Mama începe altfel poveştile

Stau pe covor cu picioarele încrucişate. Parcă aş fi un turc ce aşteaptă narghileaua dar, sînt prea mică să ştiu ce este aia. Eu o aştept pe mama, care a promis să ne spună povestea. Mie şi lui Carmen, sora mea. Lîngă mine, bradul sclipeşte în mii de culori. Cel puţin aşa mi se pare mie. Este feeric. Mama, cu migală, a stat cu noi şi a făcut balerine şi coşuleţe din hîrtie creponată şi din staniol, pentru bomboanele fondante. Acum totul străluceşte în lumina palidă a focului din sobă. Vreau să deschid uşiţa de la sobă dar, mama apare de la bucătărie. Tocmai a terminat de pus curcanul la cuptor şi este liberă. De acum, Crăciunul poate să vină!

A fost odată ca niciodată.... Aşa încep toate poveştile, dar mama le începe altfel. Cică, odata, Dumnezeu, în plictiseala lui, a aruncat o privire către Pămînt. Şi ce să vadă el acolo? O planeta rotundă, albastră, plină de apă. Nici o fărîmă de uscat. Nici o insuliţă unde să pui piciorul pentru odihnă.

Şi, văzînd asta, îl cheamă Dumnezeu pe Satan la el. Vedeţi voi, amîndouă, Satan pe vremea aceea nu căzuse în dizgraţia lui Dumnezeu. Şi, cum spuneam, îl cheamă şi îi zice:
- Măi, Sarsailă, du-te pînă acolo jos, pe Pămînt, şi ia de te scufundă pînă ajungi la fundul apei şi adă un pumn de ţărînă de pe fundul mării. Da, vezi de te gîndeşte măcar o secundă şi la mine.

Şi, Sarsailă a plecat val-vîrtej. S-a scufundat, a luat două mîini bune de pămînt şi a pornit înapoi spre Dumnezeu. Dar, cu gîndul aiurea, a mai stat şi pe alte stele la taifas cu Soarele şi Luna a uitat de tot şi de toate. Cînd a ajuns într-un tîrziu şi la Dumnezeu acesta îl întrebă:
- Ai adus ce te-am trimis să aduci?
- Da, Doamne! Şi, Satan a deschis amîndoi pumnii. Şi, ce să vezi? Nimic nu s-a scuturat din palmele lui.

Atunci, Dumnezeu l-a trimis din nou şi, la fel i-a spus:
- Gîndeşte-te numai o secundă şi la mine şi atunci vei putea aduce mîna aceea de pămînt!

Dar, Sarsailă, cum numai la asta nu-i era gîndul, a venit şi a doua oară fără o fărîmă cît de mică de pămînt.

În bunătatea lui, Dumnezeu l-a iertat şi de această dată şi l-a trimis şi a treia oară.
- Vezi, măi Sarsailă, de nu-mi aduci nici de data asta puţin pămînt de pe fundul mării, vai şi amar de tine va fi!

Speriat, Satan a plecat repede, s-a scufundat, a luat un pumn de pşmînt şi tot într-un suflet s-a întors la Dumnezeu. Vedeţi, dragele mele, spaima de pedeapsă i-a dat aripi şi numai la pumnul de pămînt îi era gîndul.

Dumnezeu a luat pămîntul, l-a umezit cu apă de mare, a făcut o lipie din el şi l-a aruncat peste ape. Imediat s-a format o insuliţă. Şi, obosit, s-a aşezat pe bucăţica de uscat să se odihnească un pic. Dar, vedeţi voi, fetelor, Dumnezeu era tare bătrîn şi a adormit un pic.

În acest timp, Sarsailă a început să se gîndească: Dacă îl iau pe Dumnezeu de o mînă şi-l arunc în apă, el o să se înnece şi, atunci, EU, eu voi fi cel mai puternic, EU, eu voi stăpîni Universul. Şi stînd şi tot gîndindu-se numai ce-l ia de o mînă pe Dumnezeu, îl aruncă în spinare şi apoi o ia la fugă spre capătul insulei să arunce povara în mare.

Dar mare minune: în ce direcţie o lua, iaca pămîntul se mărea şi Sarsailă cu Dumnezeu în spate nu mai ajungea la malul mării.

Şi uite aşa s-au format continentele, iar Satan s-a ales cu toată truda de pomană.

Şi, buna mamă a încheiat povestea ei şi ne-a trimis la culcare. Bradul sclipeşte din ce în ce mai frumos. Ochii se închid încet, încet. Mai simt o mică adiere pe obrazul meu şi apoi trec dincolo, în lumea viselor.