Super-puterea / Scrisoare pentru mine / Eu în pandemie

În perioada 18 octombrie - 5 noiembrie 2021, atelierele de autocunoaștere prin scris Ori Trei (Poveste. Monolog. Scenariu) au fost organizate simultan în trei școli bucureștene: Școala Generală 59, Școala Generală 307 și Școala Generală 311.

Un grup de 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a au putut să abordeze trei tipuri distincte de scriere:
Scrierea creativă (creative writing)
Scrierea dramatică
Scenaristică

Copiii au putut să experimenteze, atât prin teorie, cât și prin lucru practic, modul în care cuvântul scris poate genera forme diverse de conținut - fie el literatură, monolog și scenariu de film.

Ori Trei a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Tinerii autori au fost încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

LiterNet.ro găzduiește o selecție de texte din portofoliul rezultat al fiecărui copil participant la ateliere.

Mă numesc Radu Raluca și am 13 ani. Sunt elevă în clasa a VII-a la școala gimnazială 311. Materia mea preferată este muzica. Sunt singură la părinți, ceea ce m-a făcut să mă atașez de prietenii, colegii mei, și de muzică. M-am atașat și de stele, care-mi vorbesc în fiecare noapte.


E dimineață. Deschid ochii, mă uit la ceas. E ora 8 jumate. Mă culcasem mai târziu, având în vedere că am băut cafeaua mamei de pe masă pentru a putea învăța la matematică. Azi am test la matematică, așa că nu mai stau mult să lenevesc. Mă dau jos din pat și realizez că în loc să dau la o parte pătura, am mâinile ridicate și pătura plutește în aer. "O fi de la cafea", îmi spun. "Sau poate am adormit la testul de la mate și acum visez toate ciudățeniile." Dar mă ciupesc și realizez că nu este un vis. Las mâinile pe lângă corp și pătura cade.

"Telechinezie? DA! Asta e super-puterea mea!". În timp ce învățam la matematică, m-am uitat la cana de cafea. Era de la o firmă numită "Super Cafea". Prima dată am crezut că e o glumă, dar apărând super-puterea de dimineață, mă răzgândesc.

Pornesc spre școală cu gândul de a folosi această putere. Nu văd vreo oportunitate de a o dezvălui, așa că îmi pun căștile. Același playlist mă face să îmi imaginez altfel lumea. Dar imaginația se oprește când văd că o bătrânică mai are puțin și cade în fața unei mașini. Mașina nu avea cum să mai încetinească la acea viteză mare și distanță mică, iar bătrânica nu avea reflexe atât de rapide pentru a evita căderea.

Așa că super-puterea mea intră în acțiune. Ridic cu puterea minții bătrânica în siguranță deasupra trotuarului. Mă uit în jur și îmi dau seama că zeci de priviri sunt ațintite asupra mea. Dacă ar fi să renunț la super-puterea mea, aș renunța doar pentru că nu vreau să se întâmple ceva de genul acesta. Nu sunt o mare fană să fiu obiect al atenției celorlalți.

După ce bătrânica îmi mulțumește, mă folosesc de faptul că e verde la semafor și plec de acolo. Fug spre școală și nu mă uit înapoi. Ajung în clasă. Doamna este deja la catedră. Îmi cer scuze și mă așez. Gândindu-mă la ce tocmai se întâmplase, nu mă prea concentrez la test.

După ore, ajung înapoi acasă. Când ajung, mama se uită ciudat la mine și apoi arată cu degetul spre televizor. Era o știre despre o față care salvase o bătrânică. Da, eu eram. Dar mama renunță la privirea ei ciudată când aude mulțumirile bătrânicii și ale fetei sale.

Mă duc spre camera mea, ridic în aer pătura și mă așez pe pat, pătura căzând ușor pe mine. Nu sunt obosită. Mă simt doar bine că am salvat bătrânica, dar, în același timp, sunt îngrijorată de testul la matematică. Cu această super-putere nu pot să salvez și nota.


Dragă Raluca la 7 ani,

Știu că ți-e frică că mami și tati se ceartă și că din păcate se vor despărți, dar totul va fi mai bine în viitor. Mami și tati vor face orice le stă în putere să-ți fie aproape. Dacă nu te simți bine, vorbește cu ei. Mami și tati se simt puțin vinovați că te fac să treci prin asta, dar pentru că ești fată puternică și de treabă, o să-i faci să se simtă bine când sunt triști. Mamei îi place să o ții în brațe și să-i pui mâna pe frunte. Tatei îi place să îl îmbrățișezi și să râzi tot timpul, îl face fericit să te vadă pe tine fericită.

În viitor vei locui cu mami și o să-l vezi pe tati în weekenduri. O să ai două pisicuțe și doi cățeluși. Super tare, nu? Vei avea o cameră super cu pereți albaștri, un birou alb frumos și un pat mare numai pentru tine. Da, vei dormi în sfârșit singură. Nu te speria, știu că ți-e frică de întuneric, dar vei avea lângă pat o lumină de noapte și poți să o ții aprinsă până când te obișnuiești.

Vei locui pe o stradă plină de copii tare drăguți. Sunt la fel de copilăroși ca și tine. Dacă ai ceva pe suflet, poți vorbi cu Teodora, prietena ta cea mai bună. Încă am păstrat legătura cu ea și e la fel de dulce și ascultătoare. Dar Teodora nu o să fie singura prietenă bună a ta. Le vei mai întâlni pe Crina și Miruna. Nu îți dau mai multe informații despre ele pentru a le cunoaște tu singură.

Viitorul va fi puțin diferit față de ce sperai, dar îți va plăcea și te vei obișnui cu el. Singurul lucru care nu se schimbă ești tu, ceea ce e cel mai important aspect. Vei rămâne aceeași fată drăguță, deșteaptă, prietenoasă și politicoasă. Și să știi că, mereu, după ploaie va ieși soarele.

Cu multă dragoste,
Raluca la 13 ani


Acum fac temele, dar îmi sună telefonul. Recunosc melodia, este melodia setată pentru apelurile bunicii. Da, ea este, bunica din partea tatălui. Cu un mare zâmbet pe față răspund. O salut și o întreb ce mai face. Îmi spune că nu face prea bine. Îmi ridic sprânceana. "Oare la ce se referă când spune că nu face prea bine? Poate o doare piciorul", mă gândesc. Dar următoarele două cuvinte care scapă printre buzele uscate ale bunicii fac sprâncenele mele să se încrunte. "Am Covid."

Asta era ultimul lucru la care mă așteptam. Ochii îmi lăcrimează. Cum adică? S-a vaccinat. Nu are sens! A făcut și rapelul! Nu. O întreb dacă se simte bine, dar nu apucă să răspundă bine, că deja începe să tușească. Mi-e milă când aud că e bolnavă. E bătrână și are și alte probleme, cum ar fi circulația proastă a sângelui și piciorul aproape vânăt. Unchiul meu, fratele tatălui, are grijă de bunica acum. Vine și îi gătește, îi cumpără pastile și o ajută cum poate el mai bine. Dar tot sunt îngrijorată pentru ea.

Bunica îmi spune că nu mai poate vorbi, pentru că nu se simte bine. Sunt revoltată și tristă în același timp. Atâtea emoții mă cuprind încât dau cu pumnul în perete. Au, ce-a durut! Dar nu simt atât de mult durerea precum furia. Am încredere în unchiu', dar aș vrea să fiu eu cea care are grijă de bunica. Măcar să știu că e bine.

Mama vine în grabă după ce aude bubuitura și mă vede plângând, cu pumnul strâns tare în poală. Mă liniștește vocea ei. Când îi aud vocea, mă simt în siguranță. Mai târziu, mama intră în cameră și-mi spune că a vorbit cu bunica și i-a spus că se simte mai bine. Iar mama i-a spus ce să mai ia pentru tuse. "O sa se facă bine, îți promit", îmi spune ea. O lacrimă curge pe obrazul meu. Mama sare. "De ce mai plângi acum?" spune și se uită la mine îngrijorată. "Încă mă doare pumnul, au!". "Of, bleago!"