Trei Povești cu Lapte

I.

Perna mirosea dulce-acrișor, un miros familiar, pe care nu-l putea încă asocia cu nimic concret. Venea în prezent ca un suflu cald, dintr-un memorial al iubirilor neîmplinite. Tricoul în care adormise era ud, lipit de trup. Dezgustător, cum e posibil să fi transpirat în halul ăsta? Se ridică greoi, încercând să evite contactul cu pata umedă de pe cearșaf. O cuprinse panica, semn că uitase să își ia medicamentele. După ce azvârli pe jos tricoul îmbibat de un lichid mai gros decât apa constată, cu un amestec de stupoare și groază, că din sânii săi măriți, curgeau rapid picături de lapte gălbui. Fugi înnebunită la baie, luă un prosop, și-l îmbibă în apă rece. Cât îl ținea pe sâni, înfășurat în jurul torsului, gânduri de toate formele și consistențele începură să i se lovească de cutia craniană, ca niște fluturi prinși în globul unui felinar carnivor. Cu două zile înainte, îl lăsase pe Dan să doarmă la ea, însă nu se întâmplase nimic notabil. În niciun caz nu era însărcinată, și apoi nu conta, laptele vine după copil, nu invers.

II.

Era cinci dimineața și nevastă-sa îl trimitea din nou după lapte. La coadă nu mai era nimeni, numai un șir de sacoșe din stofă care de care mai fistichie. O liniște deplină, din când în când întreruptă de câinii străzii care așteptau și ei orice se aducea în ziua aceea. Își lăsă sacoșa pe asfalt, lângă ultima sacoșă cu un imprimeu intricat, greu de deslușit. Îi trecu prin minte că ar trebui să-i ceară nevestei să mai facă niște sacoșe din pânza cu model de leopard primită cadou de nuntă de la mătușa-sa din Dubai. Păcat să stea degeaba în dulap să prindă praf, lângă alte lucruri "bune" pe care nu intenționau să le folosească vreodată. Apoi se întrebă dacă nu ar trebui să plece și el acasă, să mai fure un somn până pe la șapte când venea transportul cu lapte. Data trecută când a făcut imprudența asta, și-a pierdut rândul. Mare tragedie a fost. Cel mic se hrănea numai cu lapte, nu a fost chip să-l înduplece să mănânce altceva. Și așa laptele cumpărat îl mai îndoiau cu apă, să le ajungă. Mai bine să nu plece nicăieri. Se așeză pe bordură, cu capul pe genunchi. Apucă să vadă cu coada ochiului doi câini care se apropiau agale de el. După asta nu-și mai amintea decât că s-a trezit de la vorbărie și râsete, când se adunaseră toți la rând. Își făcu loc din coate, își căută sacoșa peste tot. Nu era nicăieri de găsit.

III.

"Toarnă aici în pahar, Buni."
"Nu se poate, dragul bunicii, e stricat. Ți-am dat să guști doar. Ei, păi nu e motiv să plângi. Ce facem acum, îl trezim pe bunică-tu? Știi cât de mofturos e, dacă nu își face somnul de dimineață. Hai că mi-a venit o idee grozavă! Facem brânză! N-a mai făcut bunica. Dar nu poate să fie prea greu."

Bunica era încă tânără, ce-i drept. Crescută la oraș, cu studii superioare și un raft de cărți scrise în primii zece ani de căsnicie, când făcuse dificila alegere să o lase pe fetița sa să fie crescută la țară de părinți. Fetița crescu repede, se făcu o splendoare de fată, și în ultimul an de liceu, când locuia din nou cu ei, le făcu marea rușine să rămână gravidă cu un puștan care nici nu mai voia să audă de ea. Ea s-a ascuns, nu le-a spus nimic, până nu s-a mai putut interveni. Și până să se obișnuiască ei cu ideea, s-au trezit bunici la patruzeci de ani. Nepoțelul a rămas în grija lor, după ce fata s-a hotărât să treacă munții de partea cealaltă. Le-a promis că va trimite după el, însă trecuse ceva timp de când nu-i mai primeau scrisorile. Bănuiau că avea legătură cu greva postașilor, urmată de greva muncitorilor feroviari, și mai nou, de greva vânzătorilor din magazinele alimentare. Toți făceau grevă, numai profesorii nu se mobilizaseră încă. Haosul se instaura peste tot, nici ziarele nu mai ascultau de cenzură. Publicau poezii anti-naționaliste, denigrau trecutul glorios al patriei, răspândeau tot felul de bazaconii și zvonuri despre așa-zise miracole care anunțau o nouă ordine mondială: moaște readuse la viață, fecioare însărcinate, bunici care-și alăptau nepoții în absența mamelor fugite din țară.

"Cum se face brânza? Pot să ajut și eu?"
"Da, sigur. Punem laptele stricat în baticul ăsta."
"În baticul mamei?"
"Da, ca să prindă gust bun."
"De vanilie, cum mirosea părul ei."
"Așa, de vanilie."
"Și nu se scurge? Păi nu, că e chișleag deja."
"Și după asta?"
"Așteptăm."
"Cât timp?"
"Cât o fi. Timp este. Brânza să se facă".