În fiecare dimineață, în zori, sunt în grădina din copilărie, pe întuneric, în patul mătușii
Se aude un cocoș mort demult
Bunica mea prăjește pâine pe sobă
Fierbe apa de ceai
În fiecare zi, în lumina soarelui de amiază, sunt undeva, cândva în Levant
pe o sofa
chicotind
o toropeală delicioasă îmi ia cu asalt simțurile
Toți știm că lumea se rostogolește în hău
și că e tot mai rece
frigul din inimi cotropește cerul, îngheață norii
sparge vitraliile
distruge punțile
îngroapă tainele în betonul armat al orașelor tot mai sigure
care nu mai au demult ieșire la lumina zilei
Ce e locul acesta, iubitule?
Vezi bine că păsările nu mai cântă
Vezi bine că bărbații nu mai zâmbesc femeilor
Rămân cuvintele ca niște pietre mortuare
Imaginile de arhivă
Documentația de presă
Nici copiii nu mai visează
Florile nu se usucă
Pietrele nu se sfărâmă
Lemnul nu putrezește
Meleagul care atârnă în inimă
și face singurătatea să sângereze
era din vremea când viața era muritoare
când femeile inspirau poeții
când sufletele lor erau de carne
și carnea înflorea la lumina lunii
Din vremea când soarele Istanbulului făcea pașii să sune ca o melopee
Ce e locul acesta, iubitule?
Vezi bine că păsările nu mai cântă
Vezi bine că amanții nu se mai privesc în ochi
Am rămas singurii muritori
Printre atâția informați
Printre atâția iluminați
Printre atâția profeți
Invulnerabili
Incasabili
Inaccesibili
Am rămas singurii înfometați
Printre sătui și plictisiți
Singurii zbuciumați într-un popor ostenit și pașnic
Singurii neștiutori printre savanți
Pe cine mai împinge melancolia spre marginea lumii
Aici toți sunt încărcați de glorie
Și stau țanțoși în lumina reflectoarelor
Ca niște bieți măgari burdușiți
Li se sfărâmă oasele sub povara argumentelor și teoriilor
Viața are mai mult sens acum
decât a avut vreodată
mai mult sens decât seve
mai mult sens decât viață
Nouă ne rămân mereu mici zilele și nopțile
ca niște haine care se strâmtează la spălat
Nouă nu ne ajung zăpezile, arșița, nisipurile, basoreliefurile
altarele
nouă nu ne ajunge timpul
Nu avem ce căuta aici, e o greșeală
În locul acesta în care florile nu se mai ofilesc
păsările nu mai cântă
Aici toți au dreptate, toți se luptă parte în parte
cu adevăruri
mai grele decât oasele
care le preschimbă carnea
în platină
și diamant
în materii chiar mai prețioase
care vor primi în curând nume
ce să facem noi atât de vii
în acest muzeu nesfârșit
trebuie să existe undeva un țărm
o magherniță
o fundătură
de care nu știu decât lumina dimineții și a apusului
pentru sufletele noastre neadormite