Vise, Pateric şi puţin Johnny Walker

Miercuri, 2 aprilie 2003

Cel mai mult mă enervează la jurnale atunci cînd autorul se apucă de povestit vise. Se ştie, marii scriitori au totdeauna vise pe măsură: inorogi care-şi dau părerea despre sensul vieţii, fluturi abstracţi, gheparzi în carouri, superbe metafore povestite în superbe cuvinte. Mie nu prea mi se întîmplă aşa ceva încît am ajuns să mă îndoiesc de faptul că aş fi cît de cît un scriitor care promite. Eu visez găini, greieri, cîini care rîd, greşeli pe reclama Polirom trimisă la România literară, cataloage depaginate, uşi de tramvai etc. etc. Îl visez de nenumărate ori pe paznicul de la iazul din satul meu, fugărindu-mă cu motocicleta. Visul nu are nici o explicaţie genială, nici un sens profund. Pur şi simplu, paznicul ăla chiar m-a fugărit cu motocicleta, de nenumărate ori, pe vremea cînd mai trăia încă. În faţa viselor mele, taica Freud ar strînge nedumerit din umeri. Îi povesteam unui amic că visez peşti, destul de des, iar el mi-a explicat savant că trec prin nu'ş'ce fază a sexualităţii reprimate. Să creadă ce vrea. În naivitatea mea, consider în continuare că visele cu peşti mi se trag de la zecile de zile petrecute în copilărie, pe malul bălţii, privind nemişcat, ore întregi, pluta de la undiţă.

Recent am avut un vis oarecum promiţător: visasem că un cunoscut m-a rugat să-l rezolv cu promovarea pe Internet a unei afaceri cu tablă. A doua zi i-am povestit cunoştinţei mele, în glumă, ciudăţenia. Omu' a părut luat ca din oală. Credea că-mi bat joc de el. Chiar avea o afacere cu tablă, dar nu ştia de unde-am aflat eu. Pură coincidenţă. Părerea mea.

Aseară am încercat să mă culc mai devreme, pentru că de luni bune, visez cu ochii deschişi să prind vreo două zile de somn neîntors. După şase ore, m-am trezit - vorba lui C.T. Popescu - ca din cavou, cu ochii umflaţi, cu gustul scîrbos al ţigărilor pe care le-am fumat ieri. Am aprins becul. Am privit în tavan. Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Am sărit din pat enervat, fără nici o şansă de a adormi sau de a visa ceva profund. Spălat, îmbrăcat, făcut/băut cafea, venit la serviciu. Măşinile şi-au reluat mersul ordonat pe autostradă, supravegheate atent de elicopterul poliţiei.


Duminică, 6 aprilie 2003

Ieri a apărut la noi Patericul (nu-i fac reclamă! m-am săturat de certurile pe care le-am avut săptămîna asta, pe o listă de discuţii, pe tema cui şi de ce fac eu reclamă; deşi îmi apare acum brusc un drăcuşor care mă întreabă: "Eşti în stare să faci reclamă Patericului?". Să vedem cum ar suna: "Cumpăraţi apoftegmele sfinţilor părinţi, într-o traducere nouă, integrală, realizată de Cristian Bădiliţă! Numai la Polirom!". Sau: un afiş cu un pustnic care exorcizează pe cineva cu Patericul de la Polirom. Piei satană! Dacă vede şefu' ce-am scris aici, mă trimite la mănăstire, în pustie...). L-am aşteptat cu nerăbdare pentru că am urmărit îndeaproape munca de redactare, făcută de un prieten de-al meu, preotul Ioan-Florin Florescu. Am şi discutat mult despre asta, ba chiar ne-am provocat reciproc să realizăm în paralel un studiu despre dracii din Pateric. El, pe latura teologică, eu, pe partea lumească: dracul ca personaj literar. Există la un moment dat o povestire cu o ceată de draci care încearcă să-l facă pe-un pustnic să rîdă. Şi nu găsesc altă soluţie decît să lege nişte crengi pe care le tîrăsc, alergînd, în preajma avvei. Pustnicul chiar izbucneşte în rîs, iar dracii jubilează. "Proştilor - le zice avva -, eu nu rîd de glumele voastre, ci de halul în care aţi ajuns, ca să mă ispitiţi!" Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Şi, cu ocazia asta, îmi amintesc o povestire a părintelui Florescu, desprinsă parcă din Pateric: pornise dinspre mănăstirea Sihăstria, prin pădure, şi s-a rătăcit. A umblat multă vreme, bezmetic, pînă cînd, din senin, i-a apărut în cale un călugăr cu un picior de lemn, ca al piraţilor din cărţile de aventuri. L-a binecuvîntat şi l-a chemat în chilia lui, săpată în coasta unui deluşor. I-a povestit viaţa lui de călugăr şi de om "oarecare" (am înţeles că avea un tic verbal cu cuvîntul ăsta): că el nici nu merită să stea într-o mănăstire, că e un păcătos care nu trăieşte decît cu nădejdea de a se întoarce Dumnezeu cu faţa înspre el. A povestit cum, prin anii '50, comuniştii au dat o lege prin care toţi tinerii călugări din mănăstiri să fie integraţi în societate. Aşa a ajuns portar de spital. Aşa s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu o femeie din lume. Cînd i s-a născut primul copil, cînd nevasta i-a spus, biblic, "iată fiul tău!", a avut revelaţia păcatului de a fi revenit în pustia lumească. I-a zis nevestei: "Uite cum facem, că eu te-am încurcat degeaba, stăm împreună pînă împlineşte copilul 18 ani şi atunci eu mă retrag în cealaltă pustie". Şi aşa a făcut. (Nu mai ţin minte ce i s-a întîmplat cu piciorul, cînd, cum şi de ce i-a fost amputat.) Florin l-a întrebat de ce are nevoie să-i aducă din lume, pentru că are de gînd să-l mai caute. Călugărul "oarecare" cel cu un picior de lemn i-a spus că n-or să se mai vadă niciodată. Totuşi îşi dorea ceva "de afară". Zice: "Frate, cînd lucram eu la spital, erau la magazin nişte cutii de tablă, cu măsline din alea mari verzi. Crezi că se mai găseşte acum aşa ceva?". Nici nu ştiu în ce cuvinte să caracterizez ultima amintire legată de lume a călugărului "oarecare" cel cu un picior de lemn: măslinele alea mari, verzi. Călugărul i-a dat lui Florin o bucată de pîine şi i-a zis: "Ţine-o tot aşa, pe sub deal, şi pînă termini de mîncat ai să dai de drum". Peste un an, Florin s-a întors cu măslinele verzi. Nu a mai găsit nici drumul, nici chilia, şi nici călugărul.


Marţi, 8 aprilie 2003

Am fost şi am pregătit standul nostru la Tîrgul Librex. M-am întors să-mi închid calculatorul care-şi cînta, în lipsa mea, Recviemul lui Mozart. Sînt rupt de foame, dar am găsit nişte napolitane pe birou şi m-am gîndit să mai scriu în jurnal, mai ales că azi am primit un mesaj în care cineva mă întreba de ce nu merg mai departe. Uite merg. Vorba lui J. Walker: "Whatever your journey is, keep walking". Sper să-mi fi amintit corect. Hai, c-am început să vorbesc în reclame...