De cînd Ucraina a fost invadată, auzim în permanență nume de orașe atacate sau de-a dreptul asediate, orașe în care se duc lupte, în care există atac armat și rezistență de multe ori populară, orașe din care locuitorii fug. Este vorba, firește, de nume de orașe ucrainene, despre care auziserăm, poate, vag, din literatură, dar care, să recunoaștem, ne rămăseseră străine pînă acum. Mi se pare tragic să auzim de niște orașe doar cînd sînt atacate, asediate, bombardate, cînd se poate ajunge chiar la distrugerea, la dispariția lor, cînd locuitorii lor, carnea și sufletul acestor orașe, sînt forțați să se despartă de ele, să fugă, să se refugieze.
Nici nu știm bine cum se pronunță numele acestor orașe. Transcrierile occidentale, în frunte cu cele anglo-saxone, ale limbilor slave sînt de cele mai multe ori problematice și chiar caraghioase. Nu știam deci mai nimic despre aceste orașe. Vechi orașe noi - pentru noi. Și numai despre orașe e vorba. Numai orașe rănite ne e dat să vedem. În frunte cu infinitul, hipnoticul Kiev. Pe ale cărui imagini live de webcam am stat în nu puține nopți pînă acum.
Am spus Kiev, deci am pronunțat numele capitalei Ucrainei conform pronunției rusești, invadatoare acum, nu propriuz-zis ucrainene. De fapt trebuie scris nu Kiev, ci Kyiv și pronunțat Kîiiv, potrivit limbii ucrainene. Dacă tot sîntem la radio, să restabilim și acest adevăr, să facem și această dreptate doar aparent doar fonetică. Nu poți să pronunți numele unui oraș potrivit limbii atacatorilor lui.
De fapt, doresc să nici nu ajungem să vorbim despre Kîiiv. Să nu se ajungă la pînă la el. Dar pînă acolo, cîtă distrugere și cîtă suferiță, cîtă istorie, cîte sedimente istorice răscolite, ce densitate, ce profunzime istorică! Cîte orașe atacate, mortificate!
Orașe în legătură cu care vom putea constata o constantă: atacarea lor continuă, repetată, nesfîrșitele invazii și schimbări de stăpîni asupra acestor zone și orașe ucrainene, cînd dintre Est spre Vest, ca acum, cînd invers, dinspre Vest spre Est - tăvăluguri repetate.
Și pînă la invazia și distrugerea de acum, deja despre orașele ucrainele se putea auzi/citi astfel: orașul a fost influențat de crudele experimente sociale și economice ale autorităților sovietice și de cel de-al Doilea Război Mondial; orașul a fost ocupat de al Treilea Reich între 19 august 1941 și 13 martie 1944: orașul se afla într-o regiune mai largă, care a fost în mare parte devastată și depopulată de conflictul intens dintre popoarele din jur, inclusiv tătarii din Crimeea; în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost ocupat de Germania nazistă; în acest timp, orașul a înregistrat pagubăe enormă și mulți oameni au fost uciși; populația evreiască a fost distrusă de două operațiuni care vizau în mod special uciderea lor.
Sau: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul O, cu O de la Oraș, pur și simplu, a fost locul mai multor angajamente militare; orașul a fost capturat de Germania nazistă; a existat o ofensivă dezastruoasă a Armatei Roșii care nu a reușit să cucerească orașul. Sau: orașul a fost reluat cu succes de sovietici; a fost capturat pentru a doua oară de germani; apoi a fost reluat - și tot, pînă azi, cînd iar se încearcă o schimbare a stăpînilor. Nicio noutate, așadar, doar vechime: istorie fosilizată trezită la viață asemenea combustibililor fosili care au ajuns să constituie una dintre principalele mize.
Așa sînt orașele ucrainene: disputate, măturate de ocupații și recuperări repetate, prezentînd adevărate sedimente, o adevărată arheologie și profunzime a invaziilor și ocupațiilor, a luptelor. Să le primim măcar numele în mințile noastre așa cum îi primim pe mulți dintre locuitorii lor, plecați în bejenie, în neo-bejenie: să primim orașele ucrainene atacate într-un refugiu de vorbe. Să le oferim adăpost în conștiințele noastre. E tot ce putem face: să începem să le cunoaștem, măcar incipient.
Nici nu știm bine cum se pronunță numele acestor orașe. Transcrierile occidentale, în frunte cu cele anglo-saxone, ale limbilor slave sînt de cele mai multe ori problematice și chiar caraghioase. Nu știam deci mai nimic despre aceste orașe. Vechi orașe noi - pentru noi. Și numai despre orașe e vorba. Numai orașe rănite ne e dat să vedem. În frunte cu infinitul, hipnoticul Kiev. Pe ale cărui imagini live de webcam am stat în nu puține nopți pînă acum.
Am spus Kiev, deci am pronunțat numele capitalei Ucrainei conform pronunției rusești, invadatoare acum, nu propriuz-zis ucrainene. De fapt trebuie scris nu Kiev, ci Kyiv și pronunțat Kîiiv, potrivit limbii ucrainene. Dacă tot sîntem la radio, să restabilim și acest adevăr, să facem și această dreptate doar aparent doar fonetică. Nu poți să pronunți numele unui oraș potrivit limbii atacatorilor lui.
De fapt, doresc să nici nu ajungem să vorbim despre Kîiiv. Să nu se ajungă la pînă la el. Dar pînă acolo, cîtă distrugere și cîtă suferiță, cîtă istorie, cîte sedimente istorice răscolite, ce densitate, ce profunzime istorică! Cîte orașe atacate, mortificate!
Orașe în legătură cu care vom putea constata o constantă: atacarea lor continuă, repetată, nesfîrșitele invazii și schimbări de stăpîni asupra acestor zone și orașe ucrainene, cînd dintre Est spre Vest, ca acum, cînd invers, dinspre Vest spre Est - tăvăluguri repetate.
Și pînă la invazia și distrugerea de acum, deja despre orașele ucrainele se putea auzi/citi astfel: orașul a fost influențat de crudele experimente sociale și economice ale autorităților sovietice și de cel de-al Doilea Război Mondial; orașul a fost ocupat de al Treilea Reich între 19 august 1941 și 13 martie 1944: orașul se afla într-o regiune mai largă, care a fost în mare parte devastată și depopulată de conflictul intens dintre popoarele din jur, inclusiv tătarii din Crimeea; în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost ocupat de Germania nazistă; în acest timp, orașul a înregistrat pagubăe enormă și mulți oameni au fost uciși; populația evreiască a fost distrusă de două operațiuni care vizau în mod special uciderea lor.
Sau: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul O, cu O de la Oraș, pur și simplu, a fost locul mai multor angajamente militare; orașul a fost capturat de Germania nazistă; a existat o ofensivă dezastruoasă a Armatei Roșii care nu a reușit să cucerească orașul. Sau: orașul a fost reluat cu succes de sovietici; a fost capturat pentru a doua oară de germani; apoi a fost reluat - și tot, pînă azi, cînd iar se încearcă o schimbare a stăpînilor. Nicio noutate, așadar, doar vechime: istorie fosilizată trezită la viață asemenea combustibililor fosili care au ajuns să constituie una dintre principalele mize.
Așa sînt orașele ucrainene: disputate, măturate de ocupații și recuperări repetate, prezentînd adevărate sedimente, o adevărată arheologie și profunzime a invaziilor și ocupațiilor, a luptelor. Să le primim măcar numele în mințile noastre așa cum îi primim pe mulți dintre locuitorii lor, plecați în bejenie, în neo-bejenie: să primim orașele ucrainene atacate într-un refugiu de vorbe. Să le oferim adăpost în conștiințele noastre. E tot ce putem face: să începem să le cunoaștem, măcar incipient.