Distrugere (II)

Cristian Teodorescu: Ce simte arhitectul din tine când vede cum în Ucraina barbarii lui Putin rad orașe și sate întregi de pe fața pământului?
Augustin Ioan: Evident, în fața barbariei nu e nimic de comentat. Sunt suficient de bătrân ca să țin minte poveștile bunicilor și ale tatei despre ocupanți, cei de după întoarcerea armelor din august 1944 și despre regimul criminal introdus de aceștia aici, cu sprijinul trădătorilor care de-abia așteptau ocazia să pactizeze. Nu mă gândeam că se va întâmpla atât de repede reiterarea aceleiași sălbăticii de stepă calmucă, dar iat-o. Nici Holodomor-ul n-a fost mai ușor, foametea din 1932, când mulți au fugit de foame și de teama canibalismului, inclusiv ajungând în România, precum bunicii mei materni, haholi. Nu apucă să uite, să uităm vizita precedentă a imperiului rus, că acesta reapare, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

C.T.: Cunoști arhitectura ucraineană?
A.I.: Este a spațiului căruia îi aparține, nu sunt diferențe semnificative față de tot ce se știe despre arhitectura imperială rusă și cea sovietică. Sunt și lavre celebre, în același baroc colorat de după Petru I, și clădiri în maniera realismului socialist, dar și o semnificativă piață cu arhitectură constructivistă, probabil cel mai amplu spațiu public din zona asta, la Harkov, care a fost bombardată cu sălbăticie acum. Sunt diferențe în vest, mai influențat de Mittel-Europa via Polonia, cu stilurile cunoscute, adică un alt fel de baroc la Lviv decât cel de turtă dulce, din est.

C.T.: Rușii nu bombardează biserici, dar nu iartă teatrele și spitalele. Își închipuie Putin că Dumnezeu închide ochii dacă nu se atinge de lăcașele Lui?
A.I.: De când lumea și pământul, cucerirea și subjugarea unui oraș, după asediu, se face distrugând mai întâi arhitectura centrelor, templele fiind primele. Am văzut și biserici bombardate în imaginile de front, nu cred că se sfiesc. Dar orice definește și concentrează identitatea unei comunități a fost, este și va rămâne țintă a violenței, ca un paratrăsnet. La fel și la World Trade Center în 2001, sau gara Atocha la Madrid, sau metroul din Londra...

C.T.: Rușii care pretind că-și apără valorile au bombardat până și casa lui Ceaikovski din Ucraina. Sălbăticie? Disperare? Terorism de stat?
A.I.: Nu știu. Cel mai probabil, folosim termeni mult prea sofisticați pentru a înțelege ce se petrece. Vine Asia peste noi. Bunicul, care a luptat la Stalingrad, numea toată această nebunie umană stepa calmucă.

C.T.: La revoluția din 1917, bolșevicii au distrus până și căile ferate, ca să termine cu trecutul exploatatorilor. Neomujicul rus îmbrăcat în uniformă a transformat lupta de clasă în luptă etnică botezată operațiune specială?
A.I.: Este și ebuliție socială, produsă de revoluția din octombrie, care a condus la contraselecție deliberată și pe scară uriașă, este și amestec etnic, astfel încât soldatul din Orient să nu aibă nicio rezervă în a distruge ceva ce nu înțelege și în a ucide pe cineva diferit. Este și efectul anestezic al represiunii totalitare, când decizia individuală este absentă: cine a dat ordin va răspunde, nu eu; eu care, de altfel, este diluat sau absent / suspendat în massele largi, populare - dacă îți mai amintești sintagma; care masse induc și comportamentul de turmă. Și eu constat că toate instinctele pe care le aveam în perioada comunistă sunt tot acolo, toropite sub cenușa caldă a trei decenii de cum s-o fi numind ce a fost pe aici (ca și în Rusia) după 1990.

C.T.: De cât timp și de câți bani vor avea nevoie ucrainenii ca să-și reconstruiască țara?
A.I.: Estimarea continuă să crească, dar cu siguranță că vor fi sute de miliarde. Banii vin, fiecare criză e și o oportunitate, în urbanism. La New York, demolările de la WTC au îngăduit reconstruirea unei suprafețe duble de clădiri de birouri față de ce fusese anterior. Problema este că est-europenii își tot reconstruiesc țările cu geometrii variabile, inclusiv cu ciosvârte rupte samavolnic (na, că folosesc și eu cuvinte cu damf slav) din alte patrii. De aceea ele se tot descos. Sunt patrii agregate din margini de imperii, ca și noi. Or, cum să faci un centru federând, în acest scop, doar periferii?...

C.T.: Războiul ăsta va aduce schimbări în arhitectura europeană?
A.I.: Războiul ăsta va aduce sigur schimbări în mentalitatea est-europeană, poate și în cea occidentală, arătându-ne cât de puerile fură discuțiile culturale în raport cu nemernicia în stare nudă pe care impunitatea a crescut-o într-o generație cel puțin (după 1989). Polonezii nu își ascundeau sentimentele anti-rusești nici înainte de acest război, alimentate de Katin și de prăbușirea avionului cu președintele țării, care la Katin se ducea și, ne spune acum ancheta, a fost sabotat chiar de ruși. Ungaria își va resuscita memoria revanșardă. În arhitectură va fi un efect economic, mai întâi: criza imobiliară, încă una. Oricum ar fi pocnit noua bulă imobiliară în scurt timp, așa că războiul rezolvă în chip gordian problema. Dar, pe termen lung, în Ucraina cel puțin, degajă, cinic vorbind, o viitoare dezvoltare urbanistică pe care, sper, vecinii noștri vor ști să o gestioneze și, în siajul acesteia, un nou câmp de manifestare pentru arhitectura memoriei: memorializarea războiului. Chiar anul acesta îndrum o diplomă pentru un muzeu cu memorial în centrul Kievului, lângă Maidan. Ca și în cazul atacului de la 11 septembrie 2001, vor fi consecințe, inclusiv în normativele de proiectare, mă gândesc la resuscitarea prezenței adăposturilor ALA în subsoluri și, poate, o pregătire teritorială mai serioasă împotriva invaziilor răsăritene. E rușinos că am lăsat orice gând de apărare în seama NATO: până când se mobilizează aceasta, patria poate să fie deja ocupată (noi nu suntem cazaci), sau, oricum, devastată...