Deșertificarea trebuie înfruntată din vreme, nu doar constatată. Perdele de păduri de protecție și extinderea plantațiilor de viță de vie, precum și trecerea la cultivarea de fructe și legume tropicale. Curmalele deja se fac în Banat și Dobrogea (pe vremea copilăriei mele, fructele nu ajungeau să se coacă), kiwi deja a fost aclimatizat în stațiunea de cercetări a USAMV și, probabil, va trebui gândit (dar cine să facă, într-o agricultură condusă de cine e condusă?) în moduri proactive, de adaptare la noile condiții bioclimatice. Orașele trebuie să (re)planteze perdele de protecție care să regleze clima din spațiul urban, să folosească pentru plantarea de arbori, nu de gazon, spațiile disponibile (despre centrele civice / păduri urbane am scris tot aici, la rubrică, mai demult). Orașele trebuie să planteze de-a lungul străzilor și bulevardelor arbori dătători de umbra. Și să ne reamintim spusele Marthei Bibescu (publicate într-un număr din Secolul 20 dedicat Bucureștilor), cea care cerea, pentru arhitectura urbană, colonade care să umbrească trotuarele. În Maroc, toată arhitectura este așa gândită. Bologna o știți: e la fel încă din Evul Mediu. Dar pentru asta trebuie continuitate la calcane, precum și surmontarea etajului peste trotuar, descărcat apoi prin coloane (sau console, precum copertina de la blocul ARO/Patria, de pe Magheru, făcut în 1930: o cerință unitară pentru toți cei ce proiectează clădiri (cu deschideri) la trotuare.
În mediul rural, bolțile de vie deja asigură umbra și răcoare sezonieră fațadelor, cel puțin în Bărăgan și Dobrogea.
La locuințele individuale, streșinile trebuie extinse, potrivit umbririi din ce în ce mai necesare. Aici, ca și la blocuri, trebuie să regândim orientarea nord, pentru că devine din ce în ce mai interesantă, vara, ușurând povara energetică a sistemelor HVAC. Dacă sunt terase, trebuie înierbate, dacă nu cumva și fațadele; alternativa este aceea de a folosi fiecare orientare bună pentru panouri fotovoltaice (acum, există țigle fotovoltaice, vopsea de fațadă fotovoltaice și bumbi pe ferestre; pe scurt, întreaga latură sud a unei construcții poate produce electricitate, sau măcar apă caldă). Evident, turbinele eoliene cu ax vertical, acolo unde e fezabil (din nou, pe terasele blocurilor), trebuie să apară în peisaj, iar pompele de căldură trebuie să devină omniprezente. Sistemele care să știe de unde e optim să ia energia deja există. Și știm deja că gazul, pe termen mediu, nu mai este o idee bună, dacă nu este din biata producție internă...
În fine, la clădirile înalte, cele care și influențează clima din jur prin reflexive, dar și primesc o parte consistentă de energie solară, eoliană, trebuie regândit raportul plin-gol și, mai ales, dacă mai este fezabil să mai folosim fațadele de sticlă.
Trebuie să colectăm apa de ploaie. Pe vremuri, bunicii mei colectau apa pluvială și o foloseau la spălat rufele. La ce poluare este acum în orașele noastre, nu cred că ea ne mai poate curăța rufele, dar ea poate fi filtrată și refolosită măcar pentru plantele din grădină.
Nu e de glumă și nu trebuie amânat, pentru că proiectăm clădiri pe care le trimitem într-un viitor care a devenit, brusc, absolut imprevizibil, atât climatic, cât și geopolitic.
(va urma)
Notă: Detalii despre The project of the Ferrari Headquarters and Research Center in Maranello, Italy aici.