15.02.2022
A trecut ceva timp de când nu mi-am exprimat în scris gândurile, sentimentele, experiențele și poate e un articol destul de întârziat pentru perioada aceasta, însă eu nu pot fi complet liniștit fără să știu că am lăsat 2021 în spate, fără câteva rânduri în care să mulțumesc pentru tot ce am trăit în doar 12 luni.

Cu siguranță dacă ar fi vreodată să scriu o carte, poate mai mult de un sfert de carte ar putea fi lejer doar despre anul acesta, fiind cu adevărat o colecție de amintiri și lecții pe care le voi povesti mereu.

Dând scroll printre story-uri, poze și clipuri, îmi dau seama că persoana de acolo arată fizic la fel, dar din punct de vedere al maturității, suntem foarte diferiți, if it makes any sense. Am trăit mai multe decât mă așteptam, iar asta îmi dau seama pentru că această căutare printre amintirile digitale pare că nu se mai termină.:):)

În primul rând observ diferența radicală în numărul de prieteni și de ore sau postări care pare unul enorm față de cel prezent. Drept să fiu, în prezent am conștientizat cât de mult te poate afecta consumul nesfârșit de ore petrecute pe internet, iar conținutul ajung să cred că vreau să fie unul din ce în ce mai calitativ și care să îmi emane o doză de inspirație, încredere, motivație.

Pe de o parte vederea tututor acestor video-uri și poze realizate la începutul anului 2021 îmi oferă o nostalgie aparte cu privire la acea pasiune pentru comunicare pe toate platformele, cu material de editat și cu verificarea engagement-ului, însă ceea ce nu realizam era această luptă privată pentru validarea publică, luptă pe care o conștientizam singur ușor, ușor.

Fiecare idee pe care o gândeam pe atunci, fiecare trend pe care îl urmăream cu entuziasm și toate acele digital tools folosite pentru adunarea oamenilor pe paginile de social media, se asemănau mai mult cu o călătorie. Un drum ce părea anevoios, cu punctul de aterizare la un număr mare de K's, un drum ce părea sa aibă mereu o întârziere sau o destinație nu mereu de vis.

Iar asocierea dintre domeniul online și acest drum parcurs mă trimite instant cu sufletul la una dintre cele mai mari pasiuni dezvoltate anul acesta, anume călătoritul. Cuvântul acesta nu doar că se află acum în capul listei de hobby-uri pe care le am, a devenit un cuvânt ce pare a mă defini, a mă atrage înspre un nou lucru, cuvântul care rezonează asemenea unei atracții magnetice, metaforic vorbind.

Sunt zeci de călătorii făcute în acest an, dar probabil am nevoie de câte un articol pentru fiecare țară, în care să povestim de la avioanele pierdute, la biletele de zbor luate cu o zi înainte, la destinații diverse și la sute de mii de km străbătuți feroviar, naval, pe jos, cu avion, cu ce prindeam, mai pe scurt. Cu un ghiozdan în spate, o valiză într-o mână și camerele video în cealaltă, am plecat în jurul Europei toată vara.


Am cunoscut oameni geniali, am plecat singur sau cu prietenii, în cele mai interesante și ciudate aventuri, am învățat o groază de lucruri, am strâns tot felul de amintiri și am trăit cele mai faine schimburi de energie. Am avut și pățanii pe ici pe colo, dar nimic ce nu poate fi amintit cu drag și cu amuzament, iar dacă se va întâmpla să uit vreodată, o să am la îndemână oricând clipurile și pozele făcute la fiecare moment unic. Am trăit din plin experiențele, ba chiar am iubit, am făcut canotaj pentru prima oară, am încercat diverse bucătării și am explorat cele mai cunoscute mari orașe ale acestui continent. Europa chiar a fost diversă, m-a surprins plăcut și presimt că abia e începutul unui parcurs frumos în viață, la finalul căreia sper să am un bagaj enorm plin de lecții și amintiri de povestit.

Călătoritul m-a lăsat fără cuvinte, dar fiecare experiență m-a transformat într-un povestitor pentru cei din jur, indiferent dacă ne cunoșteam sau nu. Mai importantă decât întrebarea "Cum ai făcut asta?", consider că este răspunsul la "De ce ai făcut asta?". Răspunsul destul de evident și rapid este "pentru că am vrut să descopăr"!

Am vrut să fiu departe, să văd cum mă pot descurca, ce vor crede oamenii despre mine și ce tipare voi întâlni de-a lungul expedițiilor, oare vor fi oameni care își vor pune o amprentă asupra mea sau vor rămâne doar vorbe schimbate cu străini pe care probabil nu o să mai am șansa să îi reîntâlnesc vreodată?

Nu pot descrie în doar câteva rânduri diversitatea trăită și lecțiile acumulate, dar ce pot spune sigur, este că această cale cu siguranță ar schimba viața oricărui om! Călătorește, cât de mult, de departe și de des poți, mai ales la vârsta în care ai posibilitatea să o faci! Fugi după experiențe, nu goni după bani sau după orice lucru material. Acumulează informații și nu le păstra doar pentru tine, împărtășește-le și inspiră oamenii din jur.

Pentru mulți ești un model sau o prezență ce le oferă altora energie pozitivă, pe cei din jur îi inspiri și nu trebuie să o vezi scrisă în milioane de comentarii, este de ajuns și dacă o singură persoană îți zice asta! Astfel, țin să le mulțumesc celor ce m-au făcut să râd, să iubesc, să plâng, celor ce m-au motivat, inspirat și ajutat să mă dezvolt ca individ, oameni pe care îi apreciez și care au contribuit la varianta mea actuală.

Dar revenind la retrospectiva anului, pe lângă aceste două idei mari pe care le-am analizat și dezvoltat pe tot parcursul celor 365 de zile ce au trecut, 2021 mi-a oferit mai multe decât mă așteptam.

După cum am menționat și în titlu, în acest an am învățat multe și nu mă refer doar la învățat de tipul rezultate școlare bune, deși o să fac o scurtă paranteză pentru a mă bucura de munca depusă pe parcursul facultăților, pentru absolvirea primei etape studențești, pentru licențiere, pentru cursurile absolvite, noile hard and soft skills acumulate sau pentru progresul educațional care a avut în cele din urmă un parcurs bun. Fac referire la faptul că am învățat cum să gestionez timpul mai bine, cum să mă raportez la relațiile cu oamenii din jur, cât de important este să ai un plan de rezervă, să investești în tine și cum să te implici în ceea ce merită, înțelegând nevoia de a îți acorda și pauză sau de a refuza lucrurile la care nu poți da un randament bun.

Am început să prind un oarecare drag după această poftă de învățare, de cunoaștere, de informare, ba chiar treptat mă focusez și pe planul profesional sau cel puțin pe diverse oportunități ce vor contribui cândva la etapa în care mă voi descurca financiar pe cont propriu.

Între sezonul tomnatic care a fost dedicat planului profesional și cel estival în care pasiunea pentru domeniile menționate anterior și-a făcut de cap, au mai existat două mari sezoane, în care fiecare m-a completat cu o piesă lipsă, din puzzle-ul anului 2021. În perioada de primăvară pot spune că am făcut multe schimbări pe plan fizic și emoțional.

M-am ținut de un stil de viață sănătos, activ, plin de mișcare și de doze zilnice de energie fizică și spirituală, iar rezultatele nu ezitau să apară. Mai mereu ajungeam pe la sală, dansam sau făceam zilnic măcar 10K de pași dacă nu s-a putut pe alt plan, renunțam treptat la vechile stiluri de îmbrăcăminte, la imaginea ușor recognoscibilă ce era legată mai mult de versiunea din trecut decât de nouă etapă prin care urma să trec și mă focusam mai mult pe cum pot avea energia curată, cum să îmi dezvolt mai mult partea spirituală și cum să mă înconjor cu sentimente de care am nevoie.

Și pentru a nu crede că schimbarea aceasta este doar pozitivă sau că sună bine atunci când interpretezi cele citite, era destul de ușor de ghicit că aveam să trec și prin vreo dramă emoțională. Anul acesta a fost complex din punct de vedere al relațiilor amoroase, al schimbărilor emoționale și al noilor perspective la care voi fi mult mai atent în posibilitatea unei viitoare relații cu cineva. Față de anii precedenți, de data aceasta am văzut și cum este să fii abuzat într-o relație, cum proverbul bătrânesc "Ciorba reîncălzită nu are același gust" e absolut legitimă, am înțeles că nu poți obliga de cineva să nu te uite sau să forțezi conjuncturile pentru a face să te iubească o persoană. Deși erau momente dure, în prezent au logică. Da, mi-am luat și friendzone, mi-am luat și ghost, am și iubit, am și rănit, am înțeles fără voința mea că și eu am părți toxice și anumite aspecte ce trebuie schimbate înainte de a zice "Vreau să fiu cu tine".

Am văzut cum este să iubești personalitatea unui om și cum treptat nu mai contează aspectul fizic atât de mult, am înțeles că nimeni nu te va aștepta la nesfârșit și că într-o relație cu cineva, TREBUIE SĂ FACI COMPROMISURI! Poate tu știi cum să o faci, dar e o lecție emoțională - până de curând credeam că e un atu dacă nu respectai legea asta. Greșit, câteodată dacă nu te gândești și la cel din jur, va fi mult prea târziu!

În ultimele luni ale acestei povești, mi-am dedicat timpul viitoarelor planuri, am celebrat fiecare moment, câteodată poate mai mult decât trebuia. Bere, vin, fum, plimbări, petreceri, planuri anulate, mult somn, diverse emoții mai accentuate sau nu, mici drame, realizări mari și mai multe petreceri. Drumuri prin capitală. Iar o petrecere. Vinerea a devenit noua Sâmbătă. Weekend-ul ținea 4 zile. Până să mă apuc de muncă, deja venea relaxarea peste mine. Haos. Dezechilibru. Un dezechilibru amuzant, dar nu benefic. Limite. Oboseală. Timpul pentru o reorganizare. O reorganizare majoră. A planurilor. A oamenilor pe care îi vreau în jur. A pasiunilor. A timpului pe care nu-l pot lăsa să se ducă degeaba. A momentelor de relaxare care nu trebuie le suprime pe cele în care te dedici muncii. O curățenie totală, printre lucruri, persoane, goals-uri, o curățare a emoțiilor negative. Un nou capitol se încheie.

Mulțumesc încă o dată 2021 pentru fiecare lecție învățată, pentru dezamăgiri, pentru oamenii geniali pe care i-am întâlnit, pentru sutele de locuri noi pe care le-am văzut, pentru oportunitățile oferite și pentru că m-ai maturizat mai mult decât mă așteptam! Mulțumesc că ai fost un an de poveste, mereu o să îmi amintesc de tine!

*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 20 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Topuri & Retrospective

Publicitate

Sus