Interdisciplinară, tabăra aducea laolaltă studenți de la arhitectură, dar și masteranzi de-ai regretatului profesor Vintilă Mihăilescu, cu care am colaborat mult și bine în anii dinainte, dânsul trimițându-mi masteranzi interesați de teme situate în interregn, între arhitectură, sociologie sau politică de-a dreptul. Acești studenți, veniți dinspre umanioare, făceau o cercetare foarte interesantă, care la Cincinnati se numea POE (post occupancy evaluation); pe scurt, evaluau ce se întâmplă cu clădirile locuite la intervale de 6-12 luni și anual, după aceea, obținând informații care, prin feedback, erau ulterior introduce în deciziile de proiectare.
Așa s-a aflat, spre pildă, că înzestrarea cu locuințe noi și fercheșe a celor mai săraci din comunitățile rroma altera relațiile sociale ale acestora cu comunitatea; femeile, de pildă, responsabile cu întreținerea permanentă a adăposturilor familiale sărmane, priveau acum cu pizmă la cele cu case noi, care nu aveau nimic de făcut, stand, mândre, la poartă, unde li se făcuse și băncuțe, pentru stat la tacla și socializat. A fost o consecință neașteptată a faptelor bune. Mi-am reamintit atunci studiile interesante (păcat că nestrânse și într-o carte, să avem ce cita) făcute de arh. Cătălin Berescu despre sărăcia extremă, concluzionate și cu proiecte de arhitectură melioriste.
Alte lucruri se întâmplau pe șantier, spre exasperarea lui Lorin. Unul dintre destinatari umbla prin sat să vândă deja casa care i se pregătea; altul refuza decorația cu ceramic spartă împrejurul ferestrelor și a ușii, à la Gaudi, sau parapeții prispei din paleți de lemn, pe care studenții le credeau cool. Alții, care ne ajutau la construirea casei lor, au dispărut la un moment dat, reapărând mai târziu: certați fiind, am aflat că fuseseră la o pomană; or, dacă nu s-ar fi dus, cum le ceream noi, exasperați, nu ar fi avut ce mânca în ziua respectivă...
În fine, sunt multe de spus și de scris în această temă, a locuirii extreme. Am predat și eu un curs pe această temă, iar la masterul de Antropologia spațiului sacru primul semestru îi era dedicat. Am avut și doctorate bune pe acest subiect, precum acela al dnei dr. arh. Alina Florea, care, acum, are oportunitatea de a aplica o parte din cercetarea proprie la Fundația Habitat for Humanity România, unde soțul dânsei este președinte.
Știu că sunt mai multe astfel de experimente în țară, nu sunt destule niciodată, am zis să circumscriu discuția despre Bunești în contextul temporal din care, cumva, provine (doamna dr. arh. Ana-Maria Goilav este și absolventă a acestui master de Antropologia spațiului sacru, printre foarte multe alte realizări personale).
Dar, văzând pagina isprăvindu-se, Șeherezada, sfioasă, tăcu...
(va urma)