Gânduri din Europa de Est

Ziua 2

E incredibil ce se întâmplă, încă suntem în stare de șoc. Multor oameni încă nu le vină să creadă că e adevărat. Unii nici nu vor să-și părăsească locuințele, posibil să nu conștientizeze încă pericolul. Mobilizarea a început încă de ieri, de când invadatorii au trecut granița. Femeile, copii și vârstnicii sunt adăpostiți la metrou, sau în alte câteva adăposturi subterane. Restul încercăm să ajutăm cu ce putem. Sperăm să fie bine, dar ne pregătim pentru ce-i mai rău.

Ziua 4

Situația devine din ce în ce mai tensionată, așa că autoritățile au decis să evacueze orașul. Soțiile și copii noștri o să fie trimiși în țările vecine, până se ameliorează conflictul. Eu nu prea cred că o să se amelioreze, tare mi-e teamă că o să avem de înfruntat un război real.

Ziua 6

Astăzi mi-am condus familia până la graniță. Ilona m-a strâns puternic în brațe și mi-a spus: "Tati, nu plec fără tine!". Marta mi-a șoptit un "te iubesc" scurt, apoi a luat fetița și au plecat cu lacrimi în ochi.

Recunosc, nu mă simt prea bine... de fapt nu mă simt bine deloc. Nu înțeleg de ce ni se întâmplă toate astea. Nu înțeleg ce vină avem noi în conflictul ăsta... de ce trebuie să suferim noi? Suntem doar niște simpli oameni care se străduiesc să trăiască de pe o zi pe alta. E un preț prea mare pe care trebuie să-l plătim fără voia noastră.

Dacă aș putea l-aș ucide chiar eu pe cel care a ordonat invazia. L-aș ciopârți cu un cuțit, ca să simtă și el măcar o fracțiune din durerea pe care o simțim noi... Doamne, iar încep gândurile astea. Mai bine îmi iau pastila, poate reușesc să dorm 4-5 ore. Nu o să le fiu de niciun folos dacă mă prezint fără pic de energie.

Ziua 10

Focuri de armă se aud în depărtare non-stop. Ieri am făcut parte dintr-un echipaj de recunoaștere și am văzut pentru prima oară cum arată tancurile inamice. Am și tras câteva focuri cu arma. Sună straniu, dar atunci când sunt acolo în luptă mă simt mai bine, orice e mai bine decât să stau în adăpost și să aud sirena. Ah, sirena aia... e sunetul de fundal pentru toate coșmarurile mele.

Ziua 14

Avem în sfârșit conexiune la internet. Am vorbit puțin cu fetele mele. Marta spune că acolo e pace și liniște. Toată lumea se comportă frumos cu refugiații și îi ajută cu ce pot. Se pare că românii nu sunt chiar așa oameni răi, cum se zvonea. Ilona chiar s-a împrietenit cu câțiva copii români, care i-au oferit jucării. Părea foarte fericită, mi-a spus că abia așteaptă să merg și eu acolo să-i cunosc prietenii. E uimitor cât de repede reușesc copii să se înțeleagă unii cu ceilalți, chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă.

Ziua 16

În urmă cu două ore ne-am întors de pe câmpul de luptă, echipajul meu a reușit să captureze 4 soldați inamici care s-au predat. Mi s-a rupt sufletul de ei, sunt doar niște copii de 19-20 de ani. Par total debusolați și nepregătiți, nici nu ai zice că fac parte dintr-o unitate militară. Plângeau în hohote când i-am capturat și cereau iertare. Le-am oferit îngrijiri medicale și hrană. Unul dintre ei mi-a spus că nu a mai mâncat de 3 zile. Susțin că nu știau unde merg și nici că o să ne atace, acasă li s-a spus că merg să facă exerciții militare. Tot el mi-a mai spus că mulți au refuzat să lupte contra noastră și că au vrut să se întoarcă acasă, pentru că au rude sau prieteni în Ucraina. Spre exemplu, sora lui locuiește în Kiev. Dar n-au fost lăsați să se întoarcă acasă. Li s-a spus că cine pleacă o să fie considerat trădător și o să fie împușcat.

Simt că-mi pierd mințile, e un război dus pe bază de teroare... practic e un dublu genocid.

Ziua 24

Nu am mai avut timp să scriu, situația nu e deloc roz. Ne-au bombardat încontinuu și au distrus zeci de clădiri. E un peisaj horror, nu țintesc doar bazele militare așa cum susțin ei, trag în tot ce văd. Sincer, nu știu cât o să mai rezistăm... am tot sperat că o să ne salveze occidentul, dar mi-am cam pierdut speranța. Ne-am resemnat cu gândul că viitorul e în mâinile noastre.

Dacă găsește cineva acest jurnal, vreau să știți că aici sunt gândurile unui simplu om care a murit pentru libertate.

Slava Ukrayini!