Hoinărind prin Grădina Botanică (I)... înainte de invazie

"Am căutat, peste tot in lume pe unde am umblat, senzația din Grădina Botanică, de la București, cu scările ei romantice mereu acoperite de frunze, și nu am găsit-o nicăieri." (Lumi)


Această frază mi-a trezit dorința de a merge în Grădina Botanică, după o pauză de cel puțin cinci ani. Știam că nu o s-o găsesc plină de culorile florilor, dar tentația de a hoinări pe aleile cu o geografie care te poartă ca pe o aripă de pasăre era foarte mare.

Și în plus nevoia de liniște, de un fel de fugă de problemele care ne tulbură viața - teama de epidemie, teama de sărăcie, teama de prostie, teama de război, teama, teama, teama, care ne este inoculată zi de zi pe diferite căi. Frici! am auzit la un post de televiziune și m-au trecut fiori.

Am făcut o plimbare într-o sâmbătă (20 februarie 2022), o zi cu mult soare, și chiar dacă nu înflorise nimic în afară de ghiocei, parcul deschis publicului era populat, doar atât cât să te poți bucura de lumina răspândită peste tot.


Inițial această hoinăreală era mai mult în căutarea scărilor din Grădina Botanică și totodată a unei porții de aer curat și liniștit înainte de... 24 februarie 2022!

La vremea asta, februarie-martie, diminețile fac un joc de lumini și umbre cum numai mariajul dintre soare și natura pământeană pot face.


Noi, oamenii, ne strecurăm, profităm și respirăm, ce a mai rămas din aerul curat, așteptăm să se umple orice bucată de pământ cu flori. Dar această bucată de pământ cu flori trebuie să fie bucuria vieții oamenilor și nu bucăți de pământ de cimitire.

Așa mi-a venit și ideea să scriu despre... Rusia și Vestul (adică lumea civilizată). De ce Rusia nu poate ignora Vestul și Vestul nu poate ignora Rusia?

Până în 24 februarie 2022, Vestul nu a ignorat Rusia, ci din contră. Nu mă refer la domenii pe care nu le stăpânesc, ci la domeniul în care Rusia a dat valoare existenței umane: cultura. Și am ales o parte pe care o știu bine, despre care am învățat în toate școlile pe care le-am făcut: Arhitectura.

Să nu cumva să credeți că voi lăuda exclusiv realizările rusești (pe cele sovietice prefer să le las momentan într-o "arhivă" bine închisă).

Gândul îmi zboară către două orașe din Rusia pe care le-am vizitat de curând, iar în intervalul de timp trecut de atunci nu cred că s-au produs schimbări prea mari. Aduc în discuție aceste două orașe, Moscova^[i] și Saint-Petersburg (Petersburg, Leningrad), pentru că ambele s-au dezvoltat folosindu-se de arta arhitecturii, artă adusă din țările Uniunii Europene și Statele Unite ale Americii, exact cele pe care astăzi Putin și cei care-l slujesc îl socotesc "dușmanul" din vest, în care aruncă cu noroi. Povestea a început cu Ivan al III-lea (cel Mare), cel care a desăvârșit centralizarea statului numit în acea vreme (Marele) Cnezat (Principat / Ducat) al Moscovei. Acesta, după încercările nereușite de a ridica zidurile Kremlinului cu doi constructori ruși, a făcut apel la arhitecți italieni, printre care Marco Ruffo și Pietro Antonio Soleri, pentru a asigura stabilitatea și soliditatea acelor ziduri. (În trecere fie spus, nepotul acestuia, Ivan al IV-lea (cel Groaznic) a fost acela care a înființat oprichinina^[ii], adică domeniul privat al țarului, și o nouă clasă de opricininici (urmată la câteva secole de NKVD, KGB, azi FSB) ca semn al puterii și anihilării oricăror oponenți prin execuții publice și confiscări de averi, mari sau mici).

Iar câteva secole mai târziu, în secolele al 18-lea și al 19-lea Moscova primește o nouă infuzie de arhitectură din partea unor arhitecți italieni, precum Francesco Bartolomeo Rastrelli, Giovanni Maria Fontana, Francesco Camporesi, Giancarlo Quarenghi și Giuseppe Bové.

Povestea continuă cu Petru cel Mare^[iii], cel care a tăiat bărbile "boyarilor" și i-a obligat pe boieri, oameni de la curte și funcționari să poarte îmbrăcăminte "ungurească", să se spele mai des, și multe altele, în ideea de a deschide țara către "lumină" (dar nu i-a trecut prin minte să le suprime dorința de a invada țări mai mici, să acționeze cu aceiași cruzime ca cea învățată de la Ivan cel Groaznic și să declanșeze nemiloase războaie.)

Sankt Petersburgul a fost construit la dorința țarului (devenit împărat spre sfârșitul domniei sale) Petru cel Mare de a ridica un mare oraș în nord-vestul Rusiei. Acesta a continuat ideea lui Ivan cel Mare de a invita arhitecți europeni și altfel sunt multe exemple de construcții importante ale orașului, opere ale arhitecților chemați din Italia, Franța, Germania sau Anglia.


Petru cel Mare - după multe experiențe ale călătoriilor prin Europa de Vest, unde a vizitat multe locuri, dar a și lucrat ca tâmplar sau marinar sau frizer (așa va ști să taie personal bărbile marilor boieri!) sau cizmar, sau... (a învățat multe meserii, circa 20) - a ajuns tzar și a început să pună în practică ideea sa de facere a unui oraș. Și l-a dorit să fie mare ca el (se pare că avea înălțimea peste unu nouăzeci și o minte sclipitoare!) și să aibă ieșire la mare, dar nu oriunde, ci în coasta Suediei. (Atunci Suedia era marele dușman al Rusiei... și constat că este și în zilele noastre.)

Astfel, în timpul Marelui Război al Nordului dintre Rusia și Suedia (câștigat în cele din urmă de Petru cel Mare în urma unui lung război dus împotriva regelui Carol al 12-lea al Suediei), după cucerirea estuarului Nevei, prin care aceasta se varsă în Marea Baltică, Petru hotărăște să ridice un oraș după modelul unui oraș vestic, Amsterdam. Pentru a-și realiza această dorință, invită mai întâi pe arhitectul Domenico Trezzini, care va desena planurile inițiale ale orașului Sankt Petersburg, pentru ca mai târziu să facă definitivarea și dezvoltarea acestuia cu arhitectul Jean-Baptiste Leblond.

Vă întrebați de ce pun în discuție această problemă? Am încercat să dau timpul înapoi pentru că se pare că unii au memoria scurtă, de recunoaștere nici nu poate fi vorba.

În același mod, conducătorii Rusiei nu-i recunosc chiar pe cei datorită cărora au devenit ce sunt astăzi - mă refer la "Rusia Kieveană a lăsat o moștenire importantă. Principii din Dinastia Rurik au unit un teritoriu vast locuit de slavii de răsărit într-un stat puternic, dar instabil. După ce Vladimir s-a convertit la creștinismul ortodox, Rusia Kieveană a dezvoltat o structură bisericească și statală și o cultură și artă de sinteză bizantino-slavă. În nord-est, aceste structuri au fost adaptate pentru a forma statul autocratic rus."^[iv]. Și aceste nume le găsești greu, pentru că, așa cum am învățat și noi în școala românească comunistă, totul și toate se trăgeau din marele URSS și ei erau primii descoperitori ai științei.

Am uitat aceste "învățături" și le consideram îngropate până când a venit 24 februarie 2022, și nu numai eu, ci mulți români și-au reamintit. În plus am văzut imaginile cruzimii, minciunii, și fățărniciei lor.

Țarii imperialiști dinaintea și din timpul comunismului au construit - paradoxal, pe modelele arhitecturale ale vestului european - o lume interpretată într-o partitură care de cele mai multe ori te înfricoșează prin mărime și prin frigul pe care-l emană.


Nu s-a schimbat nimic!

Rușii în multele războaie de agresiune, în multele lor invazii de-a lungul vremurilor, au avut aceiași cruzime, nu fac deosebire între o bază militară și locuințe, creșe, teatre, spitale, centre comerciale, tot ce este civil. Și după groaznice bombardamente urmează jafuri ("pentru că aici găsești lucruri de calitate, scumpe"), violuri, crime asupra civililor, ochi în ochi.

...

Mai aștept un timp până Grădina Botanică din București se va umple de suflul primăverii, dar până atunci să ne liniștim mintea cu aceste imagini pline de pace...


Azi a fost 1 aprilie 2022, o zi caldă, prea caldă, apoi spre seară cerul s-a umplut de nori de ploaie, și în timp ce stropeam cu furtunul o bucată de grădină, am simțit picăturile de ploaie pe cap, pe umeri, apoi pe mâna care ținea furtunul, și uitându-mă în jur am constatat că pisicile fugiseră în casă... Am strâns furtunul și am intrat și eu în casă. A tunat tare și foarte aproape. A fost o bubuitură mare. Apoi am auzit cum zgomotele tunetelor se amestecau cu mormăitul motoarelor de avioane. Cred că erau avioanele de patrulare și supraveghere, Poliția Aeriană. Mă întrebam or fi Eurofighter Typhoon sau F-16 Fighting Falcon. Războiul nu e foarte aproape de noi și nu-l auzim. Dar undeva printre nori zboară avioanele care ne păzesc pacea. Acea pace despre care scrie Antoine de Saint-Exupery?
 
"Și mijește aproape peste tot, câte puțin, pacea. Nu-i una dintre acela păci bine formulate, precis conturate, care urmează ca niște etape noi ale istoriei războaielor clar sfârșite prin încheieri de tratate. E vorba de o perioadă fără nume, care e sfârșitul a orice. E un sfârșit care nu va mai sfârși să sfârșească... S-a convertit ideea păcii."^[vii]

(Martie și 1 aprilie 2022, București)