Pentru că-mi place să mă uit la filme de când eram de-o șchioapă (abia așteptam casetele VHS cu noile filme dublate de vocea Irinei Nistor) am să prezint retrospectiva personală a anului 2021, cu ajutorul a 5 filme.
Anul 2021 a început ca Fight Club (1999). Precum Edward Norton am stat și am zăcut pe canapea zile-n șir, gândindu-mă dacă nu cumva sunt într-un vis sau trăiesc o realitate plictisitoare. Televizorul mi-a fost prieten, am răsfoit cataloage virtuale de cumpărături. Tyler Durdenul meu, Brad Pittul meu au fost promisiunea vaccinului și speranța că voi apuca să văd un concert de metal rock anul acesta. N-a fost să fie.
Deznădejde.
Acum că mă uit în urmă, mă simt precum Matthew McConaughey în rolul lui Cooper din Interstellar (2014) care urla la Murph (Mackenzie Foy) din viitor. "Să nu-ți faci speranțe!" aș urla cât mă țin plămânii. Când mă uit la oamenii din jurul meu îmi pare că am îmbătrânit cu toții, îmi pare că a trecut mai mult de un an, îmi pare că suntem fără scăpare de pe o planetă a timpului încetinit.
Terapeutic.
Toate strădaniile de un an și ceva s-au năruit precum viața lui Maximus (Russell Crowe) din Gladiator (2000) când mă așteptam ca valul 4 să fie doar un mit, iar cu toate relaxările l-am făcut posibil.
Din nou în casă, din nou pe canapea.
Inutil.
Măcar acum are mai mult sens replica lui Forrest Gump (Tom Hanks, 1994) "Life is a box of chocolates. You never know what are you going to get." (Viața este o cutie cu bomboane de ciocolată. Niciodată nu știi ce vei primi.)
Dulce-acrișor.
La final vreau doar să menționez că disperarea are și părțile ei bune, așa cum vedem în Lista lui Schindler (1994) și "să ținem trei minute de reculegere" (Liam Neeson în rolul lui Schindler) pentru toți cei dragi care au plecat anul acesta dintre noi și să credem că putem face oricând bine pentru fiecare dintre noi.
Odihnește-te în pace, draga mea bunică.
*