Mărturisesc vouă: mi-am bătut joc de un om nevinovat. A venit la mine ca la un frate, după ajutor și eu ce-am făcut? Ca un nemernic ce sunt, l-am împins să facă fix ceea ce el nu voia nici în ruptul capului. Stați să vedeți!
Îl știam de multă vreme. Era un gospodar dintr-un sat de lângă Târg. Înainte de comuniști, ținuse cârciumă și prăvălie, da' le-a închis pe amândouă, de frică să nu-l bage la chiaburi. Acum doar lucra pământul. Și avea destul...
Mi-a intrat într-o dimineață în birou:
- Să trăiți, domnu' Florea! Am pățit un necaz. N-am vrut să mă înscriu în colectivă și mi-au trimis tractoarele, să-mi are până în prispa casei. M-am pus de-a curmezișul, am aruncat cu bolovani, i-am porcăit cât am putut, da' degeaba! Afurisiții de tractoriști m-au scuipat și m-au înjurat, ba chiar au încercat să mă cotonogească. Noroc că m-am ascuns în podul șurii!
- Și eu cum să te ajut?
- Îți dau o mie de lei să-mi scrii o reclamație, că știu că te pricepi.
- Ține-ți banii, omule, că n-am trebuință! Câți copii ai?
- Zece!
- I-ai dat la școli?
- Numai pe cei mici, că pe cei mari nu-i primește fără adeverință de la colectivă!
- Am înțeles! Dragul meu, eu am să te ajut, că văd că ești la necaz și ai copii mulți. Hârtia pe care o să ți-o scriu o să le fie mai de folos copiilor, decât matale, crede-mă! Zi-mi numele întreg și domiciliul!
Am băgat o foaie în mașină, am scris câteva rânduri, apoi i-am întins condeiul muiat în călimară:
- Semnează!
Omul și-a pus semnătura în josul paginii, fără să citească.
Am împăturit foaia, am băgat-o într-un plic, l-am lipit și l-am sigilat cu ceară roșie.
- Să-l duci la primărie și să i-l dai primarului în mână, numai lui! Să nu-l deschizi, că încalci legea! Hârtia asta îi secret de stat!
Țăranul mi-a mulțumit și s-a întors în sat. Nici nu a trecut pe acasă, s-a dus glonț la primar. Primarul a deschis plicul și a citit hârtia. O dată, încă o dată și încă o dată. S-a ridicat de pe scaun si i-a întins mâna:
- Bine că ți-au venit mințile la cap, omule, te felicit!
- Pentru ce mă feliciți, dom' primar?
- Pentru cererea de intrare în colectivă!
- Care cerere?
- Asta din mâna mea! Sau nu-i semnătura ta aicea?
- Ba, a mea îi!
- Atunci, se cheamă că ai devenit de-al nostru, colectivist. Ai să vezi că n-o să-ți pară rău!
Țăranului i-a fost rușine să-i spună primarului că l-a păcălit Toader Florea. S-o fi gândit: "O ști ceva hoțomanul acela bătrân, de mi-a făcut boacăna asta! Da' eu tot nu-l iert!" Și uite așa a ajuns unul dintre primii membri de colectivă din sat. Supărat pe mine a rămas multă vreme. Când ne întâlneam prin târg, se făcea că nu mă vede și trecea pe partea cealaltă a uliței.
Într-o zi m-au chemat la raionul de partid. M-au băgat chiar în biroul primului secretar. Așezat pe un scaun, l-am găsit chiar pe omul meu.
Primul secretar mi-a făcut semn să mă așez, pe un al doilea scaun, pus față în față cu cel al țăranului. S-a ridicat din spatele biroului, și-a aprins o țigară și a început să umble prin încăpere. Din când în când, întorcea privirea spre noi. Zâmbea. A făcut asta, în tăcere, preț de câteva minute, apoi m-a întrebat:
- Îl cunoști pe tovarășul?
- Da, oarecum!
- Cum adică "oarecum"? Zi-mi cum l-ai cunoscut?
- Venea câteodată să mă roage să-i fac câte o hârtie, o cerere, o reclamație...
- Reclamație?
- Da, odată m-a pus să reclam niște milițieni.
- Și i-ai reclamat?
- Doamne ferește, cum să-i reclam? Păi, Miliția îi a noastră, a poporului, chitită să ne păzească liniștea și avutul!
Primul secretar a dat să zâmbească, dar s-a oprit imediat. Și-a dat seama că nu-i bine să facă asta de față cu țăranul.
- Da' cu altceva nu te simți vinovat?
- Vinovat nu mă simt, da' știu că l-am supărat odată pe gospodarul ăsta.
- Cu ce anume?
- Cu cererea de intrare în colectivă. I-am scris-o și l-am pus să semneze, fără să-i spun ce.
- Și crezi că ai făcut bine?
- Eu cred că da!
S-a întors către țăran:
- Te simți păgubit, bădie?
Țăranul s-a înroșit și a început să-și frece, încurcat, palmele:
- Drept să vă spun, tovarășe prim, păgubit nu mă simt. Io-s om harnic, lucrez și la câmp, și la tâmplărie. Am zile-muncă să le dau și la alții. Mai încoace, m-au făcut brigadier. Copiii mi-au intrat pe la școli, cel mare îi la facultate, o să iasă inginer agronom. Îs mulțumit, da' mi-o fost cam ciudă pe tovarășul ăsta că m-o înșelat!
- Ei, dacă ești mulțumit, mergi sănătos! Pe tovarășul Florea lasă-l pe mâna mea! Îl învăț eu minte să nu mai păcălească oameni nevinovați!
Țăranul a ieșit. Cum s-a închis ușa, primul secretar a început să râdă în hohote:
- Bată-te să te bată! Cum de ți-a dat prin cap așa o bazaconie, omule?
- M-am gândit să-l ajut să vadă, că prea era orb. Să-l ajut pe el, da', mai ales, pe copiii lui.
- Da, da, ai dreptate! Poate că or să-ți mulțumească într-o zi... Da' ia spune, ce le faci oamenilor ăstora de te iubesc așa? Toți cei pe care i-am întrebat mi-au spus că ar intra și în foc pentru Toader Florea. Până și omul ăsta care tocmai a ieșit nu te-a vorbit de rău. Mi-a zis doar că-i oleacă supărat pentru că l-ai păcălit. De ce nu te-ai făcut membru de partid? Noi te cunoaștem, ești om cinstit, cu pregătire, ne-ai ajutat de multe ori. Cum de ai rămas pe dinafară?
- Tovarășe prim, eu aș fi vrut, da' nu m-a întrebat niciodată nimeni dacă vreau. Acuma, e cam târziu să cer, mai am doar doi ani până la pensie... Ce să faceți cu ciolanele mele bătrâne?
(va urma)