Biodiversitatea este sălbatică, și tocmai de aceea trebuie redusă, rezolvată, soluționată, eliminată perfect rasist, adică mono-cultural (și mono-natural). Naziștii nu pot fi decît industrialofili, tehno-fetișiști (vezi, exemplar, războiul Bolsonaro-Amazonia). Problema e: și invers, și reciproc? Începînd de cînd? Pe parcurs, "încet-încet", sau de la început? Și pînă cînd? Dar oare nu tocmai așa se poate explica actualitatea strictă, aceea a combinației (doar aparent perverse, accidentale, deviante, "contra naturii"), a perfectei sinteze dintre ultratehnologie și reacționarism, dintre "progresul" tehnologic și, culmea, respingerea regresivă tocmai a științei aflate la baza tehnicii, complice nedeclarat cu "aplicațiile" ei tehnice? Parcă ar simți "ei", adică noi, "a noștri", ceva aici...
Principalul dușman al poporului: poporul.
Paleolitic, Neolitic, Trans-Litic: omului îi place să se definească, mono-litic, prin raportare la Bolovan, un referent tare, cu identitate stabilă (de bolovan). Sau la litiu (ca să-și suporte, tocmai, bolovănia, bolovănismul, stîncismul). Am ieșit vreodată din Epoca de Piatră? Dar nu e oare "Piatra", de fapt, tocmai Planeta? Și tot lucrînd Piatra, adică tot inventînd metode și unelte de a o "domestici" și săpîndu-ne, în felul acesta, la temelie (autodeconstruindu-ne, deconstrucția este întotdeauna auto-), nu am făcut-o Praf (în ochi)?
Fascism, Capitoliu! Vine și nazismul (adică regimul politic care să consfințească de sus în jos fascismul de jos în sus, nevoia fascistă de nazism)?
Cheia succesului în politică: produci dezordine, inciți la încălcarea cumulată, suprapusă, a legilor și o faci chiar tu, atît prin conținutul mesajelor, cît și prin forma promovării lor, și, în loc de cuvenita ostracizare și "banare", altfel spus internare în oprobiul public, faci turul televiziunilor (ceea ce de fapt este perfect logic, populismul comercial, adică transformarea economiei capitaliste de piață în ideologie și, deci, în normă unică, și pentru asta flatarea numerelor mari și transformarea lor în și mai mari, neavînd cum să nu caute populismul politic, de același fel). Catastrofală aliniere nu a planetelor, ci a găurilor negre, a anti-materiei politice atotabsorbante.
Da, poate ar trebui lansată chiar o petiție pentru scoaterea AUR în afara legii. AUR e o gAURă nu în steag, ci în democrație. Opusul simiesc al unei revoluții.
Capcana naționalismelor (la plural): este normal, și este o capcană pentru proști, ca Rusia (sau China, însă aceasta, la fel ca SUA, e departe, mai mult un pol atractor decît un centru) să critice alianțe multinaționale cu veleități, chiar, trans- sau supra-naționale (precum Uniunea Europeană sau, în plan militar, NATO), încurajînd naționalismele la niște națiuni mici, pe care marea, enorma națiune rusă să le poată, simplu cantitativ, domina. Mă tem că a fi cu adevărat, adică în mod responsabil, patriot, acum și (mai cu seamă) aici, trebuie să se separe de retro-naționalismul folositor doar marilor, la propriu și la figurat, națiuni imperiale. Patriotismul de desparte de naționalism, adevăratul patriotism devine obligatoriu trans-național, iar Uniunea Europeană trebuie în continuare creată, este un proces, o entitate aflată încă la începuturi, în copilăria tuturor bîlbîielilor, infantilismelor și, mai ales, a tuturor fragilităților, în geneză.
Că numai despre asta e vorba, că, necro-bio-politic, numai mărimea, adică demografia, "carnea de tun" contează, o recunoaște chiar Putin, într-o conferință de presă de acum (cîteva zile): "Dar impresia este că acest lucru nu este suficient pentru partenerii noștri [occidentali]. În opinia lor, Rusia este astăzi prea mare. Pentru că țările europene însele s-au transformat în state mici. Nu mari imperii, ci state mici, cu 60-80 de milioane de locuitori. Dar chiar și după prăbușirea URSS, cînd noi am rămas doar 146 de milioane, este prea mult. Cred că acesta este singurul lucru care poate explica o presiune atât de constantă", și, deci, manevrele, strict, acut și "cronic" actuale, ale Rusiei.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, există un evident deficit de traducere pe verticală a instituțiilor europene de negociere și decizie, între centru și ceea ce, tocmai în felul acesta, ca "efect pervers", prin non-traducere, devine, este auto-perceput victimizant-resentimentar ca periferie de tip vechi, imperialist, care nu întîmplător se revoltă tot "pe stil vechi", se opune, rezistă regresiv, altfel spus, în cel mai bun caz cramponîndu-se cînd nu involuînd pur și simplu.
Or, în această revoltă a marginilor și a marginalilor, atît geopolitic (adică a Estului colorat preponderent în culorile drapelelor polonez, maghiar, dar și, prin refuzul, practic, ai vaccinării, românesc), cît și politic ("uitații" social ai democrațiilor occidentale), în această revoltă, așadar, uneori de substanță, alteori procedurală (dar în politică, cine nu știe se cuvine să afle, procedura este substanța), ar trebui să vedem, metodologic, o provocare, o ocazie, o obligare a instituțiilor (cel puțin percepute, dar, nu numai în politică, percepția e realitatea, ca) tehnocratice comunitar-europene, de jos în sus și de la margine către centru, de a începe să coboare (procedural) cu picioarele pe pămînt, de a se nuanța, de a se umaniza, de a se de-tehniciza - de a învăța, altfel spus, să se traducă (și) pe verticală, de a înceta să "cadă", să "sară", să se "prelingă" sau să se "pogoare", de a nu mai părea că dictează în urma unor conclavuri, mult prea restrîns, adică (percepute ca) prea limitat democratice - altfel spus, de a se democratiza. Democrația presupune traducerea și este traducere în act. Sfidarea "centrului" reprezentant UE de către "marginile" reprezentate este, poate, o instrumentare populistă făcută, însă, posibilă de un deficit: nivelul, repet, pare a fi mai degrabă procedural și metodologic decît substanțial, adică vertical. Or, tocmai, "orizontala" acuză și recuză, provoacă, aici, "verticala" sau (ca la fotbal) verticalizarea, percepția de verticalizare excesivă, profită de ea, dar atunci de ce n-ar profita și "centrul", elitele, spre binele tuturor, de această provocare, privind-o și "înșfăcînd-o" ca pe o ocazie de democratizare în toate sensurile, de orizontalizare a verticalității excesive, de proiectare a verticalismului elitar-tehnocratic comunitar într-un/sub forma unui adevărat spațiu public european.
Pentru că testul-Covid al stadiului (și stării) democrațiilor actuale, care a relevat clinic în primul rînd simptomul refuzului mai ales estic de a accepta știința "vestică" și de a se vaccina, trebuie interpretat în primul rînd ca o criză politică a Occidentului instituționalizat politic, adică, mai precis, a Uniunii Europene. Repet: procedural și metodologic, nu substanțial. Procedural și metodologic, adică substanțial.
Pentru că pandemic, adică potrivit cu ceea ce am numit Pandemiocrație, deja nu mai e vorba doar de "valuri" și de "varianți", ci de trecere la alte niveluri și de schimbări de stil și chiar de regim. Or, mutațiilor și, deja, meta-mutațiilor nu li se poate răspunde decît prin trans-mutații. Altfel spus, biochimiei nu i se poate răspunde decît prin bioalchimie: schimbarea vieții (pentru salvarea - nu mîntuirea, Doamne ferește de mîntuire: atîtea promisiuni vane! - a vieții, care în această formă, pur istorică, s-a degradat, s-a secătuit)...
Principalul dușman al poporului: poporul.
Paleolitic, Neolitic, Trans-Litic: omului îi place să se definească, mono-litic, prin raportare la Bolovan, un referent tare, cu identitate stabilă (de bolovan). Sau la litiu (ca să-și suporte, tocmai, bolovănia, bolovănismul, stîncismul). Am ieșit vreodată din Epoca de Piatră? Dar nu e oare "Piatra", de fapt, tocmai Planeta? Și tot lucrînd Piatra, adică tot inventînd metode și unelte de a o "domestici" și săpîndu-ne, în felul acesta, la temelie (autodeconstruindu-ne, deconstrucția este întotdeauna auto-), nu am făcut-o Praf (în ochi)?
Fascism, Capitoliu! Vine și nazismul (adică regimul politic care să consfințească de sus în jos fascismul de jos în sus, nevoia fascistă de nazism)?
Cheia succesului în politică: produci dezordine, inciți la încălcarea cumulată, suprapusă, a legilor și o faci chiar tu, atît prin conținutul mesajelor, cît și prin forma promovării lor, și, în loc de cuvenita ostracizare și "banare", altfel spus internare în oprobiul public, faci turul televiziunilor (ceea ce de fapt este perfect logic, populismul comercial, adică transformarea economiei capitaliste de piață în ideologie și, deci, în normă unică, și pentru asta flatarea numerelor mari și transformarea lor în și mai mari, neavînd cum să nu caute populismul politic, de același fel). Catastrofală aliniere nu a planetelor, ci a găurilor negre, a anti-materiei politice atotabsorbante.
Da, poate ar trebui lansată chiar o petiție pentru scoaterea AUR în afara legii. AUR e o gAURă nu în steag, ci în democrație. Opusul simiesc al unei revoluții.
Capcana naționalismelor (la plural): este normal, și este o capcană pentru proști, ca Rusia (sau China, însă aceasta, la fel ca SUA, e departe, mai mult un pol atractor decît un centru) să critice alianțe multinaționale cu veleități, chiar, trans- sau supra-naționale (precum Uniunea Europeană sau, în plan militar, NATO), încurajînd naționalismele la niște națiuni mici, pe care marea, enorma națiune rusă să le poată, simplu cantitativ, domina. Mă tem că a fi cu adevărat, adică în mod responsabil, patriot, acum și (mai cu seamă) aici, trebuie să se separe de retro-naționalismul folositor doar marilor, la propriu și la figurat, națiuni imperiale. Patriotismul de desparte de naționalism, adevăratul patriotism devine obligatoriu trans-național, iar Uniunea Europeană trebuie în continuare creată, este un proces, o entitate aflată încă la începuturi, în copilăria tuturor bîlbîielilor, infantilismelor și, mai ales, a tuturor fragilităților, în geneză.
Că numai despre asta e vorba, că, necro-bio-politic, numai mărimea, adică demografia, "carnea de tun" contează, o recunoaște chiar Putin, într-o conferință de presă de acum (cîteva zile): "Dar impresia este că acest lucru nu este suficient pentru partenerii noștri [occidentali]. În opinia lor, Rusia este astăzi prea mare. Pentru că țările europene însele s-au transformat în state mici. Nu mari imperii, ci state mici, cu 60-80 de milioane de locuitori. Dar chiar și după prăbușirea URSS, cînd noi am rămas doar 146 de milioane, este prea mult. Cred că acesta este singurul lucru care poate explica o presiune atât de constantă", și, deci, manevrele, strict, acut și "cronic" actuale, ale Rusiei.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, există un evident deficit de traducere pe verticală a instituțiilor europene de negociere și decizie, între centru și ceea ce, tocmai în felul acesta, ca "efect pervers", prin non-traducere, devine, este auto-perceput victimizant-resentimentar ca periferie de tip vechi, imperialist, care nu întîmplător se revoltă tot "pe stil vechi", se opune, rezistă regresiv, altfel spus, în cel mai bun caz cramponîndu-se cînd nu involuînd pur și simplu.
Or, în această revoltă a marginilor și a marginalilor, atît geopolitic (adică a Estului colorat preponderent în culorile drapelelor polonez, maghiar, dar și, prin refuzul, practic, ai vaccinării, românesc), cît și politic ("uitații" social ai democrațiilor occidentale), în această revoltă, așadar, uneori de substanță, alteori procedurală (dar în politică, cine nu știe se cuvine să afle, procedura este substanța), ar trebui să vedem, metodologic, o provocare, o ocazie, o obligare a instituțiilor (cel puțin percepute, dar, nu numai în politică, percepția e realitatea, ca) tehnocratice comunitar-europene, de jos în sus și de la margine către centru, de a începe să coboare (procedural) cu picioarele pe pămînt, de a se nuanța, de a se umaniza, de a se de-tehniciza - de a învăța, altfel spus, să se traducă (și) pe verticală, de a înceta să "cadă", să "sară", să se "prelingă" sau să se "pogoare", de a nu mai părea că dictează în urma unor conclavuri, mult prea restrîns, adică (percepute ca) prea limitat democratice - altfel spus, de a se democratiza. Democrația presupune traducerea și este traducere în act. Sfidarea "centrului" reprezentant UE de către "marginile" reprezentate este, poate, o instrumentare populistă făcută, însă, posibilă de un deficit: nivelul, repet, pare a fi mai degrabă procedural și metodologic decît substanțial, adică vertical. Or, tocmai, "orizontala" acuză și recuză, provoacă, aici, "verticala" sau (ca la fotbal) verticalizarea, percepția de verticalizare excesivă, profită de ea, dar atunci de ce n-ar profita și "centrul", elitele, spre binele tuturor, de această provocare, privind-o și "înșfăcînd-o" ca pe o ocazie de democratizare în toate sensurile, de orizontalizare a verticalității excesive, de proiectare a verticalismului elitar-tehnocratic comunitar într-un/sub forma unui adevărat spațiu public european.
Pentru că testul-Covid al stadiului (și stării) democrațiilor actuale, care a relevat clinic în primul rînd simptomul refuzului mai ales estic de a accepta știința "vestică" și de a se vaccina, trebuie interpretat în primul rînd ca o criză politică a Occidentului instituționalizat politic, adică, mai precis, a Uniunii Europene. Repet: procedural și metodologic, nu substanțial. Procedural și metodologic, adică substanțial.
Pentru că pandemic, adică potrivit cu ceea ce am numit Pandemiocrație, deja nu mai e vorba doar de "valuri" și de "varianți", ci de trecere la alte niveluri și de schimbări de stil și chiar de regim. Or, mutațiilor și, deja, meta-mutațiilor nu li se poate răspunde decît prin trans-mutații. Altfel spus, biochimiei nu i se poate răspunde decît prin bioalchimie: schimbarea vieții (pentru salvarea - nu mîntuirea, Doamne ferește de mîntuire: atîtea promisiuni vane! - a vieții, care în această formă, pur istorică, s-a degradat, s-a secătuit)...