- Mă mai ții minte?
- Cum să nu, Georgele? Bine ai venit! Cu ce treabă pe la noi?
- În primul rând, eu nu-s "Georgel" pentru dumneata! Sunt "tovarășul secretar cu propaganda". În al doilea rând, ridică-te în picioare, când vorbești cu mine!
- Am înțeles, tovarășe secretar cu propaganda! Cu ce vă pot fi de folos?
- Scrie-mi o diplomă de șapte clase!
Bătrânului dascăl i-au căzut ochelarii de pe nas:
- Cu tot respectul, nu pot face asta!
- De ce?
- Pentru că dumneavoastră, tovarășe secretar, nu ați absolvit decât patru clase.
- Patru sau șapte, ce contează? Pune mâna și scrie!
- Nu pot, tovule, nu am voie, e caz de pușcărie!
- Te paște, oricum, pușcăria, legionarule! Crezi că noi am uitat cum umblai prin sat îmbrăcat în cămașă verde? Mai vin și mâine, poate te răzgândești, da' eu te sfătuiesc să scrii de pe acum hârtia aia nenorocită. Ai să vezi c-o să mi-o aduci singur la Piatra!
A ieșit, trântind ușa. Directorul a scris. E drept, nu diploma de absolvire, ci un raport către cine trebuia. În nici două săptămâni, tovarășul secretar Godac s-a întors la vechiul loc de muncă. Era, din nou, "nea Georgel", paznic la filatura de in și cânepă.
După ce m-am pensionat și am rămas văduv, mi s-a urât de-atâta stat singur în casă. M-am angajat cu jumătate de normă la "metalo-chimice". Eram un fel de om-bun-la-toate, da' treaba mea de bază era să răspund cât se poate de politicos la reclamațiile clienților. Mi-au pus un birou în antecamera directorului și uneori chiar îi țineam locul când lipsea. Și lipsea destul de des, că-i plăcea grozav să dea la păstrăvi.
Într-o dimineață, nea Georgel a năvălit în birou. L-am recunoscut, chiar și așa nebărbierit, îngălat și murdar, cum era: aceeași postură țanțoșă, de cocoșel nervos, aceeași căutătură rea sub sprâncenele stufoase, aceeași rostire smucită, de om needucat. Cred că și haina de piele, acum scorojită, era aceeași. M-am prefăcut că nu-l recunosc:
- Ce dorești dumneata?
- Directorul e aici?
- Cred că ai vrut să întrebi "tovarășul director e aici?". O să-ți răspund, dar mai întâi să-mi zici de ce ai venit.
- Vreau aprobare pentru o butelie.
- Aha, vrei butelie! Uite cum facem: ieși mata afară, închizi ușa, ciocănești, eu o să strig "intră", te ștergi pe picioare, deschizi ușa, îți scoți cușma, dai "bună ziua", spui cum te cheamă și ce dorești, iar eu o să-ți răspund că nu dăm aprobări de butelie foștilor secretari de partid cu propaganda. Mai ales celor cu patru clase elementare!
A ieșit val-vârtej, trântind ușa. Cred că la fel de tare ca atunci când a părăsit cancelaria bătrânului învățător.
(va urma)