Știam câte ceva din ceea ce a gândit și închipuit doamna colegă Ana-Maria Goilav și înainte de căsătoria cu Petre Guran și după. Înainte, pentru că a frecventat masterul de Antropologia spațiului sacru, pe care l-am coordonat la UAUIM împreună cu profesorul Florin Biciușcă și îmi amintesc întrebările grave, rostite repezit, dar și studiile de capele și biserici, strânse ulterior într-o expoziție colectivă dedicate artei sacre, la parterul universității noastre dimpreună cu multe și mărunte studii pe machete.
Apoi a și construit lăcașuri de cult, pe cel de la Iași l-am și vizitat: sunt biserici neasemenea, care pornesc, evident, dintr-o tradiție, numai pentru a se identifica apoi în orizontul unei contemporaneități non-modern(ist)e. Contemporan, dar nu modern este și tot ce am văzut la Bunești. Firește, punctul de pornire este din spațiul vernacularului, dar gândirea idiomatică a arhitectei le scoate din anonimatul creației colective, anonime și... populare. Vedem lucrul cu materialele naturale, dare ele sunt puse să conformeze alte procese de morfogeneză, sau aduc împreună forme arhaice și strict la zi, principii de sustenabilitate contemporană precum producerea solară a energiei și apei calde, colectarea apelor pluviale îmbinate cu o logică eremită, vădit non-urbană.
Ce s-a regăsit la Bunești (de fapt, la marginea drumului asfaltat care traversează satul Zărnești, după care se mai merge o vreme pe un drum de macadam) este ideea paideică a unei școli a marilor cărți, gândită de Petre Guran. O agora a discipolilor adunați la umbra unui arbore, sub care grăiește un magistru (pe care, îmi amintesc, o invoca deja în 1990 Radu Drăgan în editorialul prim al ziarului Arhitext), cu gândirea arhaică, originară, a unei arhitecte excelente, atentă la detaliu, foarte hands-on, foarte dedicată muncii împreună (cu studenții, în cazul în speță). Evident, este o conjugare atrăgătoare și pentru studenții care îi urmează de circa 15 ani în acest demers, în urma căruia au rezultat o casă a studenților (circulară, din chirpici și structură de lemn), o trapeză bizantină (athonită, de piatră alternată cu asize de cărămidă și boltă de cărămidă cu mortar de var la rândul său conținând cărămidă pisată), o casă a administratorului locului (cu pereți din beton de cânepă amestecată cu var) și prima lor lucrare, o casă de lemn pentru patru oameni cu patru cai, în acoperișul căreia e, acum, un atelier de proiectare de arhitectură. Adăugați gândirea întregului ansamblu, sistematizarea verticală și plantațiile la fel de gândite ca și construcțiile (chiar dacă nu la fel de vizibile), precum faptul că fondatorii mai au trei-patru astfel de poieni disponibile și aveți dinaintea ochilor un proiect ce se poate întinde pe măcar două generații, dacă pruncii familiei Guran & Goilav vor duce mai departe ideile părinților lor.
