14.06.2022
La sfârșitul lunii iunie 2022, se va juriza la Iași concursul internațional cu invitați organizat în vederea unei soluții pentru amplasamentul numit Sfântul Andrei, din latura dreaptă, spre Bahlui, a Palatului Culturii. Patru firme de top mondial participă și toți cei implicați, de la dezvoltator la autorități locale și de la juriu la societatea civilă, sunt extrem de atenți asupra rezultatelor. De ele va depinde nu numai viitorul acelui loc, dar și soarta concursurilor de arhitectură în România.

Adelina Paisa: Care este moștenirea arhitecturală a Iașului? Care sunt straturile istorico-arhitecturale pe care se construiește acum orașul?
Augustin Ioan: Este o întrebare grea. Evident, există clădiri importante de nivel național din toate vârstele istorice ale orașului, dar există și intenții de rescriere radicală, cu siguranță e cazul Palatului Culturii și a unei părți importante din arhitectura perioadei comuniste. Coabitarea de clădiri de patrimoniu din perioade diferite reprezintă caracteristica foarte pregnantă a centrului. Și nu e o problemă de scară, neapărat: Casa Dosoftei mi se pare mai importantă decât catedrala, care e mai interesantă acum - împreună cu lucrările de subzidire și spațiile obținute, cu, anterioare, cele două corpuri care anturează intrarea principală, ale lui G.M. Cantacuzino -, decât era inițial. Și, în plus, Iașii au ceea ce alte orașe din România nu au: starchitecture îi spunem astăzi, e vorba de o lucrare de Gustave Eiffel. Poate că, în urma concursului, va primi și un ansamblu de semnătură prestigioasă și va da tonul unei înnoiri radicale a modului în care se proiectează și se construiește în țară.

A.P.: Cum facem ca arhitectura contemporană să fie edificată cu respect și gratitudine pentru trecut, în care acesta să nu fie doar o notă de subsol, ci elementul cheie de la care se pornește?
A.I.: Nu există un singur răspuns la întrebarea aceasta, ci, din fericire, nenumărate. Cu siguranță, blocarea dezvoltării, în numele unei realități deja constituite, nu se numără printre aceste soluții, după cum nici demolarea vechiului și înlocuirea lui cu arhitecturi inferioare pre-existentului nu e nici legitimă, nici de dorit, deși se practică deșănțat la noi. De la preluarea elementelor de scară și vocabular formal la clădirea-fundal pe care să se proiecteze monumentul-vedetă și de la co-prezența vechi-nou în / pe aceeași clădire, toate metodele s-au propus, cu varii grade de succes. Un oraș bogat este un oraș în care toate, sau cele mai multe din vârstele sale au lăsat urme însemnate.

A.P.: La Iași se desfășoară în prezent singurul concurs internațional de arhitectură cu participarea unor birouri prestigioase la nivel global, iar dvs. sunteți unul dintre membrii juriului. Care sunt provocările sit-ului respectiv și de ce a simțit promotorul concursului nevoia unei soluții venite din exterior?
A.I.: Eu am acceptat invitația tocmai pentru că investitorul și-a asumat acest risc, al convocării unui concurs internațional. Am scris despre concursul de arhitectură în ultimii 25 de ani și, când ți se oferă ocazia să fii parte din exact ce propăvăduiești, nu poți refuza invitația, dimpotrivă, trebuie să faci tot ce poți ca să fie un succes acest experiment. Dacă va reuși acest prim exemplu, cred că și alți dezvoltatori vor avea curajul să facă un pas similar, chiar dacă va fi un concurs cu invitați doar din țară, sau un concurs național / internațional deschis.
Ca membru al juriului, am aceleași așteptări ca și ceilalți colegi implicați: să fie găsită o soluție valoroasă, exemplară, la problemele ridicate de amplasament. Cred că valoarea unei soluții girate de oricare dintre echipele internaționale implicate va prevala asupra multora din reacțiile negative, anticipate deja, din partea feluritelor niveluri de avizare și a unei părți a publicului.

A.P.: La ce fel de dezvoltare trebuie să se aștepte ieșenii în zona Sfântului Andrei? Care au fost criteriile furnizate concurenților și cum integrează ele opinia comunității?
A.I.: Trebuie să insist pe faptul că tema include, de bună seamă, cerințele dezvoltatorului, fără de care această competiție nu ar fi existat, dar că este condusă în primul rând de relevanța socială a ansamblului care va fi propus acolo. Nu este doar o chestiune de estetică, deși este esențială și aceasta. Modul în care tema cere ca ansamblul propus să se poziționeze în raport cu monumentele din vecinătate, cu poziția urbană foarte complicată, cu funcțiunile multiple cu caracter public cerute - toate acestea doresc să ducă la obținerea unui edificiu care să sporească în primul rând calitatea spațiului public din zonă, a parterului urban (deși acolo, din pricina cornișei, sunt două partere diferite, unul la nivelul pieței Palatului Culturii și unul jos, spre Bahlui). În temă sunt integrate cerințele formulate, prin diferite consultări publice, de către societatea civilă care a dorit să fie parte din proces.

A.P.: Dezvoltatorul dorește să lase Iașului o clădire valoroasă, un reper arhitectural pentru un Iași contemporan. Dincolo de viziunea arhitecților, de ce mai este nevoie ca o clădire să devină cu adevărat emblematică?
A.I.: Asta este o întrebare cu adevărat bună. Adoptarea de către o comunitate este un mister, calitatea arhitecturii fiind, evident, unul dintre criterii, deși nu singurul. Cred că relevanța socială a intervenției, acolo / atunci, joacă un rol, modul în care răspunde unor nevoi colective, poate doar bănuite, dar neformulate încă, înainte de apariția intervenției respective. Contează dacă e parte din voința colectivă a unei comunități, care dorește să se afirme inclusiv prin edificii reprezentative.

0 comentarii

Publicitate

Sus