De ani buni, pentru mine, Crăciunul e despre mesele în familie, la ai mei sau la ai lui, la care nu am niciodată chef să particip, pentru că-mi trezesc amintiri nu tocmai fericite și-mi apasă butoane pe care le credeam de mult deconectate.
Pentru tine, Crăciunul e despre restabilirea nenorocitului ală de cont pe rețelele sociale, închis cu vreo două săptămâni înainte, că nu lăsai lumea să facă sarmale și curățenie și ce-or mai fi făcut. Dar tu ții musai să urezi tuturor ceva, așa că insiști și insiști, mai ceva ca un colindător care știe că ești acasă și nu vrei să-i deschizi ușa.
Pentru celălalt adult din familie e perioada lui "Nu mai am de lucru, ce ne facem, dacă o ține tot așa?"
Anul ăsta am sărit și peste brad, că nu e loc, nimeni nu are chef să-l împodobească, dar mai ales să strângă atunci când se termină balamucul.
Dincolo de asta, e despre o seară sub pătură, când am terminat obligațiile și facem ce avem chef. Despre strâns în brațe, despre "Vrei un ceai?" "Mai bine un pahar de vin." Despre, "Mami, n-ai uitat că voiam cartea despre cele mai celebre locuri bântuite! Ești mai tare ca Moș Crăciun!"
E despre luminițele din privirile noastre când ne privim și râdem toți trei că ledurile dau niște sclipiri ciudate în lentilele ochelarilor, deși știm că nu e așa. E despre tine care te trezești cu o mirare și un chef de a descoperi lumea, pe care nimeni nu le-a bănuit.
Practic, e ca oricare altă zi, în care trebuie să-ți descoperi steaua care te duce spre iubire.
Și, în afara poveștii, Crăciun fericit tuturor celor ce țin în viață acest loc de joacă pentru oameni mari!
*
Așteptăm poveștile voastre de și despre Crăciun în word, cu diacritice, pe adresa [email protected], până pe 26 decembrie. Mai multe detalii despre poveștile pe care ni le puteți trimite aici. (Redacția LiterNet)