Pe locul doi în topul amintirilor a fost vara, când am inventat săptămâna de naștere, pe care o tot promovez de atunci. Pe scurt, în loc să sărbătoresc doar o zi, am sărbătorit mai multe, în care am primit urările și cadourile. Am fost pe drum, într-o călătorie frumoasă, am mâncat cu stele Michelin, m-am dat prima oară în viață cu tuktuk-ul, am gustat din viața de lux a celor bogați și puternici, am și râs de ei un pic, și m-am întors în lumea mea reală fără regrete, cu realizarea că excesele nu sunt bune, dar că o vacanță adevărată este necesară din când în când.
În fine, 2021 intră în istoria mea ca anul în care l-am pierdut pe tata. Asta m-a dat peste cap mai tare decât mi-am dorit. Lucrurile astea nu pică bine niciodată, dar nu ai de ales, înveți să mergi mai departe. Și este un prilej de reflecție și de confruntare cu o mulțime de demoni. În aprilie, de ziua lui, am apucat să petrecem împreună mai multe zile, doar noi doi, în care am putut să-l observ cu atenție: devenise, deja de câțiva ani, extrem de slab, era ca o machetă pe care s-ar fi putut explica elevilor noțiuni de circulația sângelui sau despre sistemul osos. Marea mea victorie a fost să-l conving să mănânce dimineața un ou întreg cu pâine prăjită și să guste brânză și mezeluri de la mine din farfurie. I se lumina fața când îl întrebam despre lucruri din tinerețe, chiar dacă nu putea să-mi spună ce știri văzuse la televizor în urmă cu cinci minute. Înainte de ziua lui a plecat la piață. După ce am stabilit de patru ori același lucru, s-a întors cu altceva în plasă. L-am găsit pe scări la etajul doi, trăgându-și sufletul după ce o sunase pe mama, care era plecată de câteva zile într-o altă localitate, să-i spună că are nevoie de ajutor să urce până la etajul nouă. Mi-am dat seama că nu știa să mă sune, așa că după aceea ne-am jucat împreună pe telefon, am schimbat niște setări, am adăugat niște scurtături și am exersat împreună cum se face. Nu m-a sunat niciodată și nu m-am supărat din cauza asta. Mi-am dat seama cât de perversă este boala asta despre care nu se vorbește suficient, cât de necesar este tratamentul și supravegherea, cât de greu i-a fost mamei și cât de puțin a înțeles lumea din jur problema asta adâncă, pentru că el părea funcțional. În fine, mama s-a întors la timp pentru ca să ne organizăm de ziua tatei cu tort și petrecere și chiar, coincidență, cu un lift nou ultramodern, atât de necesar unor pensionari care locuiesc la etajul nouă în bloc. De ziua lui am petrecut la fratele meu acasă. Mama spune că la un moment dat tata i-a spus că el crede că asta e ultima lui zi de naștere. A murit în octombrie, dându-ne lumea peste cap. Pe certificatul de deces, o lungă listă de afecțiuni cronice au fost, pentru mine, prilej de reconsiderare a felului cum ne comportăm cu oamenii în vârstă: cum îi privim, cum îi judecăm, cum îi ajutăm. Iar eu am învățat să-mi acord timp, să fiu mai blând, inclusiv cu mine, să spun nu, să clasific oamenii în funcție de experiențele prin care au trecut. Și, mai ales, am învățat că pentru unele lucruri nu contează cât te pregătești, nu vei fi pregătit niciodată. Mă bucur că a trecut 2021.
Dacă ai peste 40 de ani, vorbește cu medicul tău de familie despre consulturile și testările medicale necesare diagnosticării Alzheimer. Alzheimer este cea mai cunoscută formă de demență, o boală neurodegenerativă specifică persoanelor în vârstă, o boală care are ca efect distrugerea celulelor nervoase. Diagnosticarea în fazele timpurii și tratamentul pentru ameliorarea simptomelor vor îmbunătăți semnificativ calitatea și durata vieții pacientului și a celor apropiați.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)