Pictura este o artă mută. Sau, oricum, cel mult mărunt zgomotoasă, dar, oricum, nevorbitoare: te face - ca pe mine, acum - să vorbești, dar ea, în sine, mai curînd, să spunem, să ciulim urechile și să ascultăm (ca să auzim), mai curînd, așadar, plescăie, bufnește mărunt, icnește subtil, poate uneori pîrîi, dar, de fapt, tace. Așa cum o arat Pictorul, aici, pictura este mai aproape de modelaj.
Care este mai aproape de zidărie. Pictorul, aici, clădește, construiește materie, substanță. Care nu există deja, nu pare a fi dată, ci trebuie pur și simplu creată, înainte chiar de a picta și tocmai pentru a putea să pictezi, ca să ai cum și cu ce să pictezi. Sau tocmai asta înseamnă a picta, tocmai într-o astfel de "pregătire a materialelor" (și de producere a uneltelor) constă, de fapt, Facerea, adică și Pictura?
Pictura, faptul de a picta, este prin urmare retrasă într-un fel de prealabil. Devine, prin urmare, sau este arătată, exhibată, performată (și pre-formată) ca fiind o nesfărșită pregătire - și creare, preparare a fondului, a fundalului, a grundului, dacă nu chiar, poate, a pînzei, a suportului, și, dincolo, la fel de regresiv, de "în amonte" spre lume, realitatea însăși. Dincoace - sau dincolo de tablou - pictura, iată, zidește.
Calm, aplicat, imperturbabil, Pictorul construiește nu forma, ci materia care face posibile formele, sub-stratul culorilor și al formelor (la propriu), care, surpriză, deși nevăzut, pentru ca formele și culorile vizibile să fie posibile, trebuie să fie deja, în ascuns, "îngropat", figură și culoare. Materia, din nou, nu este dată. Iar tabloul este paleta însăși.
Pictura creează materia însăși a lumii, iar pentru a vedea asta trebuie să o auzi.
Pictura - în sens de desen, contur, figură, chip, față, întruchipare, și culoare, adică vedere și viziune a(supra) lumii - trebuie făcută posibilă, pictura e doar posibilitatea unei culori, așa cum spune chiar titlul acestui "tablou vivant", iar această posibilitate nu este dată, nu există deja, ci trebuie creată - și poate abia acolo acționează, esențial, Pictura. Arta este, poate, doar esențiala, inevitabila, obligatoria crearea a posibilității artei. Neîncetat. La nesfîrșit. Prin muncă ascunsă în straturi cărora vocea, scrisul, mereu alte și alte straturi și limbaje, trebuie să le semnaleze prezența nevăzută, existența de temelie și ca fundament, obligatoriu nevăzută, ascunsă, îngropată. Dar îngropată în vederea, în percepția însăși.
Care este mai aproape de zidărie. Pictorul, aici, clădește, construiește materie, substanță. Care nu există deja, nu pare a fi dată, ci trebuie pur și simplu creată, înainte chiar de a picta și tocmai pentru a putea să pictezi, ca să ai cum și cu ce să pictezi. Sau tocmai asta înseamnă a picta, tocmai într-o astfel de "pregătire a materialelor" (și de producere a uneltelor) constă, de fapt, Facerea, adică și Pictura?
Pictura, faptul de a picta, este prin urmare retrasă într-un fel de prealabil. Devine, prin urmare, sau este arătată, exhibată, performată (și pre-formată) ca fiind o nesfărșită pregătire - și creare, preparare a fondului, a fundalului, a grundului, dacă nu chiar, poate, a pînzei, a suportului, și, dincolo, la fel de regresiv, de "în amonte" spre lume, realitatea însăși. Dincoace - sau dincolo de tablou - pictura, iată, zidește.
Calm, aplicat, imperturbabil, Pictorul construiește nu forma, ci materia care face posibile formele, sub-stratul culorilor și al formelor (la propriu), care, surpriză, deși nevăzut, pentru ca formele și culorile vizibile să fie posibile, trebuie să fie deja, în ascuns, "îngropat", figură și culoare. Materia, din nou, nu este dată. Iar tabloul este paleta însăși.
Pictura creează materia însăși a lumii, iar pentru a vedea asta trebuie să o auzi.
Pictura - în sens de desen, contur, figură, chip, față, întruchipare, și culoare, adică vedere și viziune a(supra) lumii - trebuie făcută posibilă, pictura e doar posibilitatea unei culori, așa cum spune chiar titlul acestui "tablou vivant", iar această posibilitate nu este dată, nu există deja, ci trebuie creată - și poate abia acolo acționează, esențial, Pictura. Arta este, poate, doar esențiala, inevitabila, obligatoria crearea a posibilității artei. Neîncetat. La nesfîrșit. Prin muncă ascunsă în straturi cărora vocea, scrisul, mereu alte și alte straturi și limbaje, trebuie să le semnaleze prezența nevăzută, existența de temelie și ca fundament, obligatoriu nevăzută, ascunsă, îngropată. Dar îngropată în vederea, în percepția însăși.