Următoarele lucruri rămân: este prima oară când un dezvoltator privat din România supune concursului un amplasament, ba chiar unul de o asemenea complexitate. S-au mai făcut concursuri în România, de la București 2000 (1995-6) la catedrala patriarhală (2002) și la concursurile deja dese organizate la Cluj în ultimii ani, dar nu s-a respectat soluția și nu s-a construit (deloc, în primul caz; altundeva și altceva, de către altcineva, în cel de-al doilea caz). Or, aici este vorba despre o investiție privată, iar premiul constă în chiar elaborarea proiectului în vederea edificării. De reușita, deja remarcabilă, a acestui proiect depinde dacă și alți investitori de calibru vor face un gest asemănător în viitor sau nu. Formulele sunt diverse: concurs cu invitați interni sau, ca la Iași, externi, sau concurs deschis cu invitați, sau doar concurs deschis și atât (cu riscul că, poate, nu vor fi suficienți candidați sau nu va exista certitudinea unei soluții optime). Oricare poate fi abordată, deși, privind la experiența franceză, concursul cu invitați camuflează, uneori, aranjamente prealabile între un număr de echipe care își distribuie pe rând rezultate în prealabil știute.
La Iași a existat dorința de a invita echipe de prima linie, care să garanteze proiecte în consecință. Chiar dacă a existat o umbra de dezamăgire (nu am fost singurul în această situație), toate proiectele au fost de foarte bună ținută urbană și tehnică, țintind standardul contemporan de sustenabilitate. Arhitectura a fost de diferite calibre și ea a făcut diferența, până la urmă.
