Alegeri

Am lipsit o săptămână, pentru o nouă operație. Un nou contact, plin de învățăminte, cu un nivel bazal al vieții sociale, cel al tratamentului bolnavilor. Și, ca și data trecută, câtuși de puțin negativ. Lume de toată mâna (cei din elita prădătoare se tratează în altă parte, peste hotare), medici simpatici și asistente îndatoritoare, o rutină cotidiană cu care te obișnuiești nolens volens, pentru că depinzi de ea. Vecini de rezerva de două paturi: doi operați de prostată și un bătrânel de 80 de ani dintr-un sat din Vrancea, surd bocnă și monosilabic, cu o hernie inghinală, vecin de care m-am atașat, pentru că vorbea, prin mine, cu fata de la Brăila, iar nepoata din București îl mai vizita când și când. Aici, în locuri ca acestea, se exersează virtuțile elementare ale carității și într-ajutorării minimale, de care depindem toți. Ne-am obișnuim să probozim sistemul, cu atât mai mult cu cât îl cunoaștem mai puțin. Nu sunt un insider, ci doar, din nefericire pentru mine, un beneficiar și spun că, încă, lucrurile funcționează: la limita de avarie, dar funcționează.

Estimp, lucrurile se petrec în afara zidurilor de spital. Au fost alegeri de președinți și consilii de filiale ale OAR. Culmea, s-a întrunit cvorum și la București sâmbătă și a fost reales președintele actual, Emil Ivănescu. M-am bucurat. Emil e o persoană tonică, echilibrată, mondenă, care, mai dinainte de a fi devenit prima oară președinte, dădea semne că vrea să ofere o mai mare vizibilitate profesiunii de arhitect, nu doar în București: expozițiile anuale de arhitectură le-a adus mai în spațiul public (ultima data la Așezămintele Brătianu). E un câștig pentru breaslă. Contracandidații d-sale nu cred că au avut șanse reale, deși se remarcă, la rândul lor, în spațiul public, măcar între arhitecți, cu poziții tranșante, uneori chiar radicale. Nu am văzut pe nimeni din conducerea locală sau națională a ordinului discutând cu politicienii, aleși sau din administrație, și aceasta este o carență străveche și nereparată; or, acolo se decid lucrurile și acolo lucrează lobby-ul constructorilor, nu în expoziții și vernisaje.

Uneori, se cade la extremă: un fost candidat la poziția de președinte anunța că singurul criteriu după care va vota, la președinte și la consiliu, este numărul de mii și mii de metri pătrați proiectați de respectiva / respectivul candidat. Cu alte cuvinte, practica te face reprezentativ și cunoscător într-ale problemelor reale ale arhitecturii din patrie. Poate că nici cu șublerul, dar nici cu autobasculanta nu se măsoară valorile necesare unei astfel de poziții gingașe. Proiectarea cu hectarul nu incumbă vreo calitate discernabilă, alta decât buna conexiune cu investitorii / speculatorii imobiliari și, eventual, cu autoritățile avizatoare, locale sau naționale. Ar dori să schimbe aceste sisteme de relații respectivii? Mă îndoiesc: dacă funcționează pentru dânșii, de ce ar face-o? Deci, Emil ne va conduce încă patru ani, ceea ce nu este deloc rău. Felicitări, domnule coleg, dragă domnule președinte al celei mai mari filiale a OAR.

Tot în acest răstimp, s-a reales și președinta Uniunii Arhitecților, doamna arh. Ileana Tureanu, pe care am onoarea să o cunosc încă de când era colaboratoare de bază și de vază la revista Arhitectura și, apoi, ca organizatoare a concursului internațional de urbanism București 2000, din 1995-6. Lucrurile au prins viteză și coerență de când sunt coordonate de domnia sa, așa că și aici realegerea este o garanție a activităților culturale ale breslei, mai cu seamă a celor externe.