Aşa cum se obişnuieşte la început de an, privirea retrospectivă nu poate lipsi. Încercând să nu cedez tentaţiei ierarhizărilor subiective, am ales două evenimente ale anului 2005 pe care mi-am propus să le marchez aici deşi nu am participat nemijlocit la ele, evenimente ce au legătură cu anul Enescu, personalitatea şi respectiv muzica marelui compozitor român generând în întreaga lume pasiuni intense, chiar dacă relativ rare. Unul dintre aceste fenomene se petrece de mai bine de 10 ani într-o mică localitate din Vestul Mijlociu al Statelor Unite, unde un muzicolog pasionat de ceea ce înseamnă Enescu pentru el şi pentru oricine are disponibilitatea de a-l asculta, dr. David Williams, profesor la Central College din Pella-Iowa, a pus bazele celei mai mari colecţii de partitură românească din Statele Unite “Colecţia de muzică românească George Enescu”, în cadrul bibliotecii colegiului. Această bibliotecă a adunat şi se presupune că o va face şi de acum înainte, partituri ale operelor enesciene, dar şi ale contemporanilor săi, membri marcanţi ai şcolii româneşti de compoziţie, trecând apoi prin generaţiile ulterioare, partiturile fiind dublate în cazul în care este posibil şi de un apreciabil fond de înregistrări şi de imagine fotografică.
Acest moment inaugural petrecut în primăvară a avut un corespondent autumnal, premiera absolută a operei Oedipe de George Enescu în Statele Unite la Universitatea din Illinois, instituţie de învăţământ la care George Enescu a predat si a concertat în anii 40-50 ai secolului trecut. Practic necunoscută publicului american la 70 de ani de la premieră, opera Oedipe de George Enescu parcurge în ultimii o carieră europeană mai susţinută căreia i se alătură această premieră americană, datorată în principal implicării Institutului Cultural Român alături de College of Fine and Applied Arts al Universităţii din Illinois şi Illinois Arts Council. Şi aici a existat un pasionat de Enescu, în persoana lui Sherban Lupu, în tripla sa calitate de concert-maestru al orchestrei, şef al catedrei de instrumente de coarde din cadrul Facultăţii de muzică şi neobosit promotor al evenimentului – care alături de Ian Hobson, directorul orchestrei Sinfonia da Camera, a transformat în realitate acest proiect, concretizat într-o versiune în concert a operei Oedipe, pusă în valoare în stil american într-o sală cu o acustică extraordinară – Foellinger Great Hall, cu o capacitate de 2500 de locuri, din cadrul centrului cultural Krannert al Universităţii Illinois – (am avut confirmarea acestei sonorităţi ascultând la radio înregistrarea concertului. Rolul titular a fost susţinut de Ştefan Ignat, pe care l-am auzit recent şi la Festivalul “Enescu” de la Bucureşti, care rămâne una dintre cele mai bune alegeri posibile la acest moment. Evenimentul a fost încadrat de un simpozion de comunicări ce l-a avut ca invitat de onoare pe Andrei Şerban şi de un concert cameral desfăşurat în istorica Smith Hall, unde cântase şi George Enescu în “perioada americană”, concert susţinut de ansamblul “Enescu” al Facultăţii de muzică, condusă de Sherban Lupu, programul fiind axat pe creaţia enesciană.
De altfel, anul 2005 a fost şi anul unui remarcabil Festival Internaţional “George Enescu” la Bucureşti şi al unor manifestări petrecute în întreaga Europă cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui George Enescu, majoritatea în organizarea Institutului Cultural Român. Pretextele s-ar găsi şi în 2006, când se împlinesc 125 de ani de la naşterea compozitorului, totuşi, ceea ce este important într-un final este că preocuparea mediilor muzicale româneşti, a Uniunii Compozitorilor, a responsabililor culturii de a creşte vizibilitatea internaţională a celui care rămâne cel mai important nume al muzicii româneşti din toate timpurile începe să se concretizeze în evenimente care reuşesc să se detaşeze de acel provincialism care ne-a guvernat de multe ori inclusiv acţiunile “pro Enescu”.