Pe de altă parte însă, odată ieşiţi în stradă, viaţa reală pune o altă întrebare la fel de tulburătoare: "Mozart? Ce-i aia?" De aceea, trebuie să trecem peste dulcea ipocrizie a acestei sărbători legate de un număr oarecare – 250 de ani de la naşterea lui Wolfgang Amadeus Mozart – şi să ne bucurăm de orice prilej de a asculta pe viu, în sala de concert sau la radio, muzica acestuia. Sigur că spiritul, ba mai mult, chiar stilul mozartian, nu trebuie brusc “descoperite” şi obligatoriu apreciate doar o dată la 5 sau 50 de ani, ca de altfel în cazul creaţiei tuturor marilor compozitori. Cum însă trăim sub semnul evenimentului cu orice preţ, trebuie să ne bucure efortul de racordare la pulsul real al ofertei informaţionale cotidiene depus de Formaţiile Muzicale Radio, coordonate de directorul Nicolae Costin. Purtând titlul “Festival Mozart – 250” Orchestra Naţională, Orchestra de cameră, Corul Academic, cvartetul Voces şi Corul de copii al Radiodifuziunii invită publicul de la 5 la 95 de ani la un festival maraton, între 25 ianuarie şi 7 iunie 2006.
Impresionând şi prin calitate, ambele concerte desfăşurate până acum au continuat reţeta de succes a ultimelor stagiuni, grupând cu inteligenţă personalităţi ale baghetei şi ale artei interpretative în interesante combinaţii de distribuţie, unele consacrate deja, altele inedite.
Un astfel de concert a fost şi cel al Orchestrei Naţionale şi al Corului Radio conduse de tânărul, dar deja experimentatul dirijor Tiberiu Soare. Programul a cuprins lucrări mai rar executate în cadrul stagiunilor, precum Motetul “Exultate Jubilate", cu soprana Irina Săndulescu Bălan în postură solistică şi Misa Încoronării, solişti fiind aceeaşi Irina Săndulescu-Bălan, mezzo-soprana Cristina Iordache-Iordăchescu, tenorul Marius Budoiu şi basul Marius Manyiov, alături de mult mai cunoscuta Simfonie concertantă pentru vioară şi violă, cuplul solistic Mihaela Martin – vioară şi Nobuko Imai – violă continuând în interpretarea acestei lucrări o colaborare mai veche, desfăşurată şi în zona repertoriului cameral. Iată, aşadar, o propunere de cuprindere a repertoriului mozartian şi în acelaşi timp o interesantă alăturare de personalităţi artistice, bucuria publicului de a se reîntâlni cu arta Mihaelei Martin fiind evidentă. De altfel, în ciuda unui început dominat oarecum de dificultatea stilistică şi tehnică a motetului, unde naturaleţea trebuie să se îmbine cu perfecţiunea execuţiei, evoluţia de înaltă clasă a cuplului solistic Mihaela Martin, Nobuko Imai în Simfonia concertantă a instalat definitiv reconfortanta senzaţie că asistăm din nou, în Studioul “Mihail Jora”, la un eveniment cultural important şi necesar. Maniera interpretativă inconfundabilă a Mihaelei Martin a impresionat şi în stilul mozartian prin rafinarea atacului şi adecvarea vibrato-ului şi a lansărilor specifice solistei în poziţiile registrului acut, în bună corespondenţă timbrală cu formidabilul sunet al violei artistei japoneze. Nealunecând în capcana romantismului, beneficiind de un acompaniament atent şi plin de supleţe din partea dirijorului şi a orchestrei, cele două soliste au încântat publicul cu o muzică pe cât de densă, pe atât de captivantă.
În partea a doua a programului, cele şapte părţi ale Misei Încoronării – lucrare ce datează din primul an al angajării lui Mozart la curtea episcopală din Salzburg – au evidenţiat o bună dozare a discursului vocal-simfonic, tempourile rapide şi atacurile în forţă în nuanţe mari fiind judicios corelate cu momentele de solemnitate şi fervoare. Preluarea liniei melodice de la un instrument solist sau compartiment la un altul, în spiritul de culoare timbrală şi expresivitate impuse de partitură, dar şi de intenţia dirijorală, rămâne încă un scop nu întotdeauna atins de orchestrele noastre. După o perioadă de creştere constantă, artistul instrumentist al Orchestrei Naţionale merită să-şi dorească mai mult decât altminteri lăudabila performanţă de a interpreta partitura corect din punct de vedere intonaţional.
Prezente astfel în spiritul interpretării, mesajul ideatic şi semnificaţia muzicii lui Mozart vor putea găsi în viitor un răspuns viabil la întrebările de la început. Pentru că Mozart este atunci când te simţi bine că eşti om. Iar această stare nu trebuie să devină pentru noi, cei de astăzi... o utopie.