Întregul discursul politic antivaccinist poate fi și trebuie să fie întors sanitar, terapeutic, autoimunitar împotriva polului mondial al antivaccinismuului, adică al antioccidentalismului: Rusia putinică, împutinizată, condusă oligarhic, așa cum este, de fapt - chiar cu acte în regulă - , întreaga lume, lumea globalizată.
Putin, la fel ca Virusul, ne face să ne baricadăm și să încercăm să ne întărim imunitatea. Cînd de fapt nu noi ar trebui să ne înarmăm, ci el ar trebui dezarmat. Dar cine le-a dat autocraților contemporani armele? Cine a înarmat Rusia și China? Aviditatea, insațiabilitatea globalizării neoliberal-neoreacționare: cuplu imbatabil de forțe. Adică "noi", acest noi fără de noi al lumii actuale. Lanțurile globale de valoare adăugată care ne leagă și zăngăne prin orașele noastre.
Pentru că, atunci cînd, pe de altă parte, dar în tandem, în numele libertății, negi Virusul și respingi Vaccinul, cum ai putea, cu ce minte și cu ce sensibilitate morală, cînd tocmai simțul libertății ți-a fost pervertit, infectat, deturnat, întors împotriva lui însuși, să lupți? Cum să mai lupți, cînd ești deja dezarmat, cînd te-ai predat deja, cînd ai fost deja învins, supus, cucerit (propagandistic)? Cum să mai lupți cînd nici nu mai știi cine este dușmanul? Cînd principalul tău dușman ai devenit, ești de mult tu însuți?
Cum să lupți, pe scurt spus, cu autocrații cînd ești, tu, lume liberă, democratică, complice cu ei, dependentă de ei, mînă în mînă cu ei la spălări de bani și de orori? Cînd ți-a plăcut să te globalizezi cu ei și asupra lor, cum să te mai poți feri să fii la rîndul tău "globalizată", contra-globalizată? De exemplu, uitînd, refulînd neoreacționar - așa cum face, din nou și în mare parte, Occidentul acum - logica inevitabil perversă a colonialismului și post- sau mai precis contra-colonialismului (aceea de a fi "colonizat" de fostele colonii pe care chiar tu le-ai creat ca atare, ca o sub-condiție umană)?
"Cînd crezi că știi suficient pentru a putea să înțelegi oroarea de neconceput (chiar dacă nu e vorba decît de contururile ei), constați cu surprindere că e cu putință o treaptă în plus" (Anselm Kiefer, 2021).
Lucrurile rele se repetă oricum: dacă nu ca memorie (publică, pentru a o întreține în mod artificial, politic, de drept, construit pe cea individuală, privată), atunci în realitate (de fapt, distructiv). Invers proporțional, în chiasm. Răul tinde se se repete dacă nu este repetate în mod memorial, "în machetă", dacă nu este împiedicat să se repete "de la sine" de re-prezentarea lui simbolică, programatică, memorial-experimentală. Și de fapt nici nu se repetă, ci re-începe, se re-ia, continuă. Dacă nu este re-prezentat, răul se re-petă (de la verbul frațuzesc péter, desigur: strică din nou aerul cu vechile lor miasme sulfuroase).
Așa cum bine titra L'Express, în așteptarea unei posibile invadări a Ucrainei ("Așteptîndu-i pe barbari"...), Putin a absorbit deja (pe nas: ca drog al puterii) Bielorusia (care e albă, bielaia, ca cocaina)
În loc să ne înarmăm noi, ar trebui dezarmați autocrații, spuneam. Cum însă? Cam așa, de exemplu. Așa trebuie tratați toți autocrații, adică toți golanii și briganzii "patrioți" care, neputînd altfel - hiper-puterea ca impotență -, adică neputînd să convingă sau să seducă, să atragă, violează, vor să maltrateze și alte popoare așa cum fac cu "ale lor": "În ciuda întregii noastre vorbării, nimeni nu a încercat vreodată la modul serios să elimine, iar nu doar să limiteze, spălarea banilor rusești în Occident ori influența politică sau financiară rusească în Vest. Nimeni nu a luat în serios ideea că Germania ar trebui acum să se dezbare de dependența energetică de Rusia, că Franța ar trebui să interzică partidele care acceptă bani din Rusia ori că Regatul Unit și SUA ar trebui să nu le mai permită oligarhilor ruși să cumpere proprietăți la Londra sau Miami" (Anne Applebaum).
Autocrațiile politice, paradisurile fiscale și logica politică offshore - care sînt una - sînt principalale pete oarbe ale discursului politic, deci ale conștiinței politice occidentale actuale. Pentru că de fapt este vorba de o fascinație, de o atracție obscură, greu de recunoscut și, deci, de atacat public, a multor reprezentanți ai democrațiilor, de a "rezolva" democrațiile, întotdeauna anevoioase și problematice, cu prea multe elemente și niveluri în joc, lichidîndu-le. Oamenii, societățile, aceste poveri, aceste obstacole: ia să (re)facem din ele niște "popoare", carne de tun, turme industrializate, biomasă politică.
Democrațiile, democrațiile adevărate (care, altfel spus, tind în permanență să se democratizeze) sînt singurele politice, singurele care incarnează, care performează politicul. Autocrațiile anulează, elimină politicul. Tehnologismul este democrat-antidemocrat, politic-antipolitic: tinde spre soluționism. Și chiar dacă încurajează orizontalitatea și rizomaticul democratice, devenind dominant ca mod de gîndire, simțire, exprimare, le contrazice, le anulează.
A tranșa (problema) - tranșee. Etimologia deloc populară despre soluționismul armat.
SarsCovPutin. "Să ne obișnuim cu", sîntem sfătuiți: cu Putin ca și cu virusul. No vax! Numai că anti-vacciniștii sînt de fapt putiniști, popoare diferite, aflate deja în război.
La loc în tranșee.
Ucraina tinde din nou să devină o Ucronie.
Putin, la fel ca Virusul, ne face să ne baricadăm și să încercăm să ne întărim imunitatea. Cînd de fapt nu noi ar trebui să ne înarmăm, ci el ar trebui dezarmat. Dar cine le-a dat autocraților contemporani armele? Cine a înarmat Rusia și China? Aviditatea, insațiabilitatea globalizării neoliberal-neoreacționare: cuplu imbatabil de forțe. Adică "noi", acest noi fără de noi al lumii actuale. Lanțurile globale de valoare adăugată care ne leagă și zăngăne prin orașele noastre.
Pentru că, atunci cînd, pe de altă parte, dar în tandem, în numele libertății, negi Virusul și respingi Vaccinul, cum ai putea, cu ce minte și cu ce sensibilitate morală, cînd tocmai simțul libertății ți-a fost pervertit, infectat, deturnat, întors împotriva lui însuși, să lupți? Cum să mai lupți, cînd ești deja dezarmat, cînd te-ai predat deja, cînd ai fost deja învins, supus, cucerit (propagandistic)? Cum să mai lupți cînd nici nu mai știi cine este dușmanul? Cînd principalul tău dușman ai devenit, ești de mult tu însuți?
Cum să lupți, pe scurt spus, cu autocrații cînd ești, tu, lume liberă, democratică, complice cu ei, dependentă de ei, mînă în mînă cu ei la spălări de bani și de orori? Cînd ți-a plăcut să te globalizezi cu ei și asupra lor, cum să te mai poți feri să fii la rîndul tău "globalizată", contra-globalizată? De exemplu, uitînd, refulînd neoreacționar - așa cum face, din nou și în mare parte, Occidentul acum - logica inevitabil perversă a colonialismului și post- sau mai precis contra-colonialismului (aceea de a fi "colonizat" de fostele colonii pe care chiar tu le-ai creat ca atare, ca o sub-condiție umană)?
"Cînd crezi că știi suficient pentru a putea să înțelegi oroarea de neconceput (chiar dacă nu e vorba decît de contururile ei), constați cu surprindere că e cu putință o treaptă în plus" (Anselm Kiefer, 2021).
Lucrurile rele se repetă oricum: dacă nu ca memorie (publică, pentru a o întreține în mod artificial, politic, de drept, construit pe cea individuală, privată), atunci în realitate (de fapt, distructiv). Invers proporțional, în chiasm. Răul tinde se se repete dacă nu este repetate în mod memorial, "în machetă", dacă nu este împiedicat să se repete "de la sine" de re-prezentarea lui simbolică, programatică, memorial-experimentală. Și de fapt nici nu se repetă, ci re-începe, se re-ia, continuă. Dacă nu este re-prezentat, răul se re-petă (de la verbul frațuzesc péter, desigur: strică din nou aerul cu vechile lor miasme sulfuroase).
Așa cum bine titra L'Express, în așteptarea unei posibile invadări a Ucrainei ("Așteptîndu-i pe barbari"...), Putin a absorbit deja (pe nas: ca drog al puterii) Bielorusia (care e albă, bielaia, ca cocaina)
În loc să ne înarmăm noi, ar trebui dezarmați autocrații, spuneam. Cum însă? Cam așa, de exemplu. Așa trebuie tratați toți autocrații, adică toți golanii și briganzii "patrioți" care, neputînd altfel - hiper-puterea ca impotență -, adică neputînd să convingă sau să seducă, să atragă, violează, vor să maltrateze și alte popoare așa cum fac cu "ale lor": "În ciuda întregii noastre vorbării, nimeni nu a încercat vreodată la modul serios să elimine, iar nu doar să limiteze, spălarea banilor rusești în Occident ori influența politică sau financiară rusească în Vest. Nimeni nu a luat în serios ideea că Germania ar trebui acum să se dezbare de dependența energetică de Rusia, că Franța ar trebui să interzică partidele care acceptă bani din Rusia ori că Regatul Unit și SUA ar trebui să nu le mai permită oligarhilor ruși să cumpere proprietăți la Londra sau Miami" (Anne Applebaum).
Autocrațiile politice, paradisurile fiscale și logica politică offshore - care sînt una - sînt principalale pete oarbe ale discursului politic, deci ale conștiinței politice occidentale actuale. Pentru că de fapt este vorba de o fascinație, de o atracție obscură, greu de recunoscut și, deci, de atacat public, a multor reprezentanți ai democrațiilor, de a "rezolva" democrațiile, întotdeauna anevoioase și problematice, cu prea multe elemente și niveluri în joc, lichidîndu-le. Oamenii, societățile, aceste poveri, aceste obstacole: ia să (re)facem din ele niște "popoare", carne de tun, turme industrializate, biomasă politică.
Democrațiile, democrațiile adevărate (care, altfel spus, tind în permanență să se democratizeze) sînt singurele politice, singurele care incarnează, care performează politicul. Autocrațiile anulează, elimină politicul. Tehnologismul este democrat-antidemocrat, politic-antipolitic: tinde spre soluționism. Și chiar dacă încurajează orizontalitatea și rizomaticul democratice, devenind dominant ca mod de gîndire, simțire, exprimare, le contrazice, le anulează.
A tranșa (problema) - tranșee. Etimologia deloc populară despre soluționismul armat.
SarsCovPutin. "Să ne obișnuim cu", sîntem sfătuiți: cu Putin ca și cu virusul. No vax! Numai că anti-vacciniștii sînt de fapt putiniști, popoare diferite, aflate deja în război.
La loc în tranșee.
Ucraina tinde din nou să devină o Ucronie.