Noiembrie a devenit o permanență în România. E gri și rece. Îți intră în oase și în suflet, îți încețoșează privirea și mintea, te învăluie și te fură cu totul. Ceața deasă, ploaia măruntă, ninsoarea și zăpada sunt darnice, au calitatea de a acoperi urâtul urban, de a estompa zgomotul de fond și de a lăsa privitorul să descopere: o siluetă îndoită sprijinită de un toiag, o privire, o grimasă, un zâmbet, o umbrelă colorată sau chiar un licăr de lumină. Privesc mult, aștept și mai mult, apoi mă apropii și încerc să văd cu sufletul picurii de apă fluizi sau înghețați.
Omul este constant în nimicnicia lui, în efemeritatea lui, totul e vechi și cunoscut. Totuși, ziua de azi, cu zbuciumul și gălăgia prea mare, trebuie imortalizată. Fotografia este singura capabilă să surprindă
într-o fracțiune de secundă o viață de om sau o atmosferă care nu vor mai fi la fel niciodată. Fotografia trebuie să rămână mărturie a zilei de azi și astfel, întotdeauna trebuie să aibă valoare de document.
