Locuiesc în infern
nu știu să spun unde
soarele îmi răsare din dreapta
nu e nici un foc aici, nu arde nimic
e chiar foarte rece
e aer curat, sunt câteva oi și capre
ceva câini care latră la umbre
noaptea e foarte frig
nici zece pături nu te încălzesc
Ziua frigul intră prin ferestre
îngheață cafeaua în cești
se cuibărește în piept
se strecoară printre pleoape
sângele devine și el tot mai rece
vântul se iscă din piept
și coboară spre tălpi
am mereu picioarele înghețate
dansez peste așchii de gheață
Nu cred că mă vei recunoaște
Nu cred că vei ști să îmi rostești numele
Aici e atât de frumos
drumurile sunt lungi, nesfârșite
străjuite de brazi și de fagi
nu duc nicăieri
Oamenii te privesc înfrigurați, te salută
nu știe nimeni pe nimeni
chiar și în vis mi se arată doar necunoscuți
iadul e cumplit de rece
smoala se răcește imediat
febra îmi îngheață în obraji
mâinile îmi crapă de frig
n-o să mă recunoști
în această statuie de gheață
Fantoma mea fierbe apa de cafea în Darwin Road
tremură de dragoste în lumina răsăritului
aici nu e nimeni
e doar frigul
care îmi poartă chipul
furia
disperarea
gustul vieții netrăite
Infernul meu e un deal cu copaci desfrunziți
atât de frumos
atât de departe
de cel mai îndepărtat punct
de inima
care te-a dorit
care te-a vegheat
N-ai să mă recunoști în acest chip de gheață
de care se apropie cerbii
și îl ling
să-și astâmpere setea
N-ai să știi că sunt eu
n-ai știut
nici în Darwin Road
când pregăteam cafeaua
erai adormit, visai că sunt alta
iar aici e prea frig ca să mai înțelegi ceva
nimeni nu se cunoaște cu nimeni
toți vorbesc ca niște căluți de lemn
spun același lucru
aici semănăm toți cu brazii cu vântul
cu zâmbetele împietrite pe buze
cu răsăritul care a înghețat în partea dreaptă a cerului
aici e infernul
și numai eu știu
după cum și în rai
am fost singură