Wild, wild horses, couldn't drag me away
I know I dreamed you a sin and a lie
I have my freedom but I don't have much time"
(Wild Horses - The Rolling Stones - Paris, 23 iulie 2022)
L'année dernière à Marienbad, film din anul 1961, în regia lui Alain Resnais[i]; în această imagine suprarealistă, oamenii aruncă umbre lungi, dar copacii nu, pentru că scena a fost filmată într-o zi cu cer acoperit, iar umbrele au fost pictate ulterior (fotografie: wikicro.icu/Last_Year_at_Marienbad)
Era o dimineață caldă de iulie, și, ascuns sub o șapcă de personaj din Peaky Blinders, cu ochii căutând pe unde să calc, aveam pasul leneș, evitând accidentele de "teren".
Trotuarul de la Podul Știrbey - i-am dat numele din anul construcției sale (1922) podului peste Dâmbovița, fiindcă se află la întâlnirea a două străzi foarte importante: strada Știrbey-Vodă cu Bulevardul Eroilor. Ceea ce vedem astăzi, o platformă din beton, este ce au înțeles edilii de atunci ai Bucureștiului, bref Ceaușescu, să construiască în locul vechiului pod, care cum-necum avea o arhitectură -,
până aproape de intrarea în parcul Cișmigiu am hotărât să fie cel ales dintre sutele, poate miile, de trotuare pe care am mers și de care se leagă povești încă nepovestite.
De mult timp îmi propusesem să scriu despre trotuarele din București.
Ce legătură ar putea fi între trotuarele din București, de fapt un trotuar străbătut "într-o dimineață caldă de iulie", și filmul pomenit mai sus al lui Alain Resnais?
Palatul din film și transformat într-un hotel luxos este imaginea din vis a unei străzi. Este strada pe care oamenii își clădesc și își scriu propriile romane, scenarii de viață, sau de iubire, pe trotuarele căreia se spulberă și se refac iubiri. De multe ori aici abandonăm proiecte, abandonăm prietenii, sau de fapt plutim dincolo de propria noastră minte.
Trotuarul devine un personaj al fiecăruia, deși este al tuturor. Așa că este important cum este făcut, cum este îngrijit.
Umblând cu ochii pe jos mi-am dat seama de ceva ce-mi străbate mintea. Caut un om, cu care cred că m-am mai întâlnit acum ceva timp în urmă. Poate un an? Sau, doar aș fi vrut să ne întâlnim, numai că știind că el are multe și grele, sau importante treburi de făcut, nu-mi făceam prea multe iluzii că se va întâmpla. El și-a organizat liniștea, și-a supravegheat somnul, a umplut camera cu toate cărțile pe care credea că-și dorește să le citească, și-a pus la dispoziție "scule" de scris: pene, cerneală de diferite culori și densității, stilouri, creioane automate, un laptop, hârtie albă, o imprimantă, un ecran mare, mare ca să vadă ce scrie din orice poziție a corpului, chiar și culcat sau într-o rână. L-am rugat să mă lase câteva minute să-l privesc cum gândește, cum scrie, cu ce scrie. După interminabile insistențe a făcut o mică gaură, sau poate era făcută, într-un perete ca să pot vedea patul în care stătea el, patul în care-și ducea viața. Nu era bolnav, nici imobilizat, din contră era chiar vioi, plin de energie. Dar luase hotărârea să se izoleze în camera aceea ca să poată scrie. Dar nu scria. Se uita în tavan și ronțăia, ronțăia biscuiți și alune, sau sorbea cu un pai apa dintr-o cană mare din sticlă. Din când în când striga: "apăăă!, bis cu iți!, aluuune!". Cine era acest misterios personaj?
Să o luăm de la început.
... Era o dimineață caldă de iulie..., aveam pasul leneș...
Trotuarele din asfalt, piatră sau mai știu eu ce material, ceva mai rezistent la ploi, ninsori și îngheț-dezgheț, au apărut destul de târziu în București[iii], până atunci ulițele erau "foarte puțin ceea ce numim noi astăzi uliță"[iv], și așa cum ne scrie Constantin C. Giurescu: "între 1835 și 1872 se pavează cu piatră, granit din Scoția și Italia, apoi granitul străin este înlocuit de preferință prin cel dobrogean, de Turcoaia, care se dovedește a fi excelent și mai ieftin. În privința trotuarelor se folosește mult bazaltul. În 1906 erau în București 388.890 de metri liniari de trotuare, însumând o suprafață de 1.223.885 de metri pătrați, dintre care 672.184 din bazalt artificial, 468.286 din piatră de râu, 61.575 din asfalt și 21.800 din dale."[v].
Mare parte din ceea ce avem sub tălpi când străbatem orașul la pas sunt trotuarele de atunci, peste care s-au pus straturi de asfalt, cu mai multă sau mai puțină grijă; s-au făcut șanțuri pentru repararea sau schimbarea conductelor de apă și gaze, ori diferite alte trasee.
...
Și uite așa, atent pe unde calc, mi-am dat seama că iar sunt în lumea viselor.
Aștept să sosească Zmeul din cartea de povești. Da, am un Zmeu al meu pe care l-am luat mai demult dintr-o carte. Cum, adică? Simplu, l-am smuls din paginile unei cărți, demult, când eram copil și-mi era frică că Zmeul o să vină noaptea să-mi ardă tălpile, cu limbile lui roșii, din flacără de foc. Așa că am rupt pagina cu el, Zmeul, bineînțeles, și am ascuns-o printre paginile unei cărți de geometrie, prima primită la intrarea în liceu... Dar, minune, a ieșit de acolo făcându-și culcuș între firele de păr ale capului meu. Și astfel am reușit să învăț mai repede și să văd uneori ceea ce alții nu vedeau. Sau poate vedeau și nu am știut eu, nici atunci și nici astăzi. Poate de aceea cu unii mă înțeleg, cu alții, deloc. Uneori, când el doarme - pentru că și Zmeii trebuie să se odihnească, deci dorm! -, reușesc să fiu concesiv. Din păcate nu doarme mult. Pretinde că l-am salvat când l-am luat din cartea aceea, unde în pagina de la sfârșit trebuia să moară. Dar știu că este un pic supărat pentru că a rămas cu impresia că până la urmă, eu și alți copii, l-am fi abandonat. Că noi, copii sau oameni mari, am fi dat cartea cu poveștile și nu am mai fi știut pe unde or fi, iar el, Zmeul, ar fi fost uitat. Sigur că, poate, cartea ar fi găsit-o un alt copil, dar el se atașase de mine, și de alții ca mine, eu fiind dintre puținii cărora le era frică de el, și asta îl amuza foarte mult, m-a îndrăgit și, de multe ori, chiar ar fi vrut să mă apere. Eu, însă, îmi dorisem să mă apere Prâslea cel Voinic, care mult mai târziu am constatat că era "forțos", dar minte, ioc!
...
La ora la care mă mișc agale, depășind Podul Eroilor și îndreptându-mă către intrarea în Cișmigiu, strada nu este prea populată, nici cu automobile pe carosabil, nici cu oameni pe trotuare. Totul pare lăsat în voia sorții. Sau poate că oamenii sunt prin clădirile tăcute, muncind în fața unor hârtii sau a unui calculator, în birouri din multele clădiri a căror destinație, de multe ori, nu o poți ghici.
Așa că îmi așez pașii în liniște, ca să nu deranjez. Căutam imaginea acestei liniști!
Pe ce stradă mă aflu când îmi port amintirile și visele? Ce nume are strada? (Las deoparte faptul că venirea tancurilor rusești ne-a adus în dar comunismul, care printre altele a schimbat denumirile multor străzi din București, în scopul de a șterge numele care aminteau momente și personalități din istoria neamului, ca să fie trecute în uitare.)
Ce este trist este că orașul București, capitală a României, a făcut mulți și mici pași ca străzile să poată fi găsite mai ușor. În prima jumătate a secolului al 19-lea, în urma războiului ruso-turc, capitala a fost sub ocupație austriacă și atunci este pentru prima oară când apar la intersecțiile străzilor tăblițe cu denumirea acestora. Dar peste puțini ani acest obicei dispare. De abia în secolul al 20-lea, prin anii 1920, Regele Ferdinand aprobă și semnează un Proiect de regulament pentru nomenclatura străzilor în București, publicat la data de 11 iunie 1920, în Monitorul Oficial[vi]. Acest Regulament va intra în vigoare în anii 1930, forțat și de necesitatea încheierii recensământului populației.[vii]
"Există o mare voluptate în a da nume străzilor"[viii], dar de multe ori numele străzilor sunt la bunul plac al momentului istoric:
"Discuțiunea se închide și Consiliul găsind propunerea D-lui Locotenent de Primar, o aprobă întocmai, admite numirile propuse de D-sa și decide a se schimba d'uă cam dată nomenclatura următoarelor strade: Calea Mogoșoaiei, în calea Victoriei. Strada Herăstrău, în calea Dorobanților. Calea Vergului, în calea Călărașilor. (...) Strada Târgoviște, în strada Griviței. Strada Belvedere, în strada Plevna. Calea Vergului, în calea Călărașilor. Strada Craiovei, în calea Rahovei. Strada Germană, în strada Smârdanu. Strada Spirei, în strada 13 Septembre. Strada Filaretu, în strada 11 Iuniu. Bulevardul din vale de la strada Brezoianu spre Cotroceni în Bulevardul Independenței. Totuădată Consiliul lasă ca D. Locotenent de Primar să facă alegerea tablelor și decide a se comanda îndată facerea lor acordând pentru plata costului lor creditul necesar cu încuviințarea Ministerului conform legei"[ix]
Strada Știrbey-Vodă 1900 ... 1941
O pasăre stă la umbră și tace! Nu mi-a răspuns nici măcar la: "Bună ziua, pasăre frumoasă!"
Mi-am căutat batista să-mi șterg fruntea pe care alunecau două picături de sudoare și am găsit bucățile de imagini, pe unde călcasem cu puțin timp în urmă.
Fiecare bucată de trotuar era plină de miile de urme de tălpi ale celor ce trecuseră, ca și mine, mai grăbiți, sau mai agale, veseli sau îngândurați. Îmi imaginez cum ar arăta dacă aceste urme de tălpi, de tocuri late sau ascuțite, cu desen geometric care te face să nu aluneci când e ud de la ploaie sau zăpadă, sau chiar atunci când e gheață - ce tablou abstract ca desen, dar vocal, dacă ar vorbi, povestind mici frânturi de viață. Poate că urmele lăbuțelor de pisici sau câini ar înveseli peisajul gri al trotuarelor; poate că dacă am vedea acest tablou și am putea asculta pașii, amintirile și cunoașterea oamenilor ne-ar îmbogăți.
Aceste bucățele de trotuare și mici ocheade către carosabil pe unde trec mașinile, autobuze sau orice altfel de motorizate, sunt petele de amintiri ale acelei zile.
Acea zi de iulie, în mijlocul lunii, care a început printr-o vizită de rutină la marele spital de pe malul Dâmboviței, se încheie aici, într-o zi de început de august. Sunt dator să "dezvălui" cine este personajul "misterios" despre care am scris mai sus. Este Domnul Nimeni-Oarecare! Îl putem întâlni uneori pe drumurile noastre, în gândurile și visele noastre.
Din păienjenișul de străzi, bulevarde, străzi mari, străzi mici, lungi sau scurte, alei, fundături, multe cu trotuare, multe încă fără trotuare, am ales strada Știrbey-Vodă, nu neapărat pentru că era pe traseul meu din acea zi, ci pentru că strada poartă numele unui domnitor, cu o soartă nu prea bună, dar care a găsit bucata asta de Românie, Țara Românească, într-o stare foarte asemănătoare cu vremurile pe care le trăim. Aflat între guvernatorul Rusiei, Kiseleff, reprezentantul Austriei și bineînțeles cel al Turciei, toți trei jefuind în acord cu puterea lor, prințul Știrbey, domn al Țării Românești, a adus cu sufletul său mult bine țerii și obiditului popor.
"Cetitorii vor afla aici rapoarte consulare francese, extrase de ziare, socoteli, felurite acte de administrație. La sfîrșit sînt cîteva scrisori ale lui Vodă Știrbei, și cea din urmă dintre ele, foarte frumoasă, e o dovadă a loialității desăvîrșite pe care a dovedit-o față de Carol, acela care, fiind odată Domn, nu înțelegea să se coboare uneltind ca pretendent. Alte asemenea scrisori vor fi aduse înainte într-o scurtă "Viață a lui Știrbel-Vodă", care va apărea în curînd în volum, după ce va fi cetită în Academia Romînă". Martie 1905. N. Iorga[x]
Cam atât!
(București, august 2022)
[iii] Apariția și evoluția denumirilor de străzi din București, Irina Stănculescu, muzeulbucurestiului.ro/Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie
[iv] Mahalalele bucureștene, Ionescu-Gion, G., în Gazeta municipală, anul II, no. 53, 22 ianuarie 1933, p. I.
[v] Istoria Bucureștilor de Constantin Giurescu, ediția a II-a revăzută, Editura Vremea, București, pag. 742
[vii] Legea recensământului general al populației (promulgată cu înaltul decret regal Nr. 978 din 20 Martie 1930 și publicată în Monitorul Oficial Nr. 66 din 21 Martie 1930) prevedea ca "cel puțin cu 6 luni înainte de facerea recensământului, toate autoritățile comunale: municipii, orașe și comune rurale, vor lua măsuri pentru revizuirea și completarea nomenclaturii străzilor și șoselelor, precum și pentru numerotarea caselor"
[viii] Motto-citat din cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade" de Andreea Răsuceanu, cap. III. Spre o geografie mitică, citat din Walter Benjamin, The Arcades Project.
[x] Mărturii istorice privitoare la viața și domnia lui Stirbei-Vodă (Ca urmare la Corespondența lui Știrbei-Vodă, I) publicate prin îngrijirea și cu cheltuiala lui N. Iorga, București, Institutul de Arte Grafice și Editură Minerva, Strada Regală, No. 6, 1905, wikimedia.org/Iorga-Mărturii-istorice-privitoare-la-viața-și-domnia-lui-Știrbei-Vodă