În țara în care nu sunt poduri
se vorbește mult despre punți
Despre drumuri care leagă
dealurile de câmpii și pădurile de lumina stelelor
În țara în care nu sunt case se vorbește despre streșini
prin care ploaia se prelinge în oase
Și despre acoperișuri transparente
despre terase minune, despre azaleele din ferestre
deși nimeni n-a văzut azalee
În țara în care nu sunt creneluri
Turnurile se fac din cuvinte
Și cresc tot mai înalte
Cu fiecare nouă generație
Iar locuitorii, când suferă
Se prăbușesc de la înălțimea turnurilor imaginare
și până ajung la sol
trupurile li se preschimbă în linii și semne
în sunete, în interjecții
în bastonașe, virgule
în comparații și metafore
În țara în care nu sunt oameni
Se vorbește mult despre omenie
Atât de mult încât cuvântul om
Ajunge să semene cu oricare altul
Cineva strigă pe stradă cât îl țin plămânii
Oaaaameni buuuuni!
Ecoul îl atacă din spate
Lovește cu furie