Roșu

Ciripitul vesel o făcu să își deschidă ochii. Cred că am ațipit, își zise, amețită. Prin fereastră, raze albe de soare intrau oblic, le simțea căldura pe partea stângă a obrazului. Afară, ascunsă în frunzișul des al nucului, pasărea își continua cântecelul.

Inspiră aroma de mentă proaspătă și simți în palme căldura ceștii de porțelan. Era preferata ei, exact de mărimea potrivită, albă, cu modelul pictat de iederă verde, lucioasă, înfășurându-se în jurul cănii și urcând pe mânerul delicat. Sorbi tacticos din ceai, gândindu-se cum nu a mai plouat de mult. Poate lalelele ar avea nevoie de o vizită.

Se ridică cu greu, of, genunchii. Vârsta, își surâse singură, uite cum îmi scârțâie toate balamalele. Hai, se încurajă, încet, încet, picioarele în cizmele de cauciuc, stropitoarea roșie într-o mână și gata, am pornit.

Pfui, ce asortată sunt, se admiră trecând pe lângă oglindă, aranjându-și agrafa în părul gri, strâns în coc. Rochia asta cu buline mă face să arăt fix ca o ciupercă otrăvitoare. Hi, hi, hi, Amanita, treci la treabă!

Îmbujorate, lucioase, lalelele se clătinau recunoscătoare. Sub soarele după-amiezii, umbra jetului de apă din stropitoare se alungea pe pământ ca și coada unui păun. Și umbra mea, se gândi ea, e tot mai lungă, precum trena unei rochii de regină. O urmări cu privirea spre marginea câmpului, tot mai largă, mai gri, pierzându-se spre orizont. Cumva întunecată. Prea întunecată. Cerul devenea, oare, negru?

Ceva e în neregulă, îi clănțăniră dinții. Mi se zbate inima atât de tare, se ținu ea de piept. Mi-e udă rochia, se miră. O luă la fugă. În jur, cu fiecare pas, creștea întunericul și picături mari de ploaie o izbeau peste față. E atât de frig, gâfâi, fugind. Mai repede, mai repede. Împinse ușa cu amândouă mâinile.

Cling, cling. Clopoțelul îi punctă intrarea în încăperea înaltă, cu pereții acoperiți de rafturi până la tavan. Din loc în loc erau instalate mese de mahon pe care așteptau cărți deschise. În jurul lor, fotolii și pufuri. Cafeneaua zumzăia blând în lumina aurie a lampadarelor, a jazz în surdină și a clinchete de lingurițe în căni.

E locul meu preferat, suspină încântată, uite, aici, pe marginea asta de fotoliu l-am abandonat pe Moby Dick, cartea e încă pe jumătate deschisă, da, la pagina 25. Marea e tot furioasă, surâse subliniind cu degetul un rând.

Avansă printre mese, aproape dansând, murmurând odată cu trombonul, tu du du duuu, unde să stau? Se opri lângă un fotoliu jos, îmbrăcat în catifea roșie. Mmm, mă asortez bine aici, se așeză și își închise ochii. Pleoapele îi atârnau, grele.

Cred că am visat, își zise. Eram bătrână și căruntă, în casa aceea, unde era, ah, era casa bunicilor, acum îmi amintesc. Era ziua aceea cu furtună neașteptată, în grădina cu lalele, mereu glorios de colorate la început de primăvară.

Ce obosită sunt, își lăsă capul pe spătar și se întinse, departe se aude ploaia bătând în acoperiș, aici e cald însă. Scuzați-mă, e liber locul de lângă dumneavoastră, îi auzi vocea și deschise un ochi, recunoscându-l. Blugii, tenișii albi, puloverul gri peste marginea căruia vedea gulerul cămășii albastre. Își trăgea de la gât eșarfa și o pusese pe masă. O cafea neagră, îl auzi. Privirea îi alunecă spre tenișii lui, odihnindu-se pe covorul dungat ca o trecere de pietoni. Erau uzi, cu frunze lipite pe tălpi, cu pete întunecate stacojii întinzându-se ca o hartă spre vârfuri. Picăturile de ploaie, conturau deasupra petelor trasee de rubin lichid. Se făcuse o baltă în jurul picioarelor lui.

Plescăiau amândoi prin bălți, fugind. Se lăsa trasă de mână, râzând cu fața în ploaie. Vocea lui, pe rând, o amuza și o neliniștea, ca o melodie pe vinil, când acul sare de pe linii, zgâriind brusc timpanele. Caldarâmul cu pietre cubice lucea, galben, roșu, cu luminile felinarelor. Plouă cu noapte, se gândi, imaginându-și întunericul căzând în șuvoaie din cerul negru. Au, se împiedică. Căzând, îi simți brațele alunecându-i peste trup. Apoi fața i se zdreli de noroi.

Îl simțea lipicios, aderent, pe obrazul turtit de covor. Brr, și rece, șopti. Sunetul ieși horcăit din piept. Ce aspră e împletitura fibrelor, își târî cu greu fața, încercând să se ridice. Își umflă plămânii cu un inspir, gemând de durere. Unde sunt, privi confuză mobila necunoscută din jur.

Pe un perete era agățat un tablou cu un peisaj marin. Un far alb, iluminând între valuri furioase. Cerul și marea păreau să se contopească în aceleași linii de acuarelă, albastre, gri, negre. Lângă peretele cu tabloul era fereastra. Afară, lumina zilei creștea încet. O pasăre ciripea veselă zorilor. Tu m-ai trezit, te-am auzit, îi șopti. Își privi mâinile încrucișate peste burtă. Dintre degete îi țâșneau, pulsând, firișoare calde de sânge. Se pierdeau repede în țesătura rochiei. Mă asortez, hohoti înecat, privind faldurile rochiei alunecând în onduleuri roșii spre picioare. Sunt vie, hârâi, apăsându-și abdomenul, sunt vie.