Uite, eu nu i-am ridicat la icoană nici pe Stalin, nici pe Churchill și nici măcar pe Mahatma Gandhi. În schimb mi-am găsit eroul aici, aproape de noi, la Crăcăoani. Îl cheamă Petre Chivu și e un țăran bătrân, simplu și fără prea multă școală.
Despre moș Petrache mergea vorba că nu-i trecea nimeni pe dinainte și că, în viață, nu a lăsat nerăzbunat nici un rău care i s-a făcut. Cu firea lui aprigă, moștenită de la strămoșii răzeși și cu vorba șfichiuitoare, nu-i de mirare că avea mai mulți dușmani, decât prieteni.
L-am cunoscut, ca acuzat într-un dosar de delict silvic. Pădurarul, care îl dușmănea de multă vreme, l-a reclamat că ar fi furat patru fagi dintr-un anumit loc al pădurii statului. Vorba vine "a statului", căci era chiar bucata de pădure a familiei Chivu, proaspăt naționalizată de comuniști. La proces, bătrânul a spus doar atât: "Domnule judecător, vă rog să veniți să vedeți că locul spus de domnul pădurar, îi atât de prăpăstios că nicicum n-aș fi putut trage cu boii mei lemnele. Vă rog să aprobați o expertiză!"
Experții i-au dat dreptate: terenul era, într-adevăr, accidentat și plin de pâraie, ba, mai mult, la fața locului nu s-a găsit nici o urmă de tăiere.
Țăranul a fost achitat. "Nu-i faci proces de calomnie pădurarului?" l-am întrebat. "Nu-i fac, domnu' Trandafir! O avea grijă bunul Dumnezeu de dânsul!" Și chiar așa a fost. După ceva vreme, pădurarul a fost găsit bătut măr și legat fedeleș de un copac.
A doua oară, treaba a fost mult mai groasă. Petre Chivu și încă patru săteni au fost reclamați că ar fi furat porumb dintr-o tarla a GAS-ului. Anchetă, percheziție, dosar penal, tot tacâmul. Furt din avutul statului, caz de pușcărie grea. Milițienii le-au găsit hambarele pline de știuleți. I-au confiscat și i-au cărat pe toți în silozurile GAS-ului.
Fiind mai mulți, s-au înțeles să-și angajeze un avocat. Tocmai treceam pe lângă biroul avocaților, când, prin ușa deschisă, mi-a atras atenția o discuție un pic mai altfel decât șoaptele care se auzeau, de obicei, din încăpere.
Roșu ca un rac, cu ochii bulbucați a mirare, avocatul Leon Grimberg părea un școlar dolofan, dojenit de un dascăl sever. Am băgat de seamă că țăranul proțăpit în fața biroului nici nu-și scosese de pe cap cușma mițoasă.
- Frumos ai vorbit, domnu' Leon, tare mi-a plăcut!
- Chiar ți-a plăcut, bădie Petrache? Să știi că mă bucur.
- D-apoi cum? De bună seamă că te bucuri! Nimic de zis, ai vorbit, ca de pe carte, despre clasa muncitoare, despre fratele de la Răsărit, despre colectivizare, numai despre țăranul cel prost Petre Chivu și despre megieșii lui nu ai suflat nici o vorbuliță. Să faci bine să ne dai banii înapoi, că noi ne lipsim de un așa avocat bun!
- Care bani, bădie? Mi-ai dat dumneata vreun ban? I-ai dat la barou!
- Barou, nebarou, tot în buzunarul dumitale au ajuns. Să ni-i dai înapoi, chiar acum!
- Nu pot să ți-i dau!
- Nu poți? Să știi că eu am cotonogit mulți preceptori și jandarmi în viața mea! Cât mă vezi de moșneag, mai am destulă putere să strâng de gât și un avocat mincinos!
Domnul Leon a mai mârâit oleacă, dar fără prea multă convingere. Până la urmă a întins mâna după servieta de piele și le-a înapoiat țăranilor onorariul, până la ultimul ban.
Probele acuzării s-au dovedit cam subțirele. Într-adevăr miliția a descoperit urme de furt pe tarla, dar nu a existat nici un flagrant, nu s-au găsit martori și nici dovezi că cei cinci țărani s-au asociat la pretinsul furt. Singura "probă" era asemănarea știuleților confiscați cu cei din silozurile statului.
Când a venit rândul apărării, s-a ridicat în picioare Petre Chivu.
- Tovarășe președinte, noi am renunțat la avocat. Ne apărăm singuri.
- Bine, ai cuvântul!
- Tovarășe președinte, cer expertiză! Vă rog să trimiteți o comisie de ingineri. Or să vadă că am pe lotul meu același soi de porumb ca al GAS-ului. De altfel, noi tot de la ei am cumpărat sămânța, avem acte. Mie mi-a mai rămas o bucată de tarla neculeasă și, dacă vin, experții or să vadă ce soi îi. Pe deasupra, mai am și martori care știu că hambarul l-am umplut numai și numai din munca mea.
Și de data asta, experții au confirmat că moș Petrache a avut dreptate. La fel și martorii.
Țăranii au fost achitați, dar porumbul a rămas confiscat în silozul statului. Moș Petrache s-a zbătut destul de mult până a obținut titlul executoriu.
Însoțit de doi milițieni, m-am prezentat la directorul GAS-ului, "tânăr de viitor", fecior de fost comisar de poliție.
- Să trăiți! Am fost trimis să execut hotărârea din procesul țăranilor.
- Daaa? Și ce vreți să faceți?
- Să le dăm înapoi porumbul confiscat și să le plătim cheltuielile de judecată.
- Cât sunt eu director aici, nu iese nici un știulete din siloz, pentru hoții ăia. Și nici un leu din casierie!
- Păi, tovule, uite ce scrie aici: "Prezidiul Marii Adunări Naționale a RPR, împuternicește pe..."
- Să fii sănătos! Te-o fi împuternicit pe dumneata, dar nu m-a împuternicit pe mine să-mi bat joc de averea poporului!
- Am înțeles, tov director, bună ziua!
Am plecat în sat, am adunat vreo zece țărani cu căruțe și, însoțit de milițieni, m-am prezentat la siloz. Ne-a întâmpinat magazionerul.
- Bădie, mata ești om cinstit și priceput la legi, că doar ești și asesor popular.
- Așa-i!
- Vezi hârtia asta?
- O văd!
- Știi ce ai de făcut?
- Știu!
Ne-a descuiat hambarul. Am cântărit porumbul și țăranii l-au încărcat în care. Au făcut mai multe drumuri, dar în câteva ore au isprăvit treaba.
Directorul ne pândea de la fereastră. Am intrat în clădire, m-am așezat la o masă din sala de ședințe, mi-am potrivit hârtiile și indigoul și am început să scriu. A dat buzna peste mine:
- Ce faci aici?
- Iaca, scriu procesul-verbal.
- Nu vrei să-ți dau o mașină, de scris?
- Nu, mulțumesc! Scriu de mână, că am scris frumos.
- Hai, scrie la mașină, că tocmai mi-a scos secretara din ea raportul pe care ți l-am făcut. O să-ți piară cheful să mai împarți la hoți averea poporului!
Chiar nu mințise directorul. După câteva săptămâni, m-a chemat la ea tovarășa Frusina. În birou, mă aștepta un tovarăș cu costum și cravată.
- Sunt inspectorul Icsulescu de la minister.
- Îmi pare bine, sunt grefierul Trandafir Vasile.
- Am o reclamație la adresa dumitale.
- Se poate! Cu ce vă pot fi de folos?
- Te rog să-mi aduci dosarul Petru Chivu. Mă interesează, mai ales partea cu executarea silită.
I-am adus dosarul. Inspectorul s-a închis singur într-un birou. Nu a stat mult. A ieșit zâmbind.
- Dumneata, tovarășe Trandafir, ți-ai făcut datoria, exact ca la carte. Ai merita un premiu pentru asta. Te rog să mă ierți că te-am deranjat!
(va urma)