Durerea lui mă dă târcoale, mă amușină ca un ca un animal flămând
mi se strecoară noaptea sub plapumă și mă atinge tandru
mi se prelinge în ceașca de ceai
îmi bate în fereastră ca o rafală de ploaie
îmi inundă puținele refugii
rănile noastre se cunosc între ele
de aici se trage totul
dar ale mele se usucă repede
sub arșița dorinței
ale lui se deschid în fiecare seară
și îneacă în sânge
fiecare atingere
durerea lui e un gardian înarmat
care ne ia la rost pentru fiecare zvâcnire de exaltare
stă cu gura căscată ca o plantă carnivoră
gata să ne înfulece
trupurile îndrăgostite
durerea lui ne ajunge mereu din urmă
se ține după noi
ca un strigoi capsoman
- Uite, vezi, suntem bine, ne ținem de mână
suntem singurii
în toată piața asta ticsită de damnați
cară-te
lasă-ne în pace
îi spun
dar durerea lui e mereu flămândă
și se luptă
pentru viață
mi se prelinge în trup ca un șuvoi întunecat
îmi îneacă dorința
îmi usucă grădinile
dărâmă punțile
păstrează mereu o distanța de netrecut între noi
ne ține prizonieri
într-un obsedant
aproape împreună
uneori țipă ca o pasăre de pradă
alteori plânge înăbușit ca un animal în agonie
sau scâncește ca un copil rătăcit
durerea lui nu știe cine sunt
și nici nu îi pasă
mă ține încuiată trecutul lui
ca într-o pușcărie de mare securitate
îmi tatuează un număr pe antebraț
îmi spune pe numele altor femei
durerea lui ar vrea să se termine totul
la ora când se lasă seară
suflă peste trupurile noastre îndrăgostite
și ele devin stană de piatră
învie însă la ora dimineții
când se ridică ceața în câmpiile Flandrei
în liniștea aceea adâncă
suntem contemporani cu dinozaurii și cu speciile care nu s-au născut încă
atunci el înțelege
că femeile ca mine nu au minte
nu au trecut
sau viitor
nu am decât uter și sâni
și o voință oarbă de a duce viața mai departe
oricâtă durere s-ar adăpa din frumusețea celui
cu care vor să împartă taina răsăritului