Despre tradiții și Tradiție (2)

Adeseori, dacă te duci suficient de departe în timp să cauți în repertoriul de forme istorice o să găsești lucruri care sunt incredibil de contemporane, dacă nu cumva urmează să se re-întâmple chiar în viitor. Ce vă spun eu nu e mare lucru. Știți foarte bine că e suficient să priviți o colecție de artă africană ca să vedeți cât de modernă este. Eu zic că sensul e greșit pus pentru că, de fapt, modernii erau și sunt arhaici. Ei au copiat, au trimis la originar. Sunt situații în care trebuie să te descurci cu ce ai, așa cum se întâmplă în zona rurală, ținând însă cont de aceste principii ale tradiției. Deci, trebuie să optimizezi puținele resurse pe care le ai. Cum spun americanii, dacă îmi dai lămâi fac limonadă. Adică, trebuie să știu să fac limonadă în toate circumstanțele respective. Și atunci pot să compar un astfel de tip de arhitectură care arată extrem de contemporan, înțelegând că are aceleași principii. Dacă am aplicat aceleași principii condițiilor de acum, am avut acest rezultat... Dacă a aplicat aceleași principii condițiilor de atunci, a rezultat altceva... Astfel că cele două forme sunt riguros tradiționale, deși nu seamănă între ele.

Nu întotdeauna am succes cu această mică teorie a mea, vă dați seama. Mulți cred că e cazul să copiem clădirile din Muzeul Satului din București. Eu spun că nu. Eu zic că se poate face arhitectură după principiile caselor, referindu-mă la arhitectura vernaculară (cea proprie locului) care e un caz aparte în tradiție. Nu toată tradiția este rurală. Nici măcar în România nu este adevărat acest lucru. Există o foarte stimabilă arhitectură tradițională urbană. O să spuneți că n-avem foarte multe orașe în România actuală. Dar dintre cele care există, chiar și în București, au mai rămas câteva case de târgoveți care sunt remarcabile, bineînțeles. Deci, există și tradiția aceasta.

Sunt câteva elemente tari ale tradiției pe care le putem folosi și, uneori, o și facem cu voioșie. În același timp, există și cealaltă tabără care spune: Hai să construiesc arhitectură brâncovenească. Eu nu zic să construim o asemenea arhitectură, dar trebuie să înțelegem ce a însemnat momentul brâncovenesc. I-am dedicat aproape doi ani de studiu foarte serios și cred că este un mod de a augmenta, de a rediscuta tradiția bizantină, dar cu elementele de noutate pe care deja le propusese arhitectura din nordul Italiei, de unde cei care au construit în acest brâncovenesc se inspirau. Aveau și meșteri. De fapt, e vorba doar de un secol. A fost un moment în care elementul tradițional părea că doarme, că se veștejise. Și Brâncoveanu a venit cu un moment de reinterpretare. Noi oricum o aveam, dar nu eram conștienți de asta.

Și cum se întâmplă în bunele povești, vine cineva din afară și îți spune: Uau, ce tradiție ai, doar că nu știi să o folosești! Noi primim semnale din acestea, din vreme în vreme. Giulio Magni, de pildă, care a spus: Voi sunteți oaia rătăcită, sunteți marginea estică a tradiției noastre. Propusese construcția unui for al lui Traian în București. N-a avut succes.

Vine câte unul și spune: Măi, băieți, voi dormiți pe voi, ce faceți aici? Așteptați să vă cadă toate casele în cap și în timpul ăsta copiați arhitecturi de mâna a doua și a treia - asta în cazurile fericite -, care nu au nicio treabă cu voi? Cam așa se pare că va fi făcut Antonio del Chiaro, sfătuitorul lui Brâncoveanu. Adeseori, e cineva din străinătate care ne spune asta. Noi ne auto-complacem, însă, în propria noastră stare.

Adaug la toate cele spuse până acum încă o definiție a tradiției care spune că te simți în tradiție exact cum se simte peștele în apă. Nevăzându-i exteriorul. Cumva trebuie să ai conștiința exteriorității tradiției ca să poți să îți dai seama care e silueta ei.