Despre tradiții și Tradiție (3)

Dacă vă întrebați de ce funcționează Biserica în spațiul public vă răspund: Biserica rezistă de 2.000 de ani. Și orice religie, nu doar Biserica Creștină, unele o fac de mai multă vreme chiar, prin Asia. Din cauza asta are mai multă încredere lumea. Nu e vorba numai de noi, cei de acum. Ea arată stabilitate de 2.000 de ani. Veșmintele pe care le vedeți la preoți azi nu s-au schimbat de vreo 1.000 de ani. Adică, poate s-au schimbat. Că acum se fac de plastic, ceea ce pe vremea aceea nu era posibil. În aspect, în decorație, în rol, în ce vreți dumneavoastră, nu s-au schimbat de 1.000 de ani. Despre câte lucruri mai putem spune astăzi că nu s-au schimbat de 1.000 de ani? Și la catolici e vorba de Sfânta tradiție, de Liturghie, desigur, dar la ei toate acestea s-au schimbat.

Spun unii că Biserica Ortodoxă este retrogradă, alții zic că e prea avangardistă, însă. După Sinodul din Creta au început proteste. Trebuie luată imaginea the big picture, cum spun foarte frumos strămoșii noștri, americanii. Sigur că există și desigur că lucrurile se schimbă. Eu când am vorbit de tradiție am zis că principiile nu se schimbă. Dar poate că era frumos să adaug că, altminteri, tradiția are o geometrie variabilă. Unele generații văd asta ca fiind mai important, altele văd altceva mai important. Toate generațiile sunt paricidale: li se pare că părinții lor au făcut prost, dar bunicii lor știau ei mai bine. Asta se întâmplă și la stiluri. Dar toate sunt în aceeași anvelopă a tradiției.

Despre avangardă sunt studii foarte serioase care ne vorbesc despre relațiile tradiției spirituale în arhitectura modernă. Colegul meu de la Timișoara, Ion Andreescu, spune că este vorba despre o repropunere, într-o formă mai nudă. Că începuseră să piardă și rânduielile de coloane și de frontoane și de capiteluri. Este vorba despre tectonică, toate elementele foarte simple, care înseamnă o repropunere a tradiției. Tot el vorbea despre schemele compoziționale de la Le Corbusier și care vin de la Paladiu, lucru care te lasă cu gura căscată. Foarte consistentă a fost referința la arhitectura vernaculară mediteraneeană. Și ne uităm de jur împrejurul Mediteranei și vedem toate vilele moderne, dar care nu sunt... moderne!

În fiecare an mă duceam în Maroc să predau acolo la o universitate privată din Rabat Technopolis și mă uitam la un fenomen foarte straniu: pe de o parte arhitectura vernaculară, unde vezi, adică înțelegi la ce se uitau moderniștii la începutul secolului al XX-lea. Dar vezi, în același timp, arhitectură nouă, repropusă după modelul vernacular. Deci, băiatul de la țară a fost plecat și a făcut școli înalte, s-a întors la țară și le repropune același lucru, dar într-o formă augmentată.

Și nu se întâmplă doar în arhitectură. Pot să dau exemple din jazz. Există muzicieni americani care reinfuzează artă africană în propria artă. Steve Coleman, de pildă, face asta, programatic chiar, pentru a re-africaniza jazz-ul, care și-ar cam fi trădat originile...