Încălzirea globală, deci. Criza energetică. Războiul de la graniță. Ele ne vor pune în fața unor schimbări inclusiv pe cei ce ne ocupăm de oraș & arhitectura acestuia (că de sate nu se mai ocupă nimeni, ele mor de la sine, prin părăsire, mai ales dacă nu au șansa să fie pe lângă un oraș mare). Vor trebui schimbate normativele de proiectare, asta este evident. Nu mai este relevantă orientarea sud-est pentru spațiile locuite; dimpotrivă, vara, un nord, maximum nord-vest este optim. Trebuie rapid introduse sursele alternative de încălzire, poate chiar două: fotovoltaic și pompe de căldură, întrucât gazul nu e chiar soluția optimă, atât din pricina rușilor, cât și din pricina încălzirii globale. Turbinele eoliene mici, cu ax vertical, sunt răspunsul dinaintea schimbărilor bruște ale maselor de aer, tot timpul anului. Această sursă alternativă obligatorie am introdus-o în normativul de proiectare în deltă, din 2005, devenit ultima HG a guvernului Tăriceanu (normativ recent edulcorat de decidenți cu concursul colegilor arhitecți locali, care nu au avut eleganța să mă invite la vreuna dintre discuțiile d-lor, sau măcar să mă înștiințeze că au aruncat la gunoi munca echipei noastre de la UAUIM ca să le meargă micul d-lor biznis). De asemenea, am introdus panouri solare și în cele cinci micro-sedii ale ARBDD proiectate în urma normativului și pe baza lui. Sulina este cel mai însorit oraș al României, dar se încălzește cu păcură și stă atârnat ca un hoit de sistemul energetic pentru curent, în loc să și-l producă și să dea și altora din delta...
Și nu ne putem opri aici. Trebuie reproiectate sistemele de colectare a apelor pluviale, care refulează la fiecare ploaie mai acătări, cum se întâmplă la Tulcea: aici, dispunerea localității în amfiteatru ar fi trebuit să faciliteze drenarea acestor ape, dar digul construit ca să nu se reverse Dunărea în oraș (și nu a mai făcut-o de decenii) și blocurile înșiruite de-a lungul falezei de arhitecții foarte slabi care le-au proiectat împiedică acest drenaj, așa că orașul devine deltă urbană la fiecare udătură. La fel e și în București, la fel a fost și recent la Craiova. Vor fi din ce în ce mai multe astfel de concentrări de ape într-un interval scurt și sistemele de canalizare actuale nu sunt pregătite să facă față și nu trebuie doar schimbate, ci și complet regândite.
Acolo unde este posibil, trebuie împădurit. Am propus împădurirea așa ziselor centre civice, care au desfigurat centrele istorice ale ziselor municipia (pluralul corect, nu municipii) reședințe de județ după 1967, astfel încât să nu mai fie suprafețe inutil-reflectante de căldură, ci factori de micro-climat local. Nimănui nu îi pasă, în schimb se cheltuiesc sume masive pentru refațadări, ca la Tulcea, a principalelor clădiri administrative (ce a ieșit e semnificativ mai prost decât ce era), sau pentru schimbarea pavimentului (ca la Satu Mare, unde ultimul centru civic județean, delirant proiectat de Nicolae Porumbescu, e considerat de admiratorii săi monument de arhitectură și, deci, intangibil atât în arhitectura, cât și pavajul său). Clădirile trebuie să aibă nu terase necirculabile, ci verzi, ca și fațadele, dacă nu destinate a produce energie electrică sau barem apă caldă, mai ales dacă sunt acoperișuri, care pot fi făcute, acum, din țigle fotovoltaice. Și streșini mai evazate, măcar cât în Bulgaria și Grecia, pentru umbra, dacă tot am prăpădit pădurile.
Înțeleg, decidenții sunt cum sunt, intelectual și cultural vorbind. La fel și unii arhitecți. Dar lucrurile se întâmplă deja, cu sau fără noi. Deșertificarea e în toi, vine dinspre Caracal; lacurile și râurile seacă, de irigații nici nu poate fi vorba, dimpotrivă: vindem apă sistemului de irigații din Ungaria, că ei știu cum se fac lucrurile, nu-s nătângi. Cresc fructe tropicale deja, dar noi insistăm cu culturile mari și complet dependente de paparude și slujbe cu sobor pentru ploaie...
(va urma)