2021-ul mi-a reamintit diferența dintre dorință și nevoie, între durere și suferință, personal și profesional, între unde mă simt acasă și unde e acasă, între a forța mâna destinului și cele mai frumoase coincidențe. Și tocmai pentru că mai nou, cred că totul se bazează pe alegerile pe care le iau, vă las cu alegerea mea despre culorile lui 2021, despre ce nu-mi doresc să uit și despre ce o să iau cu mine și-n următorii an:
Culoarea roșie a TIFF-ului unde am râs pentru prima oară cu Denisa la concertul Anei Coman, a celor două linii care m-au trimis în izolare în noiembrie, a vinului împărțit cu oamenii pe care mi-i imaginez dansând la nuntă sau a serilor petrecute prin cluburile de comedie, a mâinilor încălzite de tine în spatele blocului meu, a sunetului produs de un zâmbet în primele zile din decembrie, a rujului lui Madeleine din spectacolul În republica fericirii (regia Vlad Massaci).
Culoarea albastră a mării de la bulgari în septembrie, a tinerilor cu care am stat un august întreg în apartament ascultând poezii și monologuri, a cerului senin din Bacău de la ID Fest unde Alexandru Ivănoiu mi-a dat curaj cu găleata, a ultimelor zile de primăvară în curtea Teatrului de Comedie, a albumului În Caz De Om La Lună, Strigați "om La Lună, Stânga/dreapta", După Caz, Dans.
Culoarea verde de la Palatul Mogoșoaia înainte de vară, a bucuriei momentului în care spectacolul Restul vieții noastre (regia Alin Neguțoiu) a luat premiul cel mare la DbutanT, a plantelor pe care le-am neglijat în ultima vreme, a râsului cu gura până la urechi al Iuliei Verdeș, a copacului din spatele Teatrului Național din Cluj, a tricoului cu care dorm.
Culoarea galbenă unde am învățat să spun și să simt un te iubesc, a lentilelor ochelarilor din BURNOUT (spectacol de Arcadie Rusu), a după-amiezilor cu filmele lui Pablo Larraín, a reflectoarelor care ne separau de public în Șoptitorii (din proiectul Texte bune în locuri nebune, regia Ionuț Caras), a apusului din trenul de la București la Târgoviște.
Culoarea roz a numelor de copii pe care le colectez, a filmărilor din decembrie și a cărților de poezie pe care le-am răsfoit, a conversațiilor pe care le avem despre viață, viitor și frici, despre spectacole moarte, despre profesori care nu pot fi mentori, dar și despre cei care pot, despre concurență și comparație, depresie și terapie, despre generația mea și generația lor.
Albul și negrul sunt catalogate ca fiind non-culori așa că le delimitez de restul, cu toate că cântăresc la fel de mult. Însă, cum la începutul acestei retrospective am menționat alegerea, aleg să văd totul într-un gri. Gri-urile gândurilor despre viitor, familie, prieteni, carieră, îndoieli, nesiguranțe, frici, singurătate, bătrânețe, speranță și credință. Gri-ul celui mai bun an, celui mai adânc, celui mai iubit, celui mai onest, celui mai 2021.
Către 2022 cu blândețe,
Sabina
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 31 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)