Dezastru (II)

Am vorbit data trecută despre assessment, despre evaluarea cât mai rapidă a situației de urgență.

După decizia cu privire la modul optim de ajutorare, urmează etapa de deployment: cum ajung adăposturile decise ca fiind optime pentru situația dată la victime? Nu există o singură soluție, cum se face la noi, cu corturi de la armată sau Crucea Roșie. Corturi iarna?!?

O atitudine pro-activă ar însemna că există diferite tipuri de răspuns pentru diferite situații de criză: adăposturi flotante, dacă e vorba de inundații, care să poată fi grupate într-un soi de port, sau marina, unde să fie asistate (apă, hrană, dejecții); adăposturi imediate, fie și corturi, sau sisteme pneumatice, sau pliabile / asamblabile rapid, după conceptul IKEA etc. Sau niciun adăpost nou, ci e preferabilă utilizarea unui exces de spațiu construit pentru situații de urgență, de la clădiri dezafectate la clădiri utilizate în perioade sau cicluri care nu se suprapun cu catastrofa (internate, cămine de elevi / studenți etc. tabere sezoniere).

Sau pot fi convertite vagoanele CFR, care are o rețea capilară foarte bine ramificată în țară, putând ajunge în locuri unde e mai greu de ajuns altfel: se pot crea în depouri sau pe linii dezafectate tabere de astfel de vagoane de dormit / cușete. Singura problemă aici este dezafectarea deșeurilor din toalete, lucru pe care nu-l reușește CFR-ul nici în situații normale, necum în unele de criză.

Sau, așa cum a sugerat un proiect inteligent de la masterul nostru de Spațiu sacru, se poate active rețeaua de mănăstiri, de asemenea dispusă inclusiv în locuri dificil de penetrat pe căi așa zicând civile. În cazul unui cutremur, de pildă, ar trebui evacuate victimele direct în afara localităților precum Bucureștii, la asemenea mănăstiri dinainte știute și pregătite într-un plan de colaborare stat-BOR, astfel încât medicii să se ducă direct acolo și serviciile de ambulanță să ducă răniții direct la mănăstirea arondată, în funcție de zona din oraș desemnată. În acest fel, centrul orașelor mari, cel mai afectat în cazul unui cutremur, ar fi decongestionat și serviciile de urgență ar putea acorda primul ajutor mai eficient decât în spitale care pot fi, la rândul lor, afectate de seism sau aflate în zona greu accesibilă, din centru.

Situațiile de dezastru ar trebui repetate periodic cu grupurile vulnerabile, de pildă cu elevii, până devin reflexe condiționate, așa cum se face în Japonia. Evacuările de urgență sunt exersate randomizat și în SUA, unde am prins câteva situații unde a trebuit să ies noaptea afară, până ni s-a permis reintrarea în apartamente.

Un serviciu public, despre necesitatea căruia voi scrie separat, ar putea să se ocupe de organizarea acestor repetiții. Asta înseamnă că, la terminarea liceului, fiecare tânăr(ă) face un serviciu social de minimum șase luni, preferabil un an, răstimp pe care îl dedică societății și care are și componenta de ritual de maturizare. Inteligența socială și cea emoțională ar crește (acum, de când nu se mai face armată obligatorie, deși unele țări europene doresc să o reintroducă, e vizibil retardul emoțional al tinerei generații)...