos susținut cu citatele bine plasate, cu referințe directe la cărți. Excelent! O lectură plăcută.

  • O lectura numai buna pentru sfarsit de an
    Veronica Ieronim, 31.12.2021, 21:51

    Am dat de acest articol pe Facebook la Angela Gheorghiu, dar in aceste randuri nu este vorba doar despre talentata soprana careia nu i-ar strica o tara de modestie. Articolul are un mesaj mai intelept care ar trebui sa ne puna pe toti pe ganduri. O concluzie ar fi ca tocmai viata asta paralela din online stimuleaza barfa si rautatile, si nu se intampla doar in artisti sa se dea, dau si prietenii in prieteni. Sa ne ducem catre textele citate in anul care vine. Foarte frumoase lucrarile de arta prezentate.

  • Totusi, nu e Calllas!
    Valentina B, 02.01.2022, 01:49

    Eleganta pledoarie in incercarea de "a o scoate" pe doamna Gheorghiu, intr-adevar. Eleganta si plina de justificari care nu diminueaza proportia afirmatiilor distinsei soprane. Se pare ca singura concluzie admisa e aceea ca orice consideratie si orice critica ale doamnei "colege" a Mariei Callas despre oricine si despre orice sunt categoric si totdeauna motivate. Acesta e principiul de la care ni se sugereaza sa plecam. E Angela Gheorghiu, ce Dumnezeu!

  • Dl
    Calu troian , 03.01.2022, 14:01

    Trebuie sa recunosc ca articolul este foarte bine scris. Nu înțeleg însă graba de a o scoate pe Angela Gheorghiu basma curata, dintr-un rahat în care s-a băgat singura prin afirmațiile făcute. Las la o parte reacția aplaudacilor de serviciu, care doct ne sugerează ca aceste afirmații sunt educationale, și ce prostii suntem noi ca putem sa citim dincolo de declarațiile doamnei, pentru ca "este scris adanc"!
    As vrea sa reamintesc ca în general România si-a revendicat valorile, doar după ce au fost recunoscute de altii(vezi Enescu, Brâncuși și mulți alții!). Deci Angela Gheorghiu cand a facut aceste declarații, ar fi trebuit sa se gândească, ca pe lângă romanii prosti asa cum îi vede ea, va ofusca și pe francezi, germani, care au intuit și apreciat geniul lui Enescu, și care numai prolecultism nu pot fi bănuiți!
    Cred ca de fapt declarații sale nu fac decât sa prezinte un orgoliu nemăsurat, aroganta și pana la urma o crasa lipsa de bun simt și respect, fata de acest popor și valorile lui!
    Și as dori ca cineva sa o întrebe pe respectiva, de ce canta numai opere italiene, și nimic din alte compoziții? Oare nu pentru ca muzica este mult mai facila și astfel mai ușor de interpretat? Ar fi interesant de aflat răspunsul la o astfel de întrebare!

  • Dincolo de Angela Gheorghiu
    Camil, 07.01.2022, 19:24

    Desi citesc liternet de ani de zile, nu stiam de aceasta autoare. Am ajuns la acest text datorita mediatizarii lui. Am cautat in arhiva sa vad ce alte articole a mai scris pe liternet. Mi-am amintit ca am mai citit un articol despre librarii si biblioteci pentru ca a fost prezentat pe Instagram si îmi placuse fotografia cu biblioteca. Recomand articolul numit Biografia zidurilor. E remarcabil si scris in acelasi stil, acelasi ton echilibrat si melancolic. Mi-a placut sa citesc toate articolele in definitiv.
    Acest text o apara pe Angela Gheorghiu, dar nu cu patos, nu cu nebunie, nu cu tonul folosit de cei care au preluat acuzatiile la adresa Angelei noastre, ba chiar lasa loc și zice ca artista e conflictuala, asa si pe dincolo, dar ca asa sunt artistii si merita tolerati pentru ce ofera in schimb. Daca ne am raporta asa la conflictele care ne inconjoara, tare bine ar fi. Voi fi mai atenta la viitoare articole semnate de acest nume. Si cum a mai spus un comentator, nu e vorba doar de Angela in acest text, ci de mult mai mult.

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus