Singurătatea nu mă sperie. M-am regăsit citind și scriind. Am avut răgaz. Copiii mei au învățat să se descurce singuri. Să ia hotărâri majore pentru viețile lor și să fie împăcați cu aceste hotărâri.
Despărțirea de lumea teatrului a venit firesc pentru mine, fără zbatere. Mi-e foarte greu cu oamenii din teatru. Mi-am dat seama ce efort am făcut până acum să fiu printre ei! Probabil din iubire pentru teatru am făcut acest efort, mi-am dorit să fiu acolo, în mijlocul lui. Deocamdată rămân spectator. La fel de îndrăgostit.
Îmi rămân cursurile cu studenții și filmările. Filmările nu sunt multe, dar sunt de calitate. Și aici am devenit selectivă.
2021 este anul în care m-am lăsat de teatru și m-am apucat de scris. Un scris terapeutic. Unora le-a plăcut, m-au publicat.
2021 este anul în care am văzut atâta durere în jurul meu, încât cuvintele erau de prisos. Am reușit totuși să ajut cum am putut, cu vorba, cu fapta, cu ascultarea, cu mângâierea.
A murit bunica mea. În Ajun de Crăciun. A fost prima dată când am privit moartea cu bucurie, ca pe o trecere firească, fericită. A fost o despărțire caldă și plină de iubire, așa cum a fost și relația noastră. Dumnezeu să te odihnească, mama Maria!
Am prieteni. Am părinți. Am un bărbat de cursă lungă. Le am pe fetele mele și pe cei pe care i-au ales să le fie alături. Am studenții. Am cărțile. Mă am pe mine. Mulțumesc!
*