C.T.: Au început să apară la noi comenzi de vile (blocuri) prevăzute cu buncăre antiatomice?
A.I.: Deocamdată nu, dar ar fi interesant de știut câte dintre clădirile autorizate cu adăpost ALA, unde să se refugieze locatarii, la o adică, sunt utilizabile ca adăposturi, la o adică... Se gândiseră tot felul de adăposturi, precum stații de metrou (cea de la Unirii, foarte adâncă, avea și rolul acesta, precum și cel de joncțiune cu linia spre Casa Republicii). Tot sistemul de tuneluri de sub Bucureștii Evului Mediu servea o funcție similară. Turcii nu au permis fortificarea orașelor extracarpatice (Carol I a încălcat înțelegerea, ca gest de independență, construind linia de forturi din jurul capitalei) și atunci regățenii au găsit soluția tunelurilor. De la casele lui Ipsilanti la palatul voievodal, de pildă, pe sub Dâmbovița, dar nu numai.
C.T.: Nici civilii englezi, nici civilii nemți, nici civilii ruși nu s-au lăsat doborâți psihic de bombardamentele care le-au distrus orașele. Să nu știe atâta lucru generalii lui Putin?
A.I.: Cu toate acestea, demolarea are ceva copleșitor, înfricoșător: modul în care sunt expuse interioarele, viețile private ale foștilor locatari, direct în bătaia vântului, ruinele arse, cioturile de instalații... Ruina este pilduitoare și violența ne copleșește, văzând cum tot eșafodajul măruntelor noastre existențe poate fi redus instantaneu la nimic, la vid. Ecleziastul are, încă o dată, dreptate...
Ce spui, adevărat fiind, se referă mai cu seamă la reconstrucția de după traumă. Polonezii au reconstruit Stare Miasto din cenușa bombardamentelor germane (asistate pasiv de armata roșie, oprită deliberat pe Vistula). Avem exemplul veterotestamentar, cu Neemia, când reconstruirea Ierusalimului se făcea cu o singură mână, cu cealaltă ținând sabia (așadar, o zidire împotrivă, un gest nu de rezistență, ci de nesupunere dinaintea barbariei), precum și pe cel al lui Iisus, care afirmă că poate distruge și reconstrui același oraș. Dar ce se reconstruiește nu mai este, nu mai are cum fi ceea ce s-a distrus deja. Recomand celor interesați opera unui excepțional arhitect, Lebbeus Woods, care a imaginat lucrul urbanistic cu virusul violenței și al distrucției. A făcut și două proiecte de lucru cu ruinele, pentru Havana și pentru Sarajevo, care merită atenție astăzi.
(va urma)