(A)casă

Am citit cu încântare, în România Literară 18-19/6 mai 2022, prima parte a unei anchete făcute de Cristian Pătrășconiu, cu titlul: Casa sau locul care, pentru dumneavoastră, înseamnă acasă. Sper că este începutul unei cărți, în care să fie strânse formele augmentate ale textelor restrânse de aici, din revistă. Ar avea merite: puțini conștientizează și problematizează tema casă/acasă; în plus, scriitorii au și mijloacele expresive prin care această problematizare să fie, în același timp, lămuritoare nu doar din perspectiva memoriei afective proprii, ci și al uneia mai generale: putem empatiza cu mulți dintre autori. Pe de altă parte, tot pentru că e vorba despre scriitori, aceștia sunt capabili să divagheze, să camufleze, să ocolească glonțul melancoliei tras de propria memoriei, astfel încât să rezulte texte introspective, dar nu intoxicante.

În primul rând titlul ascunde o presupoziție, aceea a casei; or, nu toți autorii s-au născut, au crescut sau locuiesc în prezent într-o casă. Acasă poate fi și într-un apartament de bloc (așa cum arată Horia Gârbea, de pildă; întâmplarea face să îl fi vizitat, demult, pe autor în acel apartament descris în contribuția dumisale, așa că am putut empatiza încă și mai bine cu mesajul său), sau chiar într-o garsonieră minusculă, dar plină de cărți. Altfel, casa care e acasă pentru mulți este, de regulă, rurală, cu câteva excepții (Agnita dnei Irina Petraș, sau Bucureștii dlui Gârbea) și fie a dispărut, fie a fost modificată de moștenitori sau înstrăinată; că e peisaj de munte sau de Bărăgan, el este numaidecât feeric, cel puțin în memoria celor care îl descriu; de regulă, este vorba despre casa nașterii și/sau a copilăriei, deși unii cred că abia casa de acum este cu adevărat acasă, iar alții au avut mai multe (a)case și, deci, sentimentul de apartenență este mai degrabă difuz.

Vârsta respondenților joacă un rol semnificativ: la cei aflați la senectute, amintirea casei este întrepătrunsă cu vicisitudini ale istoriei recente: războiul (o amintire recent resuscitată de invazia rusească din Ucraina), colectivizarea și, în genere, dictatura comunistă, cu vicisitudinile ei. Uneori, istoria nu numai că este invocată, dar ea joacă un rol decisiv în memoria sentimentului celui mai intim, acesta al acasei, poate și unde ea, istoria, a atentat la însuși sentimentul apartenenței, prin negarea sau îngrădirea posesiunii, prin alungarea din acest cuib originar, în orice caz prin violență (sunt menționate, spre pildă, ani de pușcărie paterni, făcuți din silnicia istoriei). Alții, care au scăpat de perioada cea mai cruntă a secolului al XX-lea, prinzând, totuși, ani de criză sistemică instituționalizată, cei de final al regimului comunist, au reușit să fagociteze și să trimită în fundalul memoriei lipsurile materiale, rămânând, în prim plan, cu amintiri ale întâlnirilor cu familia și cu prietenii, petrecute în spațiul acelor case.

Majoritatea covârșitoare a caselor invocate sunt trecute. Autorii, unii, le-au moștenit și au decis, unii după tentative de a se descotorosi de ele, să le păstreze, să le repare, unii chiar să le mărească. Toți au făcut-o din același motiv, al păstrării în prezent a ceea ce nu poate fi păstrat în prezent: un trecut auroral, nașterea și copilăria, uneori întreaga viață până nu demult. Foarte puține sunt case prezente, un singur autor, sau maximum doi, deocamdată - aștept cu interes partea a doua a anchetei - menționează că au ajuns acasă abia acum...

Gaston Bachelard ar fi fost încântat să se vadă confirmat în aproape toate supozițiile sale cu privire la casa din capul nostru, cu mansarda și pivnița ei. Evident, Bachelard nu a spus nimic despre apartamentele de bloc și cu ce, din mintea noastră, ar putea fi ele asociate. E menționat, parcă, și Heidegger (nu neapărat citat, dar multe din sintagmele sale au devenit bun comun), fie cu trimiterea sa la Holderlin din titlul eseului În chip poetic locuiește omul, fie cu descrieri ale casei cu fața spre soare, care trimite la casa din munți, a filosofului. Aștept partea a doua a anchetei (sună odios termenul, dar nu am altul) și îl felicit pe Cristian Pătrășconiu pentru ideea și realizarea ei.