Tu nu poți memora decât ce-a durut
Eu nu țin minte decât febra
Uit de la mână până la gură tot ce mă lovește
se evaporă imediat
vânătăile mele dispar ca prin farmec
Îmi voi aminti de câte ori mi-am sprijinit capul pe umărul tău
răsuflarea ta zbuciumată
tremurul mâinilor pe care nu îndrăzneam să le mângâi
Tu îți vei aminti vorbele mele întâmplătoare
care nu înseamnă nimic
revolta pe care nu dau doi bani
durerea de care mă lepăd ca de un vis urât
când mă se pare că mă vezi aievea
Vei spune că nu te-am înțeles că nu te-am auzit
vei contoriza toate cele rostite într-un ritual morbid
îți vei aminti fiecare silabă de care mă fac vinovată
fiecare icnet de ciudă sau de respingere
eu îmi voi aminti în schimb fiecare surâs și fiecare atingere
mirosul părului tău despletit
fericirea aproape insuportabilă care mă invada când ni se lipeau frunțile
căldura trupurilor descifrându-și misterele
Viața zvâcnea în carnea mea, dansa bezmetic ca o nălucire
din pieptul tău țâșneau fulgere, se isca dintr-odată vântul
mintea ta era plină de lentile, de cuie, de seringi, de sârme, de costume de camuflaj, de umbrele
și sângera cumplit
îți vedeai trupul ca pe un străin
doar eu îl simțeam
doar eu îl puteam atinge
Se face prea mult caz de durere, îmi spuneam
Ar trebui să o lăsăm să curgă, să se verse în canale, să o ridice gunoierii dimineața
dă-o încolo
a fost
rănile s-au închis
din fiecare s-a înălțat un turn de vorbe și sentințe
hruba prin care te miști de colo colo
e o metaforă
întunericul fără ieșire o parabolă
Din durere se pot face medalioane și vitralii
figurine art nouveau
jucării pentru damnații altor ere
Martori întâmplători vor spune că am stat pe aceeași bancă
sau că ne-am ținut de mână
Singur
ai stat în ploaie așteptând o fantomă
pe care să o sfâșii
cu toată furia răsăriturilor risipite
Singură
am mers prin lumina scânteietoare a dimineții
posedată de dorință
am umblat prin orașe diferite
am stat fiecare în banca lui
m-am iubit cu trupul tău abandonat
într-o cameră de tortură
dintr-un trecut pe care nici măcar cuvintele
nu-l mai pot reproduce
În copilărie mirosul teilor mă făcea să visez
la tărâmul tău rece
"când vom fi mari vom locui în cel mai frumos oraș
în cel mai frumos anotimp
în cea mai frumoasă lumină
la cea mai frumoasă vârstă
vom sta pe aceeași bancă privind apa
ne vom atinge ca doi sălbatici
vom rămâne niște paria până la adânci bătrâneți" îți promiteam
așa a fost
și nu ne-am întâlnit