Iubesc matematica, o consider la baza oricărui univers posibil. Am înțeles rostul și taina ei prin cei doi profesori adevărați pe care i-am avut, în generală și-n liceu.
Iubesc cifrele, numerele, numerele prime. Într-o noapte am visat energia intrinsecă a numerelor prime ș-apoi toate prețurile pe care le-am cotat au conținut diverse combinații de numere prime. Toate au fost agreate.
Așadar, număr.
Număr fără să țin socoteala, doar ca acumulare: încă unul, încă una.
Număr clienții noi - slavă!, număr câte zile mai sunt până la următoarea vacanță - mă străduiesc să fie cât mai puține, număr câte coturi (un soi de cotituri mai bărbătești, mai brute) de viață am avut anul ăsta, număr câte destinații m-au atins și deloc cele pe care eu le-am atins, număr discuțiile care mă îmbogățesc, număr melodiile care mă duc unde sunt pregătită să plec, număr filmele de artă, număr paginile cărților - mângâierile fără greș ale realității greșit trăite.
Schiul deschide mereu anul și rămâne apoi regele nedetronat al sporturilor, pentru că se leagă de specificitatea anotimpului cu care începe anul. Sunt doar eu cu gerul, soarele, scrâșnitul schiurilor, abandonarea controlului, bucuria pură, vinul fiert, sauna, sexul tonifiant, mâncatul de plăcere și nopțile de somn tun.
Am numărat anii de când am terminat liceul și am reușit imposibilul posibil, o Revedere chiar și-n pandemie.
Anul ăsta m-am ocupat și am adăugat Școala nevestelor, pusă magistral în scenă de Centrul Lumina, dar am primit și cadouri, precum Regele moare la TNB, le chef d'oeuvre al perechii Rebengiuc - Mihuț, care mi-a confirmat, încă o dată, că, deși un pas în spate, mereu făcându-i loc, Mariana a fost și este mai bună decât Victor.
Vara mi-a adus nou Dobrogea, cu paradisul de la Somova (Casa Varvara) și vinul alb de pelin de la Ostrov, mănăstiri nebănuite și tăcerea Pelerinului Rus, ca practică zilnică.
Filme, da, am adăugat și filme: È stata la mano di Dio / The Hand of God e poate cel mai realist și transparent. M-am transpus ușor în pielea fiecărui personaj, am simțit mirosurile fiecărui apartament și gustul mâncărurilor de pe mesele din cadre. Am trăit moartea părinților și amorul dintâi aievea. Como si dice, a nice italian job.
Am numărat de câte ori ar fi trebuit să mă panichez pe lanțurile, lespezile și abrupturile Pietrei Craiului. Fix de tot atâtea ori am simțit în schimb o bucurie, și odată cu ea o stăpânire interioară fără margini.
Am numărat zecile de mii de pași în urcuș, apoi stelele căzătoare în spectacolul Perseidelor, pe Ceahlău și minutele răsăritului de soare din marea de nori ai dimineții.
Mi-a dat mult.
Am plusat, aveam mână bună.
Am numărat secolele de istorie, civilizație și spiritualitate ale Istanbulului, cu și peste Orhan Pamuk, dulceața de nesuportat a baclavalei și ruladelor de zahăr, cafeaua turcească - adâncă și de trei ori văduvită de caimac, melanjul bazarului, opulența palatelor Topkapî și Dolmabahçe, valurile și comerțul Bosforului, poveștile recepționerilor de la hotel, pe care i-am descusut și apoi i-am adăugat la amici...
Am numărat zilele din Jurnalele de călătorie ale lui Albert Einstein în Extremul Orient, Palestina și Spania, "îngrijite" de Ze'ev Rosenkranz. Am adăugat nenumăratele taine sefirotice din Fereastra sufletului a rabinului Isaac Luria.
Și am numărat adăugând oamenii, oamenii care îmi sunt dragi până la sublim, al meu și al lor, sub orice formă: vulnerabili, propriii lor dușmani, sclipitori, buni ca pâinea caldă, parteneri de munte, de planuri și dărâmări de viață, străinii pe care parcă-i cunoști de când lumea și cunoscuții care-ți rămân străini, prieteni noi și vechi. Ei nu au nume sonore, decât pentru mine.
Închei anul cu oameni și fără alt decor. Cu doi - singurul număr prim par - oameni care mă cunosc și tare mă mai iubesc și se bucură de mine, exact așa cum sunt.
Mă încred în jocul de cifre al acestor doi ani, între care ne scurgem ca-ntr-o clepsidră și vreau să îi număr și să îi adaug pulsând: 2021 - 2022.
*