O zi bună

Astăzi e o zi bună. Zilele ca aceasta sunt zile bune. Zile care încep dimineața, au un mijloc și apoi se sfârșesc seara. Mijlocul e împărțit în bucăți legate una de alta în succesiune ca o coloană vertebrală. Acestea sunt zile care au sens. Poate în curând vor fi alt fel de zile. Zile care poate nu vor fi la fel de ușor de parcurs sau descris. Zile în defazaj cu ritmul circadian când te trezești prea devreme sau prea târziu. Zile-labirint, imposibil de navigat. Zile cu ziduri. Niciodată exact la fel. Colorate ușor diferit, dar ziduri. Zile-lipsă-de-voință colorate cu filtru sepia care încetinesc și îngreunează orice mișcare. Zile-durere care rulează în buclă scurtă într-un spațiu restrâns, exasperant ca într-o celulă de închisoare de câțiva metri pătrați. Zile-fără-timp sau zile în care timpul nu curge pentru tine. Timpul tău este înlocuit cu un alt timp, străin, care curge în afara ta și a controlului tău.

Dar azi nu e una din acele zile. Azi e o zi bună. Așa că trezește-te. Oprește alarma de pe telefon și du-te la baie. E timpul să te trezești și să trăiești această zi care, uite, ți-a fost oferită pe tavă. Totul e pregătit pentru tine. Tot ce trebuie să faci e să o trăiești. Să o consumi. Ca pe un produs oarecare. Ea a fost produsă pentru tine, ai câștigat-o și acum poți să o parcurgi. Începe cu apă caldă pe față. Apoi spală-te pe dinți. Nu e nevoie să deschizi încă ochii. Totul e la locul lui și te așteaptă. Nu e nevoie să vezi. Nu încă. Nici nu e nevoie să aprinzi lumina în baie. Totul există în locuri predestinate în ordinea prestabilită pentru ca această zi să poată fi parcursă. Ai terminat. Bun. Acum coboară în bucătărie. Nici o zi bună nu poate începe fără cafea. Cafea cu lapte. De fapt lapte cu cafea considerând proporțiile. Și o linguriță de zahăr brun. Ziua de ieri îți persistă încă amară pe limbă deși te-ai spălat pe dinți cel puțin 3 minute. Nu ai nevoie și de cafea amară. Deci mult lapte și zahăr.

Ia o gură de cafea. Asta e. Prima gură de cafea. Caldă, nu fierbinte. Asta e dovada că azi are potențial să fie o zi bună. O cafea bine făcută e o vertebră importantă a coloanei acestei zile. Acum poți să vezi. Ochii i-ai deschis destul cât să poți să faci cafeaua. Dar acum poți să și vezi. Apropie-te de fereastră. Ce vezi afară e începutul unei noi zi. E aproape la fel ca cea de ieri. Asta e bine. E un semn că o să fie încă o zi bună.

Mai ales dacă mă asculți pe mine. Și îmi urmezi indicațiile. Imaginează-ți că tu ești pilotul de cursă și eu sunt antrenorul și îți transmit informațiile în cască. Ok, păstrând niște limite, tu ești mai degrabă șoferul de taxi și eu sunt vocea de la dispecerat care îți trimite comenzi. Nu trebuie să știi toate cursele pe care le ai de făcut azi. Doar pe următoarea. Așadar primul tău obiectiv de atins este să te pregătești să mergi la lucru.

Mai întâi un mic dejun rapid. Toast ușor ars peste care pui imediat unt. Peste untul topit, dulceață. Alternează mușcăturile din felia de toast cu mici guri de cafea. Ai grijă să nu termini una înaintea celeilalte. Încă puțin. Mai ai o îmbucătură. Nu mai visa. Mănâncă. Nu ai timp să visezi. Acum trebuie să te îmbraci. Cum cu ce? Ce contează? Orice blugi relativ curați care te încap. Un tricou. Nu ăla gri deschis, arăți gras în el. Ăla negru. Altceva mai trebuie? Scoate telefonul. Caută pe Google: meteo azi. Plouă? Nu, e soare și frumos. Nu e nevoie de geacă. Ia rucsacul. Verifică-l. Ai tot ce îți trebuie pentru birou?

De ce trebuie să mergi la muncă azi? O zi bună pentru cine? Nu pentru tine. Mai bine stai acasă. Găsește o scuză. Ești bolnav. Sau altceva. Dezbracă-te și bagă-te la loc în pat. După ce te trezești poți să te uiți la filme și să mănânci chipsuri. Să faci orice vrei tu, nu ce vor alții.

Hei, de ce te-ai oprit? Nu ai timp de asta. Concentrează-te. O să întârzii la lucru. Așa. Închide rucsacul. Încalță-te. Ieși pe ușă. Da, văd că nu ai chef azi. Dar ai nevoie de bani. Ca să plătești chiria și mâncarea din frigider. Și accesul la Internet. Și abonamentul de Netflix sau cel de muzică. Și restul lucrurilor care îți fac viața incredibilă. Nu e timp de nazurile tale. Urcă-ți fundul în mașina. Pornește lista preferată de Spotify și demarează. Intră în angrenaj. Găsește-ți locul printre celelalte rotițe care se deplasează cu scop și direcție printre marcajele desenate cu vopsea albă pe traseele de asfalt ce conectează bucățile din lumea în care ți se permite să trăiești.

Da, exact. E un privilegiu. Să trăiești într-o societate civilizată. Organizată. Unde aproape totul a fost deja gândit pentru tine. Nici nu trebuie să faci prea mare efort. Nu ai nevoie să culegi mâncarea din tufe sau să o alergi și să o omori. Apa e întotdeauna la îndemână, nu la kilometri distanță. Nu te pândește nici un pericol când te apropii de ea, poate doar să aluneci pe podeaua proaspăt spălată de la supermarket. Somnul tău este într-un mediu sigur, uscat, liniștit. Ce motive ai putea avea să nu dormi? Cred că ai prea mult timp la dispoziție. Să gândești. Asta e problema. Privește doar câțiva pași înainte și urmează traseele prestabilite și totul o să fie bine.

Ce trafic e azi. Mai bine stăteai acasă. Acuma ești prins în coloana asta de mașini. Nici o listă de Spotify nu poate ajuta. Parcă mai rău te enervează. Dă volumul mai încet. Strânge volanul până se albesc vârfurile degetelor. Cum ar fi să depășești tot traficul? Pare să nu vină nimeni din direcția opusă. Ar fi ușor. O să te urască toți ceilalți. O să te înjure. Dă-i dracu. Nu e problema ta. Problema ta e că ești blocat în mizeria asta de trafic. Nu e ca și cum ești nerăbdător să ajungi la porcăria de job dar să stai așa în trafic ca vita e prea mult. Virează un pic stânga, scoate-o câțiva metri, vezi dacă ai loc. Nu ai. Fuck.

Nu e loc, ce rost are să te stresezi. Toată lumea așteaptă. Și tu trebuie să aștepți. Să accepți regulile jocului. E singura cale pentru ca toată lumea să obțină mai mult sau mai puțin aceleași beneficii. Ale vieții moderne. Aproape ai ajuns. Hai că nu a fost așa de rău. Parchează-te frumos între două linii albe desenate pe ciment. Urmează aleea cu pavele regulate care te duce la intrarea în clădire. Salută politicos. Da, chiar și pe portarul ăla gras cu coșuri.

Tot timpul se uită la tine ciudat ăsta. Te privește suspicios. Răspunde la salut ca și cum ar zice. "Știu că ceva e în neregulă cu tine". Marș mă grasule. Aș vrea să iau un scaun de aici din hol și să-l rup pe spinarea ta plină de șunci. Fuck, toată lumea a ajuns în același timp. E grămadă la lifturi. Mai bine stăteai acasă. Acuma puteai fi sub pătură.

Ai răbdare. Sunt patru lifturi. În curând se va elibera unul din ele. Sistemul e bine gândit pentru astfel de situații.

Toată lumea a încăput în lifturile libere. Numai tu ai rămas pe dinafară. Mai bine te duceai pe scări. Hm. Cine o fi asta. Nu ai mai văzut-o până acum. Salut-o politicos, zâmbește-i. Ți-a răspuns scurt și s-a așezat la liftul de lângă. Ușor în fața ta. Management. Sau legal. Nu HR. HR-ul nu se îmbracă așa îndrăzneț. Părul prins într-un coc foarte strâns. Nici un fir de păr de la ceafă nu a reușit să scape din strânsoare. Taior lejer peste cămașa albă, primii doi nasturi de sus desfăcuți, fustă până deasupra genunchilor, fără ciorapi. Hm, ar fi completat bine outfitul niște ciorapi negri dar e prea cald afară. Pantofi cu toc de înălțime medie. Are o mapă groasă pe care o strânge la piept cu mâna stângă și o geantă de piele în mâna dreaptă. Sigur nu e HR. Nu au nevoie de atâta hârțogăraie.

Da, e foarte atractivă, dar nu o mai privi așa insistent. Femeile au un simț pentru astfel de lucruri. O să realizeze că e privită (mai ales așa cum o faci tu) și s-ar putea să ai probleme. Mai bine privește afișajul liftului din fața ta și vezi la ce etaj e liftul tău. Etajul 8. Mai ai puțin de așteptat și gata.

Și liftul ei? Etajul 12. Se apleacă și mai apasă odată pe buton să cheme liftul. Se grăbește. Când s-a aplecat o suviță de păr i s-a desprins de după ureche. Face un gest din cap să o aranjeze pentru că are mâinile ocupate și făcând asta îți aruncă o privire fugitivă. Ai anticipat la fix și te-ai întors spre liftul tău. Nu te-a văzut. Poate ar trebui să îi zici ceva. Să te prezinți. Să faci cunoștință. Dar asta nu se termină bine de obicei. De obicei ce scoți tu pe gură sună bizar, bâlbâit. Ele îți răspund ușor jenate, uneori iritatate, alteori politicos dar de fiecare dată e clar că se află într-o situație neplăcută. Adică într-o discuție cu tine. Te enervează ideea de a fi respins. Fuck her. Cine se crede și asta.

Oricum nu e o idee bună să intri în vorbă cu o femeie străină într-un mediu profesional mai ales în vremurile astea. Așteaptă-ți liftul în liniște și nu crea probleme când nu e cazul. Etajul 3. Aproape a ajuns.

S-a oprit la etajul 3. E acolo de câteva minute. Cineva blochează liftul. Poate vor să care ceva. Shit. Ești deja în întârziere. De aia nici nu mai e nimeni în hol. Numai tu cu ea. Restul au ajuns deja la birou. Și ea se precipită și își privește scurt ceasul de la mâna dreaptă. Liftul ei ajunge până la urmă primul. Norocul tău. Înghite-ți rânjetul. Hai, intră. Ai avut noroc de data asta. Un lift numai pentru tine și ea. Te întreabă la ce etaj mergi. Apasă butonul tău. Apoi pe al ei. Patru etaje mai sus. Da, ai avut dreptate. Management. Șefă. Cine știe pe sub câte birouri a îngenuncheat să ajungă acolo.

Ce îndrăzneală și numai să gândești așa ceva. Uite cum îți bate inima. Trebuia să aștepți liftul tău mai bine. Stai naibii în colțul tău de lift și nu zi nimic. Nu e o idee deloc bună ce ai făcut. Nu te mai holba la ea. Sigur își dă seama și probabil o face să se simtă foarte inconfortabil.

Și ce dacă? E șansa ta. E norocul tău că liftul ei a venit primul. Adulmecă-i parfumul scump. Simte-i căldura pe care o emană. Atinge-i cu privirea ta fiecare centimetru de piele pe care l-a lăsat dezvelit și dezbracă-i în imaginație pe cei acoperiți. Știe ce face. Știe că e provocatoare. Între pielea ta și pielea ei nu e decât un pas și câțiva milimetri de material textil. Dacă ai face acel pas și ai înfige mâna ca o gheară în spațiul dintre doi nasturi și ai trage puternic probabil că ai reuși să îi rupi dintr-o singură mișcare aproape toți nasturii. Cum ar fi asta?

Ai înnebunit?! Nici nu ar trebui să te gândești la asta. Dacă ar știi la ce te gândești probabil că ți-ai pierde jobul instantaneu. Sau mai rău. Totul ar fi pierdut pentru tine. Locul tău călduț în sistemul ăsta care funcționează atât de bine pentru tine ar fi instantaneu și total compromis. Nu te mai gândi la tâmpenii și nu te mai chiorî la ea. Privește afișajul și așteaptă cuminte să arate etajul tău.

Liftul se oprește. E etajul tău. Nu uita să inspiri puternic când treci pe lângă ea. E ultima ta șansă să obții ceva. Să capturezi acest moment și să iei o mică parte din ea cu tine. Un mic suvenir olfactiv al combinației de parfum și piele caldă. Poate nu vă veți mai întâlni niciodată. Probabil nici nu lucrează aici și a venit doar pentru o întâlnire. Îndrăznește. Norocul este cu cei care au curaj. Fă-o în treacăt ca și cum ai suspina pentru că te pregătești pentru o zi grea. Întoarce-te când ieși din lift ca și cum ai greșit direcția sau vrei să verifici etajul la care ești și mai privește-o o ultimă dată. Poate vei reuși să faci contact vizual și să îi zici ceva. E rezemată cu umărul stâng de marginea liftului. Și-a mutat greutatea pe piciorul stâng și îl balansează pe dreptul ușor pe tocul pantofului cu picioarele ușor desfăcute. Privește în sus plictisită, dezinteresată de persoana ta. Ușile se închid. Simți un gol în stomac. Ca și cum ai pierdut ceva important. Ca și cum ai avut ceva special și l-ai pierdut brusc și pentru totdeauna.

Ce prostie. E clar că nu ai putea avea niciodată nimic în comun cu cineva ca ea. Poate ți-e clar acum. Acum că ai terminat cu distracția chiar trebuie să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut. Te așteaptă o listă de taskuri de parcurs, de executat. Ce mizerie. Totul e pregătit pentru tine. E atât de simplu. Scrie niște email-uri. Dă câteva telefoane. Fii politicos, zâmbește. Mai ales zâmbește. Zâmbește chiar și când vorbești la telefon. E ca și cum ai juca un rol. Trebuie să crezi în el ca să fii credibil. Fă glume ușoare și conversație lejeră. Dacă o să le placă de tine totul o să fie mai ușor. Nu îți exprima nemulțumirea. Mai ales nu într-un fel strident. Lasă-te dirijat. Lasă-te condus. Acceptă-ți rolul în mecanismul uriaș din care faci parte și pe care nu ai cum să îl înțelegi din perspectiva ta măruntă. Fă asta până la pauza de masă. Apoi mergi la masă cu colegii și fă conversație măruntă despre lucruri neimportante, necontroversate. După pauză revino la birou și fă același lucru până termini lista de obiective. Dacă le termini. Dacă nu, ca azi, trebuie să rămâi peste program. Dacă nu ai irosi timpul aiurea poate ai termina la timp. În jurul tău biroul se golește. E mai bine așa. O să fie mai liniște. Te poți concentra să termini. Încă puțin. Afară e întuneric deja. Ți-e foame. E destul pentru azi. Închide calculatorul. Aranjează puțin biroul și du-te acasă. Coboară în parcare. Mai sunt doar câteva mașini. Măcar nu mai e trafic la ora asta. Ce listă de Spotify vrei? Ceva relaxant după ziua asta lungă. Trebuie să te hotărăști. Trebuie să te decizi. Nu e așa greu. Hai că ești aici deja de câteva minute.

Cineva traversează parcarea. E ea. Probabil a lucrat până târziu. Vezi, aveți ceva în comun totuși. Pare obosită. Părul nu mai pare la fel de aranjat. Cămașa e ușor dezordonată, cu cute și ieșită puțin din fustă. În mâna dreaptă are aceeași geantă de dimineață. Poartă taiorul pe antebrațul stâng în timp ce își privește telefonul. Nici nu se uită pe unde merge. Trece la doar câțiva metri de mașina ta și nici nu te vede. "Ce frumoasă e!" gândești și buzele tale se desfac ușor ca și cum ai vrea să și verbalizezi această revelație care te-a lovit direct în plex și ți-a tăiat pentru câteva clipe respirația. O privești fix, cu îndrăzneală, pentru că nu te vede. Strângi din dinți. Pupilele tale se dilată. Pulsul îți crește. Ceva în tine se trezește. Ceva instinctual. Primar. Simți momentul. Simți oportunitatea. O urmărești cu privirea în oglinda retrovizoare. Intră în mașina ei. E parcată chiar în spatele tău. Și ea zăbovește. Poate își caută și ea o listă potrivită de Spotify. Sau poate doar așteaptă să i se conecteze Bluetooth-ul la mașină. Bluetooth-ul! Deschide-ți telefonul. Caută dispozitive în proximitate. "Laura's iPhone". Laura. E un nume bun. I se potrivește. Laura își desface părul negru, aruncă o privire fugitivă în oglinda de curtoazie, apoi demarează, te depășește și se îndreaptă spre ieșire. Urmarește-o!

- Ce? Ai înnebunit? Oprește-te. Nici vorbă. De ce să faci asta!
- E o plimbare cu mașina. Nu faci nimic rău.
- Hai acasă mai bine. Pierzi timpul. O să ratezi și cina.
- Nu ți-e foame. Nu-ți mai e foame. Urmărește-o. Nu ești curios unde stă Laura? Văd că zâmbești. Să înțeleg că da.
- Ce rost are? Nimic bun nu poate ieși din asta. Dacă își dă seama că e urmărită? Ce o să faci atunci?
- E noapte. Ești la o distanță sigură de ea. Oricum nu vede decât farurile. Nu vede numărul de la mașină sau alte detalii. Probabil nici nu își dă seama ce mașină ai. Urmează-ți instinctele. Urmărește-o.
- Uite, am ieșit din oraș. Sunteți doar voi doi pe drum. Sigur o să își dea seama că e urmărită. Dacă sună la poliție și te opresc? Dacă o să afle cine ești? O să îți pierzi jobul sau poate și mai rău.
- De ce ar trebui să îți pese? Jobul tău oricum e nașpa. Cel mai probabil din cauza ticăloșilor din management ca ea. Ei fac regulile și planul de lucru și obiectivele imposibil de atins. Și fraierii ca tine trebuie să accepte să fie dominați și să participe la un joc la care nu au cum să câștige. Ei bine, s-ar părea că șansa îți surâde. În sfârșit avantajul e de partea ta.
- Ce avantaj? Hai mai bine acasă. Ai mers prea departe. La propriu și la figurat. Unde ai ajuns? Pare să fie un motel la marginea orașului. A parcat în fața camerei. Ok, ți-ai satisfăcut curiozitatea. Stă la un motel. Probabil e în vizită de afaceri. Ești mulțumit? Acum du-te acasă. Încă nu e prea târziu pentru tine. Încă nu ai depășit punctul de unde nu te mai poți întoarce. Uite, s-a dat jos din mașină, vorbește la telefon. Poate chiar acum sună un prieten sau la poliție că cineva o urmărește. Dacă au camere video aici?
- Vorbește într-adevăr la telefon, dar nu pare stresată. Nu știe. Nici prin cap nu îi trece. Se îndreaptă spre cameră. Își pune telefonul între ureche și umăr. Caută ceva în geantă. Probabil cheia. Era să o scape. Lumina de lângă camera ei nu merge. E întuneric. Chiar dacă ar fi camere video nu s-ar vedea nimic. Continuă să vorbească. S-a oprit. Ascultă. A terminat. Deschide ușa. Intră. Aprinde lumina. Se vede o fantă de lumină între marginea ușii și toc. A uitat ușa deschisă. Ce greșeală, Laura. Ce greșeală.
- Poate mai are ceva de adus din mașină. Sau poate a lăsat-o dinadins pentru că e foarte cald în cameră.
- Nu a tras perdelele. Se descalță. Își dă jos cămașa. Rămâne în sutien. Probabil și-a dat jos și fusta dar nu se vede de aici de unde ești. Du-te mai aproape. În partea aia nu este lumină. Nu o să te vadă nimeni. Uită-te pe fereastră. Hainele ei sunt aruncate pe jos. E la duș.
- Să nu îndrăznești. Oprește-te. Nu intra. Ar putea ieși de la duș în orice clipă. E o nebunie. Oprește-te acum, întoarce-te la mașină și roagă-te să nu te fi văzut nimeni.
- Sau... Sau ai putea să intri. Ai putea să intri și să ocupi această cameră de motel. Să o faci a ta. Să posezi toate lucrurile și nu numai lucrurile. Să le faci ale tale. Toate hainele încă ușor calde, impregnate cu mirosul ei. Și ce dacă ar ieși de la duș? E camera ta. Ea e în camera ta. Faci ce vrei tu în camera ta. Tu ești șeful. Închide ochii pentru o clipă și imaginează-ți Imaginează-ți cât de fericit te-ar face. Nu te gândi la consecințe. Meriți să fii fericit. De ce nu? Muncești din greu. Contribui. Respecți regulile. Meriți să fii răsplătit. E o oportunitate rară. Un cadou împachetat frumos pentru tine. Tot ce trebuie să faci e să îl desfaci și să îl consumi. E ziua ta. Și s-ar părea că în sfârșit o să fie o zi bună..