Europolis

Nu uitați că în Delta Dunării (în orice caz, pe teritoriul administrat de ARBDD) există și orașe, trecute (Aegyssus, Noviodunum, Halmyris, Histria) sau prezente (Tulcea, Sulina, Babadag). Le cunosc pe toate, fiind născut și copilărit în județul Tulcea, în Dorobanțu, cu gimnaziul și liceul făcute la Tulcea (1975-1983). Dintre toate, pentru economia textului de față, voi glosa doar despre Sulina, mai cunoscută după numele romanului lui Jean Bart, Europolis. E un oraș care, privit astăzi, e mai interesant și mai straniu în poveștile despre el, târgul de odinioară, decât despre ruina locuită de acum. Pare să fie capătul lumii cunoscute, cel mai estic punct al patriei (și mai apropiat, acum, de războiul rușilor cu ucrainienii). Cel mai însorit, de asemenea (ceea ce face și mai greu de înțeles de ce trebuie cărată păcură cu șlepuri, spre a fi arsă pentru termoficarea urbei, în loc să recolteze energia solară măcar pentru încălzirea apei, dacă nu, cum ar fi normal, și pentru producerea de curent electric. Am înțeles, nu punem eoliene în rezervație ca să nu toace păsăretul, dar de ce nu punem fotovoltaice? Nu cumva chiar de acolo, din cel mai însorit loc al țării, ar fi trebuit, în chip demonstrativ, pornit?

Deși pare la capătul lumii, tocmai această trăsătură i-a asigurat cosmopolitismul. Sediu al Comisiunii europene a Dunării, instituție cu un palat neoclasizant, pe măsură, locul a fost populat, de nevoie, de felurime de etnii sau personaje insolite. Cel mai bine reflect acest lucru cimitirele așezării. Scriitorul și prietenul Doru Mareș a avut, acum vreo douăzeci de ani, o idee genială, aceea de a trasa înapoi în UK istoriile britanicilor îngropați la Sulina, urmând să scoată o carte, destinată încă din proiect, mi s-a părut, a fi un best-seller în UK, dacă nu și în România. Poveștile, pe care ni le-a spus, soției mele și mie, plimbându-ne prin locul de repaos etern al personajelor sale prezumtive, erau oricum, foarte, cum să spun, goth. Cuplul de tineri care, nefiind lăsați să se căsătorească, au plecat la capătul lumii (adică la Sulina) și s-au sinucis, fiind îngropați alături pe vecie, cutare personaj feminine care va fi ajuns strigoi, de asemenea îngropată la Sulina și câte altele... Evident, sunt acolo cimitirele etnice, cu creștini de toate denominațiile, de la pravoslavnici lipoveni la reformați britanici și de alte neamuri, alături de musulmani turci și tătari. Străzile sunt paralele cu Dunărea și numerotate, ca în Manhattan (dar asemănările se opresc aici). Casele sunt din piatră (soclu) cu lemn (nivelul superior), cum sunt de găsit până la Ankara și până la Veliko Târnovo. Am restaurant o astfel de casă de pe strada întâia și am constatat că fundația stătea pe piloți de stejar de circa opt metri lungime (adâncime), care se transformaseră, stand în mâlul Dunării, în carbon dur: încercați cu sonata, au dat scântei.

Bisericile reflectă și ele același cosmopolitism, până când cea ortodoxă, din apropierea farului vechi, a încheiat șirul, fiind tipică pentru neoromânescul de generația a doua, de după Marea Unire: se găsește pe net filmul de epocă al unei vizite a regelui Carol II cu Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai, la Sulina, probabil pentru sfințirea bisericii sau a picturii. Dar urme mai temeinice a lăsat, din nefericire, perioada ceaușistă, cu blocuri pe faleză, pe care sunt simulate scânduri în sistem caplama, propriu zonei, doar că din beton. Nu e caplama asta, ci simulacru, sau cum spunea o asistentă din vremea mea, un fel de criți-crați de toată jena, plus simulările de acoperișuri camuflând terasele necirculabile. Doar ele, echipate cu fotovoltaice, ar lumina Sulina toată...

Au avut parte de primari slabi, care așteptau mare și multă milă, plus păcură, de la județ. Ar putea fi o destinație de vacanță minunată, ca și Sfântu Gheorghe, pentru un alt tip de turism decât cel de la Mamaia: delta și plajă într-un singur loc. Dan Matei Agathon le-a fluturat pe la nas mirajul stațiunii Europolis, așa cum l-a fluturat și pe cel al lui Dracula Theme Park la Sighișoara (emisese și obligațiuni, dacă vă mai amintiți...), dar locurile și lucrurile băltesc pe mai departe. Mai avansată este Delta acolo unde au lucrat regretatul Ivan Patzaichin cu colegul arh. Doru Frolu, unde accentul este pus pe dezvoltare locală, cu forțe proprii, a comunităților, mai avansat este Sfântu Gheorghe, cu al său festival Anonimul și alte evenimente, decât Sulina. Păcat...