După cine ține doliu poezia mea
Cine e mortul pe care îl plânge
Cui îi e văduvă
Cărei umbre îi plimbă trena melancolia
Cine e cel părăsit și cine e cel care pleacă
În poezia mea
Între cine și cine se surpă prăpastia
În care sufletul cade și tot cade
Și nu se mai oprește din căzut
Pe cine plânge poezia mea
Pe cine învelește și leagănă
Pe cine apără de frig și de întuneric
Versurile mele sumbre
Cine e absentul absenților
Viața ta netrăită îmi șoptește vântul de miazănoapte
Viața ta risipită îmi șuieră în urechi vântul de la miazăzi
Sufletul tău părăsit în labirinturile fanteziei îngână apele de la răsărit
Sufletul tău adormit pe câmpiile elizee murmură cerul în amurg
Inima îmi bate departe în zare
Prin cețurile poeziei care se ridică încet